![]() |
Fă totul Acasă! ( 9 ) |
Câteva Idei la care merită să te gândești
Trupul nostru este format din 50 de Trilioane de celule. Această informație am primit-o de la unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați biologi din lume, Dr. Bruce Lipton. Așadar, 50 de Trilioane de celule reușesc să trăiască într-o Armonie Deplină. Fiecare dintre ele produce și consumă resurse pe parcursul întregii lor Vieți. Fiecare dintre ele muncește cu Dăruire, cu Profesionalism, cu IUBIRE, pentru toate celelalte surate ale sale, pentru a asigura Buna Funcționare a Trupului pe care îl formează şi îl susţin, pentru a fi Suport Fizic, pentru Veșmântul Material al Ființei, adică pentru Trupul nostru.
Pentru fiecare dintre celule, Omul este Ființa Divină din Intenția căreia s-au născut. Omul este pentru fiecare celulă a Trupului său, Ființa Supremă pe care Celulele o simt manifestându-se în Nucleul fiecăreia dintre ele și în fiecare Alcătuire a Trupurilor lor microscopice. Celulele nu pot exista fără OM, iar OM-ul nu se poate manifesta ca Fiinţă Divină Întrupată, fără Trupul său. Atât timp cât OM-ul trăiește în Armonie cu Principiile Firii Înconjurătoare, cu Principiile Universului și cu Principiile Infinitei Energii Inteligente, Energie Inteligentă Omniprezentă, Omniscientă și Omnipotentă,