miercuri, 7 mai 2014

Dă-i Uni-Versului de Lucru! (1)

Conștientizarea

1


Prosperitatea este un fluid asemenea apei. Știm încă din cursul primar că apa, are calitatea de a lua forma vasului în care se află și mai știm că în absența apei, Viața nu este posibilă. Cel puțin, nu în forma în care o cunoaștem noi astăzi. Asta înseamnă că, pe de o parte, dacă nu ar exista denivelări ale scoarței terestre, dacă Pământul ar fi o sferă perfectă, apa ar acoperi într-un strat de grosime uniformă întreaga planetă. Viața ar fi în acest caz uniform repartizată. Nu ar exista deșerturi aproape lipsite de Viață, nici jungle în care Viața abundă în forme de manifestare, nici munți și nici abisuri. Ar fi un peisaj aparent monoton.

Spun doar aparent monoton gândindu-mă la criteriile noastre actuale cu care am putea evalua un astfel de peisaj pentru că Viața în ansamblul ei și implicit noi, ar prospera și am prospera pe alte coordonate, am opera cu alte sisteme de valori economice și estetice decât cele de azi.

Așa cum am afirmat, Prosperitatea se comportă ca un fluid asemănător apei. Foarte asemănător. Prosperitatea este Motorul Vieții și are tendința de a susține întreaga Biosferă în mod egal. Viața prosperă pe Pământ datorită acestei caracteristici, acestei calități, aceea de a ocupa întregul spațiu planetar avut la dispoziție și de a se adapta permanent specificităților acestui spațiu. Oamenii au cunoscut din cele mai vechi timpuri existența acestei Forțe a Vieții, a acestui Fluid Vital. În societatea umană timpurie, curgerea Fluidului Vital numit Prosperitate a fost distorsionată de acei care au dorit ca Prosperitatea să se manifeste doar în beneficiul lor. Despre motivele care au stat la baza acestei decizii catastrofale pentru omenirea de azi, vom vorbi mai târziu. Au creat vortexurile emoțional-informațional-energetice care, nu numai că au distorsionat curgerea firească a Prosperității către toți membrii societății în mod egal dar au adus și aduc în continuare prejudicii Mediului Planetar. Au apărut astfel zone planetare și populații care lipsite fiind de fluxurile firești ale Prosperității și-au încetinit dezvoltarea. Deșerturile au apărut pe Pământ ca urmare a acestor distorsiuni și discontinuități ale Fluidului Prosperității Vieții în zonele respective. Tot datorită acestor discontinuități și distorsiuni ale Fluidului Vital numit Prosperitate, există astăzi inechitatea socială, societatea de consum, suferințele de tot felul, conflictele ideologice și deschise, infracționalitatea la toate nivelurile, crizele economice, sociale, politice, sistemele sociale nefuncționale, sclavagismul, exploatarea și asasinarea animalelor, hrana otrăvită cu chimicale, marketingul neuronal, publicitatea iresponsabilă, medicamentele de sinteză. Lista este foarte lungă și cuprinde aproape toate segmentele de producție și aproape toate serviciile.



Prosperitatea Vieții, prosperitatea noastră ca specie, ca indivizi responsabili ai speciei din care facem parte și ca forme de manifestare a Vieții pe Planeta Pământ, face parte din „Pachetul de Bază” al Vieții. Codul Prosperității este înscris în „Sistemul de Operare” cu care ne-am născut pe Pământ în această Viață. Suntem asemenea unui calculator pe care l-am primit cu sistemul de operare preinstalat. Este foarte importantă această comparație pentru că vom merge cu exemplificarea mai departe. Fără acest „Sistem de Operare” preinstalat, nu putem învăța celelalte „Programe” cu ajutorul cărora suntem îndreptățiți să ne numim oameni. Spre exemplu, comunicarea prin limbajul articulat. Mergem mai departe cu comparația noastră și spunem că oricărui program precum și sistemului de operare, le poate fi distorsionată funcționarea prin intermediul unor miniprograme create special în acest scop numite „viruși”. În cazul speciei umane, „virușii” sunt sisteme de dogme sociale, politice, religioase, norme și conveniențe ce încearcă și de cele mai multe ori și reușesc să ne distorsioneze Fluidul Vital numit Prosperitate. Această distorsiune se produce prin „libera” noastră decizie de a acționa conform acestor dogme-viruși.

Exemplu: Comsumerismul exprimat prin modă. Anul acesta se poartă pantofi cu bot ascuțit, la anul se vor purta pantofi cu botul rotund iar anul următor, cu bot pătrat. După care moda va reveni. Deși asistăm la acest fenomen în fiecare an sau sezon, nu învățăm nimic. Ne aliniem curentului consumerist și cumpărăm ce ni se spune să cumpărăm. La fel, mâncăm ce ni se spune să mâncăm, ne îmbrăcăm cu ce ni se spune să ne îmbrăcăm, ne educăm copiii cum ni se spune să-i educăm și tot așa la nesfârșit. Ne comportăm ca niște roboți ascultători și nu ne mai punem niciun fel de întrebări pentru că nu am fost învățați în copilărie să o facem. La fel vor proceda și copiii noștri dacă noi nu vom rupe acest lanț. Atenție! Lanțul poate fi și din aur dar tot lanț este. Atenție așadar la dogme. Artizanii vortexulruilor distorsionante ale Prosperității ca Fluid Vital știu că este foarte ușor să creeze iluzia Prosperității în mintea oamenilor. Un serviciu bun, avantaje sub formă pachete de beneficii, călătorii, posibilitatea construirii sau cumpărării unei case mult peste nevoile noastre reale de locuire. Iar noi ne bucurăm și trudim și mai mult pentru că o casă mare, te scoate din... casă. Trebuie să muncești și mai mult, să petreci și mai puțin timp cu copiii tăi, să plătești persoane care să îi educe în locul tău. Aceasta nu este Prosperitate ci Iluzie iar trezirea este cu atât mai dureroasă cu cât ne-am lăsat mai mult timp și mai profund scăldați de imaginile proiectate în clar-obscur, cu cât ne-am identificat mai mult cu falsul.


Pentru cei care nu sunt suficient de hipnotizați și în acest fel, „interesanți” pentru a presta un serviciu la construirea și întreținerea vortexurilor de distorsionare Prosperității și crearea de discontinuități ale Fluxului Vital și care astfel nu beneficiază de „servicii bune”, pentru cei care nu sunt pe „listele scurte” ale firmelor de vânători de creiere sau care sunt rebeli ai sistemelor sociale și nu sunt în niciun fel „targhetabili” pentru societatea consumeristă, s-au inventat un altfel de vortexuri de distorsionare a Prosperității: „gândirea pozitivă”. Este o sintagmmă generică. S-au scris mii de cărți despre atragerea Prosperității și Sănătății în viața noastră, despre dobândirea Longevității și se vor mai scrie încă alte zeci de mii de cărți până ce vom înțelege cum funcționează Fluidul numit Prosperitate. A circulat chiar o glumă, destul de bună pe această temă, un anunț care suna așa: „Caut sponsor pentru publicarea unei cărți despre o metodă verificată de a face bani!” Am fost suficient de clar?  


Prosperitatea este în firea lucrurilor. Este un fenomen Omniprezent. Absența ei în viața noastră este un fenomen nefiresc. Este în firea lucrurilor și în totalitate în puterea noastră să fim sănătoși, longevivi, să ne bucurăm de Abundență materială și de Cunoaștere, să fim Înțelepți. Nu este un favor al sorții să fim prosperi așa cum nu este un ghinion sau ceva predestinat când nu ne bucurăm de Prosperitate așa cum am enunțat-o Aici. Nu există nicio predestinare, nicio karmă pe care am creat-o în alte vieți sau în această viață, nici bună nici rea, nici malefică, nici benefică. Ceea ce numim karmă, ca efect al Legii Cauzei și Efectului, are consecințe imediate: bagi degetul în flacără, te arzi. Dacă te-ai prins cum funcționează, a doua oară nu vei mai băga degetul în foc. Dar nu garantez că suntem atât de inteligenți încât să nu ardem de două ori în același loc sau în același fel. Ba, cred că manifestăm chiar o obstinație în acest sens. Dacă vei trăi ghidându-te după aceleași dogme după care a trăit bunica ta, dacă te vei hrăni la fel, dacă vei aborda la fel viața, este probabil că vei trece prin aceleași suferințe fizice, materiale și de altă natură dar asta nu înseamnă că arborele tău genealogic este bolnav. Este doar o sumă de consecințe previzibile. Sigur, există destui escroci care să-ți spună că-ți vor vindeca trecutul tău și al familiei tale și-ți vor cere și bani pentru asta. Ideea este că este bine să alegem să ne eliberăm de dogme și de fantomele conceptelor trecute și/sau prezente și să începem să trăim înțelegând ce facem, cu capul nostru ghidați de Inima noastră.


Alt exemplu pe care merită să-l luăm aminte: a afirma că „în viață nu le poți avea pe toate” este un alt fals care ne-a fost inoculat tocmai pentru ca singuri să ne distorsionăm prin gândirea noastră, Fluxul Prosperității pe care Uni-Versul îl revarsă către noi în mod constant și la intensitate maximă. În Viață te poți bucura de Prosperitate pe absolut toate coordonatele acesteia. Prosperitatea nu este limitată așa că toți oamenii pot beneficia de toate Bucuriile Vieții dacă înțeleg ce este și cum se manifestă acest Fluid Vital. Reține: Prosperitatea se comportă asemenea apei, ocupă tot spațiul disponibil. Crează-i un spațiu deschis în mintea ta, în Inima ta, în trupul tău, în Viața ta! Dacă nu creezi acest Spațiu de Iubire, nu te aștepta ca Fluidul Prosperității să îți umple Viața. Închipuie-ți Viața ta ca pe un Pocal pe care Uni-Versul ți-l umple în fiecare clipă cu tot ce Tu vrei să se manifeste în interiorul tău, în preajma ta, în casa ta, în ceea ce Tu întreprinzi.


Conștientizează că ești una cu Fluidul Prosperității Universale! Conștientizează ca Viața ta este o Sărbătoare Cosmică a Iubirii și că Întregul Uni-Vers conspiră ca Tu să fii Fericit! Conștientizează că Prosperitatea este Cuvântul Uni-Versului ce se rostește prin Tine, dacă Tu îi permiți asta!


Paul Buică


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu