![]() |
ONLINE + OFFLINE (2) |
Spuneam în primul articol al acestei serii, că este important să dăruim, că este mai important ceea ce dăruim decât ceea ce primim. Prin actul Dăruirii, deschidem larg Ferestrele Interioare către Firea Înconjurătoare, către celelalte Forme de Manifestare ale Vieţii de pe Pământ şi nu numai.
Atunci când dăruieşti o bucăţică de pâine unui câine flămând, dăruieşti Viaţă. Atunci când dăruieşti o carte unui semen de-al tău, dăruieşti Cunoaştere şi implicit Viaţă, pentru că aşa cum ştim din Străbuni, mă refer aici la Înţelepţii din Antichitatea noastră Abisală, Cunoaşterea şi Prosperitatea sunt în strânsă legătură.
Să ne amintim că Prosperitatea înseamnă Sănătate și Vitalitate pe întreaga perioadă a Vieții, Longevitate Extinsă, Abundență Materială Folositoare, Compasiune Manifestă, Ființare în Armonie cu Firea Înconjurătoare în Bucurie, Pace Interioară și Exterioară, Împlinire, Fericire, Extaz și IUBIRE.
În Modulul 1 al Programului Calea Prosperităţii (https://buyby.ro/ro/cursuri/211-programul-calea-prosperitatii.html), am detaliat toate aceste coordonate al Prosperităţii şi am dăruit astfel o Cale de urmat pentru dobândirea Prosperităţii cu tot ce înseamnă aceasta.
Atunci când vorbim despre
Prosperitate, cei mai mulţi dintre noi se referă strict la bani. Ce
poţi face însă cu orice cantitate de bani atunci când nu eşti
sănătos, atunci când Vitalitatea ta este tot mai scăzută, atunci
când nu ai Pace Interioară şi când nici în jurul tău nu este
Pace şi Armonie, atunci când nu eşti împlinit şi nu eşti iubită
sau iubit? Pe toate aceste nu le poţi cumpăra, oricât de mulţi
bani ai avea, aşa cum nu vei putea cumpăra nici zile şi ani de
Viaţă. Cel mai „la vedere” exemplu este cel al lui Steve Jobs.
Prosperitatea se dobândeşte doar prin îmbogăţirea permanentă a Cunoaşterii şi prin Înţelegerea şi respectarea Principiilor Vieţii şi a tot ce înseamnă Fire Înconjurătoare, aşadar, prin Înţelepciune tot mai înaltă. Te îndrum să studiezi acest prim Modul al Programului Calea Prosperităţii în paralel cu Programul Ministry of Freedom, Program la care te îndrum de asemeni, să te înscrii (https://www.youtube.com/watch?v=fjX_Weh1Ilg&t=16s).

Poate părea că Programul Calea Prosperităţii nu are
nimic în comun cu Programul Ministry of Freedom, dar pentru a putea
să obţinem Profituri foarte mari în Mediul de Afaceri Online este
obligatoriu să ne schimbăm Atitudinea şi să ne curăţăm Mintea
de tot ce nu are ce căuta acolo, de mentalităţi anacronice, de
dogme şi de sisteme false de valori, de obişnuinţe dăunătoare.
Schimbându-ne Atitudinea, vom putea să ne deschidem larg Ferestrele Minţii către un alt mod Viaţă. Vom putea să ne schimbăm mentalitatea de angajat cu cea de Antreprenor şi astfel vom începe să lucrăm pentru înfăptuirea Visurilor noastre, în loc să muncim din greu pentru împlinirea Visurilor unui angajator.
Va fi o schimbare fundamentală, un examen la care va trebuie să obţinem nota sau calificativul maximum posibil. Vom învăţa cu totul alte moduri de a câştiga bani şi vom lucra cu Platforme Online de care nu am auzit până acum, dar care sunt foarte prietenoase atunci când înveţi cum să lucrezi cu ele. Nu vom mai pierde ore, zile şi ani de Viaţă rulând pe pagini de socializare în mod inutil, ci vom lucra cu aceste Platforme ca să facem bani.
Vom învăţa un mod complet diferit de a face Afaceri, fundamental diferit de cel sau de cele cu care ne-am obişnuit sau de care am auzit câte ceva până acum.
Avem dreptul să ne facem acest Dar de Libertate Financiară. Din punctul meu de vedere, avem chiar obligaţia faţă de noi înşine să ne dobândim Libertatea Financiară, Libertate care ne va aduce foarte curând o mulţime de Bucurii şi de Oportunităţi, pentru împlinirea Visurilor noastre.
Este firesc, este natural ca Atitudinea de Dăruire să înceapă cu noi înşine, pentru că nimic din ceea ce citim şi învăţăm nu va produce Efecte notabile dacă nu vom experimenta. Să ne dăruim nouă înşine, să experimentăm aşadar Dăruirea şi apoi să păstrăm activă această Atitudine pe întreaga durată a Vieţii.
Să manifestăm Respect, Preţuire şi Iubire faţă de noi înşine şi aşa vom învăţa să îi respectăm, să îi preţuim şi să îi iubim şi pe ceilalţi şi tot ce este şi se manifestă în jurul nostru, în Firea Înconjurătoare. Orice ar spune oricine altcineva, nu cred că cineva cunoaşte ce este Respectul, Preţuirea, Dăruirea, Iubirea, dacă nu se iubeşte pe sine, pentru că nu a experimentat încă aceste Trăiri Înalte.
Dăruirea începe cu tine, Respectul începe cu tine, Preţuirea începe cu tine, Iubirea începe cu tine. Totul începe cu tine. Este esenţial să experimentezi toate acestea cu tine însăţi sau însuţi, înainte de a afirma că iubeşti, respecţi, preţuieşti şi dăruieşti din IUBIRE. O spun din experienţă.
Prima carte pe care am publicat-o, se vinde şi acum, la zece ani de la acel moment. Sigur, că la vremea respectivă am făcut tot ce făceau şi ceilalţi autori care nu depindeau de o Editură. Am făcut câteva lansări de carte, am fost şi pe la două televiziuni şi un post de radio şi mi-am prezentat cartea şi site-ul, am început să public foarte des pe Plaformele de Socializare de atunci, imaginea cărţii însoţită de câte un scurt articol.
Cartea a început să se vândă şi o mulţime de distribuitori mi-au cerut exemplare pentru a le vinde. Mi-au cerut şi nişte reduceri de preţuri la care nu m-am aşteptat. Unii din această industrie m-au sfătuit să nu tipăresc preţul pe carte. Nu am acceptat aşa ceva. Dacă este obligatoriu ca toate celelalte produse să aibă preţul înscris pe ele, de ce unei cărţi să nu i se cunoască preţul. Nu mi s-a părut corect faţă de potenţialii cititori şi am scris preţul pe carte. Abia mai târziu am înţeles, de ce mă sfătuiau în acel fel.
Intrasem într-un domeniu complet necunoscut mie, domeniu care avea legile lui nescrise şi... nu am vrut să intru în „logica” distribuitorilor şi a tuturor celorlalţi. Nu am înţeles de ce mi se cerea o reducere de 40% faţă de preţul tipărit pe coperta patru, că doar distribuitorii nu contribuiseră cu nimic la scrierea cărţi şi nici la formarea mea ca scriitor.
Am înţeles că toată această industrie formată din editori, tipografi, distribuitori şi tarabagii, funcţiona datorită scriitorilor şi că dintre toţi aceştia, scriitorii câştigau şi câştigă şi astăzi cel mai puţin din munca lor. De aceea se spune şi acum, că nu se poate trăi din scris. Este fals! Se poate trăi foarte bine din scris, se pot face averi din scris, dacă, doar dacă ieşi din logica lanţului industriei respective şi alegi să îţi promovezi şi să îţi valorifici scrierile prin Metodele Afacerilor Online.
În Mediul de Afaceri Online totul se simplifică, chiar dacă există şi aici edituri şi distribuitori. Amazon este o editură, spre exemplu. La fel sunt şi toate celelalte Platforme de vânzare de carte. Distribuitori sunt cu miile şi comisioanele lor nu sunt mai mici decât cele ale distribuitorilor de carte tipărită, dar numărul de exemplare vândute de aceştia este uriaş, iar tu, scriitorul, câştigi sume fabuloase. Aşa se fac bani din scris. Doar aşa.
Văzând şi înţelegând cum stau lucrurile, am început să dăruiesc un număr semnificativ de cărţi. Am trăit experienţe minunate, atunci când am văzut sclipirile de Bucurie din ochii celor care primeau o carte în Dar. Am dăruit în parcuri, în magazine, în autocar, în tren, în avion, oriunde am simţit în preajmă, oameni asemeni mie. Am simţit de fiecare dată cum Inima mea tresare la Bucuria pe care o primea din Inima celei sau celui cărora le dăruiam cărţi.
Te îndrum să procedezi la fel cu ceea ce tu creezi. Dacă ai ales să prepari dulceţuri sau orice altfel de conserve pentru iarnă şi pentru vânzare, dăruieşte oaspeţilor tăi mostre din ceea ce ai preparat. Vei trăi Bucuria despre care îţi vorbesc. Priveşte-i în ochi atunci când le vei dăruieşti ceva şi vei trăi Bucuria pe care Sufletul lor ți-o va dărui.
La fel se petrec lucrurile şi în Afacerile Online. Dăruieşte! Imediat ce ai creat un Produs virtual, dăruieşte-l pentru un timp limitat sau pentru totdeauna. Distribuitorii tăi vor fi foarte atenţi la următoarele tale lansări de Produse şi îţi vor cere linkul de afiliere cu ajutorul căruia vor putea să vândă Produsul tău, zecilor de mii de clienţi pe care îi au în listele lor.
Reţeta aceasta este perfectă! Poţi câştiga zeci şi sute de mii de dolari în doar câteva zile. Cei mai buni distribuitoritori de pe internet, de pe Platformele Specializate în acest tip de Marketing, fac vânzări de peste o sută de mii de dolari în doar două sau trei zile. Gândeşte-te ce Profituri poţi face, dacă reuşeşti să le captezi atenţia prin Produsele Gratuite pe care tu le vei oferi.
Nu te gândi că ei vor face cu Produsul tău Gratuit un Profit mai mare de o sută de mii de dolari, iar tu nu vei câştiga nimic. Aşa se petrec lucrurile doar la început, atunci când tu eşti o necunoscută sau un necunoscut în Mediul de Afaceri Online. Dacă Produsele tale vor fi de Calitate, vei urca foarte repede în clasamentele nescrise şi interesul distribuitorilor pentru Produsele tale va creşte constant. Vorba bună se duce repede pe internet şi aduce mult Profit.
Înscrie-te la Programul Calea Prosperităţii (https://buyby.ro/ro/cursuri/211-programul-calea-prosperitatii.html) şi la Programul Ministry of Freedom (https://www.youtube.com/watch?v=fjX_Weh1Ilg&t=16s) şi îţi vei dobândi Libertatea Financiară, Libertatea totală de mişcare. Îţi vei descoperi şi valorifica Infinitul Potenţial Creator Interior şi îţi vei putea împlini toate Visurile şi încă mult mai mult decât ţi-ai imaginat.
Paul Buică
(va urma)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu