 |
| CARTEA ELECTRONICĂ LA MODĂ: Dhyanna Prințesa Dacă - vol. I, autor Paul Buică |
Despre carte:
Primul volum al trilogiei „Dhyanna Prințesa Dacă” din Colecția
„Dhyanna”. Este o carte editată în format electronic şi poate fi citită
de pe computer, laptop, tabletă sau eBook reader.
Fragmente din cartea Dhyanna Prințesa Dacă vol.I de Paul Buică:
„Prolog
– Bunicule, eu am şase ani. Tu câţi ani ai?
– Păi, să tot am de două zeci de ori şi mai bine vârsta ta.
– Bunicule, ce este încrederea?
– Încrederea este temeiul pe care îl pui în Adevărul rostit de un om, în Respectul cu care te ocroteşte şi Iubirea cu care simţi că te înveşmântează… dar mai bine îţi spun o poveste ca să înţelegi cum este şi ce este Încrederea.
– Bunicule, ce poveste îmi spui?
– O poveste adevărată.
– Dar să fie o poveste adevărată-adevărată şi frumoasă-frumoasă detot…
– Bine, atunci am să-ţi spun Legenda Fraţilor Daci, a Prinţesei Dhyanna1, a fratelui ei, Înţeleptul Agwanti2, a Zeiţei Ro şi a Fiicei lor, tânăra Prinţesă Dhyanna ce şi-a dobandit Nemurirea şi este şi va fi mereu Regina Dacilor.
– Spune, Bunicule, spune! – mica Prinţesă începu să ţopăie de bucurie şi sări în braţele Bunicului aşezat pe băncuţa din faţa casei, cioplită dintr-un singur trunchi de fag.
– A fost odată ca niciodată, pe vremea când oamenii nu ştiau a minţi, când trăiau în Puritate, Recunoştinţă şi Iubire, când salutau în fiecare dimineaţă Soarele şi-i mulţumeau pentru Darul de Lumină, când trăiau laolaltă cu animalele pădurii în Armonie Dumnezeiască, când Marele Zalmoxa și Înţeleptul Lup Alb trăiau printre noi, când Sfintele Zâne se înfăţişau oamenilor în chip pământesc, a fost un Tărâm fără seamăn în Bogăţie, Belşug şi Frumuseţe, pe care-l numim şi astăzi Ţara Dacilor sau Ţara Lupilor Nemuritori.
– Bunicule, noi suntem Daci?
– Da, fată dragă, suntem urmaşii acelor oameni fără seamăn în Iubire şi Dreptate.
– Suntem şi Lupi totodată?
– Da, suntem şi Lupi Nemuritori, doar că astăzi nu mai este nevoie să ne transformăm în Lupi şi să luptăm, pentru că Pacea a coborât în sfârşit pe Pământ. Dar, dacă vreodată va fi nevoie…
– Spune, bunicule, spune…
– Dacii acelor vremuri de demult au fost un popor ales si plăcut Domnului Zeu, viteaz şi harnic, ce nu a cunoscut sclavia. Erau oameni liberi în viaţă şi în spirit, care-şi munceau cu drag pământul, creşteau animale şi îşi învăţau copiii să trăiască în Armonie cu pădurea, cu apele, cu toate Fiinţele lăsate de Creator, să trăiască în Armonie cu ei înşişi ca adevăraţi Fraţi şi Surori în Spirit. Îşi învăţau copiii că un cuvânt rostit este o săgeată aruncată şi nu mai poate fi luat înapoi. Îi învăţau ca numai astfel se pot bizui în orice împrejurare unul pe celălalt, că pot avea încredere deplină unii în ceilalţi. Asta se vedea foarte bine în luptele pe care le duceau cu cei ce râvneau la bogăţiile ţării lor minunate. Chiar în cele mai grele lupte, nu-şi lăsau fraţii şi surorile rănite în urmă, preferând să moară decât să se abandoneze unii pe alţii sau să se lase să cadă în sclavie. Doi de rămâneau doar în luptă, ei luptau spate în spate şi dacă unul cădea, celălalt îşi lua viaţa şi nu se lăsa prins. Aşa erau Bunii şi Stră-Bunii noştri, cei Buni şi cei Drepţi, cum îi ţinem minte şi îi pomenim cu Respect şi Iubire.
– Bunicule, şi fetele luptau?
– Da, draga mea şi erau aprige în luptă alături de bărbaţii, fraţii şi părinţii lor.
– Şi Prinţesa Dhyanna a luptat alături de Fratele ei?
– De multe ori au luptat unul lângă celălalt şi s-au ocrotit unul pe celălalt, doar că într-o zi, la Sarmisegetuza…
– Ce este Sarmisegetuza, Bunicule?
– A fost cea mai mare Davă din acele timpuri. Cetatea se află acoperită acum de păduri şi este bine că-i aşa, dar în acele vremuri îţi trebuia o zi întreagă pentru a ajunge dintr-un capăt la altul al aşezarii. Era Sanctuarul Solar al Ţării Dacilor şi avea multe Temple, în care Înţelepţii Daci cântăreau cu mare răspundere hotărârile ce aveau să le ia. Din Sarmisegetuza Marele Rege Decebal veghea întreaga Dacie. În Sanctuare, Înţelepţii vorbeau cu Zeii, îl intrebau pe Zalmoxa care sunt semnele vremurilor, ale Numerelor Sacre şi ale Bolţii Cerului şi cum este mai bine să aleaga să făptuiască. Pentru a afla toate acestea, Înţelepţii consultau cele două calendare: cel întocmit pentru lucrătorii pământului şi cel al Spiritului, un calendar cu mult mai pătrunzator de Taine şi în întregul său adevărat în tot ce le desluşea despre Fiintă și Creaţie. Ei ştiau de la Zalmoxa că un război nu este un lucru bun, pentru că indiferent cine iese învingător, mulţi semeni vor fi ucişi şi răniţi, mulţi copii şi multe femei vor plânge după taţii şi bărbaţii lor. Nu ridicau la luptă săbiile lor încovoiate, asemănătoare coaselor pe care le folosim şi astăzi, decât atunci când nu mai exista altă posibilitate de a-şi apăra Tărâmul Stră-Moşesc. Şi săbiile lor erau cunoscute şi temute de toţi vrajmașii tocmiţi cu aur pentru a călca Dacia, pentru că ei ştiau a prelucra într-un fel aparte fierul, astfel că săbiile lor erau foarte iuţi, trainice şi tăioase. Au dus acest meşteşug până în ţările îndepărtate, de unde răsare Soarele.
– Cum luptau Dacii, bunicule?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu