ONLINE + OFFLINE (3) |
Dacă eşti Arhitect, Designer, Inginer de orice fel de specialitate, dacă până de curând ai lucrat în Proiectare şi acum te-ai mutat împreună cu Familia ta în mediul rural, vei putea în continuare să proiectezi, dar îţi va fi ceva mai dificil să te întâlneşti cu clienţii tăi, mai cu seamă, dacă te afli sau te vei afla la o distanţă considerabilă de un oraş.
Vei putea proiecta pentru cei care s-au mutat şi ei în mediul rural, dar astfel de proiecte sunt mici şi puţin profitabile, cu toate că efortul tău este la fel de mare ca la oricare alt proiect de la oraş, de aceiaşi dimensiune şi complexitate.
Există însă o soluţie, pentru ca tu să îţi poţi continua exercitarea Profesiunii oriunde te-ai afla, să îţi valorifici astfel Creativitatea la un nivel mai înalt chiar decât cel obişnuit şi să te eliberezi şi de stresul lucrului pentru clienţi.
Această soluţie este elaborarea propriilor proiecte, fără ceea ce numim Temă de Proiectare (temă creată de clienţi), adică a proiectelor pe care tu ai visat ani şi ani la rând să le realizezi, dar pe care ştiai, că nu ţi le va solicita nimeni sau aproape nimeni, vreodată. Sunt Proiectele tale de Vis.
Indiferent dacă vei proiecta de acum înainte case bionice pasive şi independente, din materiale naturale, ambarcaţiuni diferite de tot ce s-a proiectat şi realizat până acum, vehicule ale viitorului, obiecte de uz casnic şi mobilier ce par a ţine de domeniul ştiiţifico-fantasticului, instalaţii care pot curăţa Planeta de gunoaie în timp record, nave spaţiale sau aparate de zbor individuale, ambalaje din materiale neconvenţionale, veşminte din altfel de ţesături decât cele obişnuite, materiale, dispozitive şi echipamente sportive, aşa cum nu s-au mai văzut vreodată, mini-submarine, dispozitive de generat Energie şi o infinitate de alte obiecte, vehicule, unelte şi dispozitive, îţi vei putea valorifica Infinita ta Creativitate promovându-ţi proiectele în Mediul Online prin tehnicile şi metodele pe care le vei învăţa la cursul către care te înfrum (https://www.youtube.com/watch?v=fjX_Weh1Ilg&t=16s).
Te vom îndruma pe parcurrsul cursului cum să îţi realizezi practic, eBook-ul proiectului tău şi cum să ţi-l promovezi. Aceste proiecte ale tale pe care le vei promova Online, vor fi cumpărate de cei care doresc să le realizeze fizic şi să le folosească. Simbioza aceasta dintre Online şi Offline îţi va aduce Profit.
Gândeşte-te, că sunt mulţi cei care doresc să îşi proiecteze şi să îşi construiască singuri, cu mâinile lor, o casă bionică, pasivă, din materiale naturale. Cine le-o va proiecta? S-a creat obiceiul, ca oamenii să îşi dea cu părerea pe tot felul de forumuri şi de grupuri Online despre cum se construieşte şi cum se repară o casă, cu toate că ei nu sunt nici arhitecţi şi nici ingineri structurişti.
Toţi aceştia merg pe principiul care spune, că dacă bunicul a construit o casă împreună cu Familia sa şi cu câţiva vecini, asta înseamnă, că nu-i nici o filozofie să construiesc şi eu una, chiar dacă nu mă pricep. Ascult şi eu ce zice lumea pe internet şi gata, sunt specialist. O casă construită în acest mod, va costa de trei ori mai mult decât una proiectată de specialişti şi construită de „cine-i pe-acolo., prin sat.”
Atunci când oamenii merg la un medic sau la un terapeut, ascultă cu atenţie ce li se spune şi urmează prescripţiile. Atunci când oamenii merg la un avocat, ascultă cu atenţie ce li se spune să spună în instanţă şi nu ies din cuvântul acestuia. Ei, bine, aceiaşi oameni, atunci când merg la un arhitect, la un inginer constructor şi la un inginer instalator, pentru un proiect, au întotdeauna idei tehnice personale, cu toate că nu au nici o pregătire în domeniu, la fel cum nu au nici o pregătire în domeniul medical sau jurudic. Fără comentarii!
Unii dintre cei care s-au mutat în mediul rural, cred că aşa-zişii „meşteri” au habar de construcţii. Nu se întreabă unde au învăţat acei aşa-zişi meşteri construcţii şi de la cine. Nu au absolvit nici măcar o şcoală profesională de construcţii. În domeniul construcţiilor există Profesionişti şi „amatori”, aşa cum în muzică există muzicieni şi muzicanţi sau „urechişti”, cei care nu cântă după o partitură, ci după ureche, după cum aud ei muzica.
Aşa se petrec lucrurile în multe cazuri şi aşa apar probleme grave la structuri şi la instalaţii, dar acest subiect este vast şi nu este cazul să îl discutăm acum. Îndrumarea mea pentru toţi cei care s-au mutat s-au se vor muta în mediul rural este să nu construiască nimic, nici măcar un şopru, cu „urechiştii” din zonă şi nici de oriunde altundeva.
Nu îţi face griji că proiectele tale nu îşi vor afla cumpărători. Există încă mulţi oameni responsabili care vor cumpăra un proiect elaborat de un specialist sau de un grup de specialişti. Ei vor fi clienţii tăi şi nu doar din România sau din ţara în care te afli acum, ci din întreaga lume.
Eliberarea Întregii Puteri a Creativităţii tale, va da roade. Vei crea „Proiecte de Vis”. Vei însoţi proiectele tale cu Detalii de Execuţie pentru toate specialităţile din domeniul construcţiilor. Nu vei oferi doar câteva schiţe de Arhitectură şi de Design, ci vei oferi toate Detaliile Tehnice, pentru materializarea proiectului tău, detalii de care au nevoie firmele care au ca obiect de activitate, punerea în operă a proiectelor. Vei oferi un Proiect Tehnic.
NOTĂ:
Nu
confunda o firmă de construcţii şi instalaţii cu un SRL înfiinţat
de o persoană fără studii de specialitate, care lucrează cu
rudele şi prietenii!
O Familie care va cumpăra proiectul
tău, îl va putea realiza cu propriile mâini şi cu câteva
ajutoare, dacă va urmări pas cu pas Prescripţiile Tehnice din
Memoriile Tehnice care însoţesc Piesele Desenate ale Proiectului
Tehnic.
Pentru exemplul despre care vorbim acum, Casa
Bionică Pasivă şi Independentă, proiectul tău va conţine toate
soluţiile tehnice de instalaţii, echipamente şi dispozitive care
îi vor asigura independenţa energetică.
Împreună cu
alţi proiectanţi de diferite specialităţi, vei forma o echipă de
proiectare şi împreună, veţi putea aborda proiecte tot mai
complexe. Veţi locui în casele voastre din mediul rural, vă veţi
produce hrana, veţi crea şi veţi face Profit. Un Proiect creat în
mod Profesionist, se va vinde în multe exemplare, în multe locuri
din lume, pentru că pretutindeni oamenii sunt tot mai interesaţi de
Independenţa Habituală.
Independenţa Habituală
înseamnă producerea Energiei de care are nevoie o Familie, înseamnă
producerea Hranei în propria Grădină şi în propia Livadă,
înseamnă Educaţia copiilor în sistemul Şcolii de Acasă,
înseamnă Dezvoltare în Armonie Deplină cu Principiile Firii
Înconjurătoare şi înseamnă Prosperitate.
Mediul de
Afaceri Online este cel mai bun prieten al celor care vor să îşi
dobândească Independenţa Habituală. Cu Profitul realizat în
Mediul Online, fiecare Familie poate dezvolta Afaceri Offline şi
poate crea adevărate obiecte de valoare sau servicii cu adevărat
folositoare semenilor. Fiecare astfel de Familie poate contribui
substanţial la Refacerea Mediului Planetar acţionând în locul în
care se află. Poate contribui la Bună Starea Generală dăruind
Cunoaştere din Cunoaşterea dobândită. Poate spre exemplu planta
puieţi de promi fructiferi de-al lungul drumurilor, astfel ca toţi
cei care trec prin zona în care se află, să poată culege fructe
fără a fi nevoie să plătească pentru ele.
Plantarea
pomilor fructiferi pretutindeni este un Dar pe care fiecare dintre
noi îl poate oferi. Există încă foarte mulţi oameni care nu îşi
permit să cumpere alte alimente decât strictul necesar
supravieţuirii. Fructele înseamnă Sănătate, Vitalitate şi
Longevitate. Cum ar fi ca oraşele şi celelalte aşezări să fie
pline de pomi fructiferi şi fiecare locuitor să îşi poată culege
liber câte fructe doreşte? Nu te teme că puieţii plantaţi de
tine vor fi furaţi. Nu pot ei fura cât poţi tu planta!
Tot
despre Dăruire vorbim şi atunci când dăruim puieţi, pentru
plantarea unui teren care a fost defrişat. Fiecare dintre noi poate
obţine puieţi fără nici un cost, aşa cum am scris într-un
articol publicat de curând. Îi putem dărui celor care plantează
sau putem participa şi noi la plantare împreună cu alţi
voluntari.
Este bine să avem grijă ca o parte din banii
pe care îi vom obţine din promovarea în Mediul Online a
proiectelor noastre, să îi îndreptăm către susţinerea unor
acţiuni de Refacere a Mediului Planetar şi către acţiuni
umanitare, dar aşa cu am spus în Programul Calea Prosperităţii
(https://buyby.ro/ro/cursuri/211-programul-calea-prosperitatii.html),
este bine să ne ocupăm direct de ceea ce dorim să dăruim, pentru
a nu crea posibilitatea deturnării Darurilor noastre. Să nu uităm,
că pentru moment, trăim într-o lume în care orice fisură în
organizare, a unei acţiuni benefice, va hrăni tentaţia unora de a
deturna Darurile noastre.
Aşadar, valorifică-ţi
Potenţialul Interior Infinit cu care te-ai născut! Creează,
proiectează şi promovează aşa cum vei învăţa în curs. Creează
tot ce primeşti în Mintea ta din Interiorul tău Profund.
Creativitatea ta este Infinită, aşa cum este Creativitatea
fiecăreia şi a fiecăruia dinte noi. Nu îţi pune niciun fel de
bariere. Dacă ai primit o Idee în Mintea ta, înseamnă că acea
Idee poate fi pusă în practică. Fiinţa din Inima ta nu îţi
trimite Idei în Minte, pentru a se distra pe seama ta, ci pentru ca
tu să le aduci în Manifestare.
Un Arhitect de care
probabil că ai auzit, Michael Reynolds, a muncit ani de zile până
ce a pus la punct un Proiect de Locuinţă realizată din cele mai
diverse materiale. Îi poţi vedea proiectele pe YouTube. A creat o
adevărată aşezare din astfel de case pentru cei care au vrut să
locuiască în acel loc, într-o astfel de casă.
Încrederea
sa în Ideea pe care a primit-o din Interiorul său a fost uriaşă
şi această Încredere l-a condus către Materializarea proiectului
său, a Ideii sale. Încrederea în Infinita ta Creativitate, în
Interiorul tău Profund şi în Puterea ta de Înfăptuire sunt cele
trei Chei ale Succesului.
Perseverenţa, Răbdarea,
Profesionalismul, Disciplina Interioară şi Respectul pentru
Profesiunea pe care ţi-ai ales-o şi pentru care te-ai pregătit ani
şi ani la rând, va da Roade Bogate. Dacă te-ai mutat sau vrei să
te muţi împreună cu Familia ta în mediul rural, nu îţi abandona
Profesiunea, oricare ar fie aceea, pentru că nu ai ales-o
întâmplător. O poţi practica oriunde te afli sau te vei afla,
datorită Mediului de Afaceri Online, mediu care se dezvoltă
permanent.
Paul Buică
(va urma)
Foto: Casa ARYA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu