duminică, 26 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (5)

 

Fă totul Acasă! (5)

Atunci când dezvolţi Afaceri Online şi Offline în Familie, cele mai Benefice şi Folositoare Atitudini, pe care este firesc să alegi să le manifeşti permanent faţă de soţul, respectiv, faţă de soţia ta sunt: Susţinerea, Încurajarea şi Aprecierea. Aceste Atitudini vor izvorî întotdeauna în chip firesc din IUBIRE şi din Respectul, pentru efortul celei sau a celui de lângă tine.

Soţia şi soţul care au ales să lucreze împreună la construirea şi dezvoltarea Afacerii lor de Familie, sunt conştienţi, că indiferent dacă vor alege să lucreze doar în Mediul Online, doar în Mediul Offline sau şi în Mediul Online şi Offline în acelaşi timp, vor depune un efort considerabil până ce vor putea să înceapă să delege prin Colaborare sau prin Asociere, o parte din activtăţi, către terţi.

Afacerile Online sau Offline nu cresc peste noapte, aşa cum lasă unii să se înţeleagă. Afacerile se pregătesc temeinic şi se dezvoltă în mod logic, matematic, în conformitatea cu un Planul de Afaceri pe care ni l-am întocmit şi pe care îl adaptăm, îl detaliem şi îl dezvoltăm permanent.

Există un Principiu de Lucru pe care noi îl folosim de foarte mult timp. Nu l-am inventat noi, am căutat doar să îl adaptăm la ceea ce facem noi. Pe scurt, este vorba de o metodă de lucru, metodă pe care soţia mea o foloseşte atunci când proiectează Case Naturale, iar eu o folosesc şi atunci când scriu cărţi sau serii de cărţi.

sâmbătă, 25 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (4)

ONLINE + OFFLINE (4)

Ce facem cu Energia noastră Interioară? Cum o folosim?

Fiecare om a avut cândva, în copilărie şi în adolescenţă unul sau mai multe Visuri, despre care a şi afirmat la vremea respectivă că vrea să şi le împlinească. Cei din jurul lor nu prea l-au luat în serios, pentru că şi ei au avut tot felul de Visuri în tinereţe, Visuri pe care nu şi le-au împlinit niciodată.

Cu timpul, cei mai mulţi dintre noi, uităm de Visurile noastre şi ne afundăm tot mai mult în ceea ce facem, în ceea ce s-a nimerit să facem, zicem noi, dar pe de altă parte, ştim că nimic nu se petrece întâmlător, știm că nu există ceea ce numim „întâmplare”, ci doar Cauze şi Efecte ale acestora. Ceea ce trăieşte fiecare, este un Efect al Alegerilor sale. Fiecare Alegere a noastră este o Cauză care va produce unul sau mai multe Efecte în lanţ. Fiecare Alegere a noastră deschide o Ramură de Timp a Copacului Vieţii, o Ramură pe care noi ne căţărăm, pentru că aşa am ales.

Observăm, că unii dintre semenii noştri sunt obosiţi, dezamăgiţi, nemulţumiţi, depresivi şi rătăcesc prin propriile Vieţii, fără un ţel precis. Ce s-a petrecut de-a lungul timpului cu ei, în Interiorul lor, de nu şi-au împlinit Visurile. Cum se face că au uitat pur şi simplu de Visurile lor? Poate că totuşi nu le-au uitat, dar nu mai întrezăresc nici o posibilitate să şi le împlinească.

vineri, 24 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (4)

Fă totul Acasă! (4)


Există un Principiu atât de vechi şi de folositor, încât Părinţii, Bunii şi Străbunii noştri l-au transformat într-o Obişnuinţă. Este vorba despre Principiul Născocirii. Până nu demult, oamenii erau conectaţi mult mai profund la tot ce se manifesta în jurul lor, iar Calitatea de a Născoci şi Efortul de a materializa propriile Năcociri erau frecvente şi mult mai vizibile în vremea lor. Suntem cunoscuţi în întreaga lume pentru Născocirile noastre, pentru Invenţiile noastre mai vechi şi mai noi.

A născoci înseamnă cu
cu mult mai mult decât a inventa. Înseamnă a recupera, a inova, a reproiecta, a recondiţiona, a pune şi/sau repune în folosinţă şi în circuitul economic, obiecte, unelte, maşini şi utilaje, vehicule, adică, înseamnă a nu arunca la gunoi totul şi a cumpăra în neştire obiecte noi, doar pentru că în Mintea noastră şi-au făcut loc o mulţime de dogme şi de sisteme de valori false de tipul „consumismului”, şi al „tendinţelor”, concepte fabricate în atelierele manipulatorilor de toate felurile. Cu alte cuvinte rostit, Calitatea principală a Născocitorilor este aceea de a face din ceva, altceva, din lucruri aparent nefolositoare, lucruri folositoare.

În ţările „emergente”, numite astfel pentru că ne este „peste mână” să le numim sărăcite de lăcomia unora dintre noi, oamenii şi-au activat puternic această

joi, 23 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (3)

ONLINE + OFFLINE (3)


Dacă eşti Arhitect, Designer, Inginer de orice fel de specialitate, dacă până de curând ai lucrat în Proiectare şi acum te-ai mutat împreună cu Familia ta în mediul rural, vei putea în continuare să proiectezi, dar îţi va fi ceva mai dificil să te întâlneşti cu clienţii tăi, mai cu seamă, dacă te afli sau te vei afla la o distanţă considerabilă de un oraş.

Vei putea proiecta pentru cei care s-au mutat şi ei în mediul rural, dar astfel de proiecte sunt mici şi puţin profitabile, cu toate că efortul tău este la fel de mare ca la oricare alt proiect de la oraş, de aceiaşi dimensiune şi complexitate.

Există însă o soluţie, pentru ca tu să îţi poţi continua exercitarea Profesiunii oriunde te-ai afla, să îţi valorifici astfel Creativitatea la un nivel mai înalt chiar decât cel obişnuit şi să te eliberezi şi de stresul lucrului pentru clienţi.

Această soluţie este elaborarea propriilor proiecte, fără ceea ce numim Temă de Proiectare (temă creată de clienţi), adică a proiectelor pe care tu ai visat ani şi ani la rând să le realizezi, dar pe care ştiai, că nu ţi le va solicita nimeni sau aproape nimeni, vreodată. Sunt Proiectele tale de Vis.

miercuri, 22 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (3)

 

Fă totul Acasă! (3)

Fiecare dintre noi exprimă prin vechi expresii populare, sentimentele neplăcute pe care le trăiește, atunci când cineva, nu contează cine, încalcă în mod conștient sau inconștient, Distanța Optimă, distanța la care ne simțim confortabil atât la nivel fizic, cât și la nivel emoțional. Exclamăm cam așa: „iar au venit ăștia pe capul meu!” sau „se tot bagă în Sufletul meu și simt că mă sufoc!” sau „stă pe capul meu!” sau „atunci când vorbește, se bagă în Sufletul meu, de parcă aș fi surd(ă)!” Folosim nenumărate astfel de expresii, care au aceiași semnificație, încălcarea Distanței Optime, a distanței care ne face să ne simțim bine și în siguranță din toate punctele de vedere.

Ne este folositor să cunoaștem adevăratele semnificații ale acestor expresii pe care le folosim adeseori, expresii pe care le-am moștenit de la Părinții, Bunii și Străbunii noștri. Atunci când exclamăm cu un fel de disperare în glas, că iar a venit cineva să stea „pe capul nostru” sau că se bagă „în sufletul nostru”, spunem de fapt, că cineva ne tulbură prin prezența sa sau prin ceea ce spune, Echilibrul Emoțional

luni, 20 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (2)

ONLINE + OFFLINE (2)


Spuneam în primul articol al acestei serii, că este important să dăruim, că este mai important ceea ce dăruim decât ceea ce primim. Prin actul Dăruirii, deschidem larg Ferestrele Interioare către Firea Înconjurătoare, către celelalte Forme de Manifestare ale Vieţii de pe Pământ şi nu numai.

Atunci când dăruieşti o bucăţică de pâine unui câine flămând, dăruieşti Viaţă. Atunci când dăruieşti o carte unui semen de-al tău, dăruieşti Cunoaştere şi implicit Viaţă, pentru că aşa cum ştim din Străbuni, mă refer aici la Înţelepţii din Antichitatea noastră Abisală, Cunoaşterea şi Prosperitatea sunt în strânsă legătură.

Să ne amintim că Prosperitatea înseamnă Sănătate și Vitalitate pe întreaga perioadă a Vieții, Longevitate Extinsă, Abundență Materială Folositoare, Compasiune Manifestă, Ființare în Armonie cu Firea Înconjurătoare în Bucurie, Pace Interioară și Exterioară, Împlinire, Fericire, Extaz și IUBIRE.

În Modulul 1 al Programului Calea Prosperităţii (https://buyby.ro/ro/cursuri/211-programul-calea-prosperitatii.html), am detaliat toate aceste coordonate al Prosperităţii şi am dăruit astfel o Cale de urmat pentru dobândirea Prosperităţii cu tot ce înseamnă aceasta.

duminică, 19 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (1)

Fă totul Acasă! (1)

Atunci când alegi să pleci pentru totdeauna din oraş şi să te muţi într-un cătun izolat de pe dealuri sau într-un sat de la şes şi vrei să fii Antreprenorul Vieţii tale şi al Familiei tale, tu alegi de fapt, să nu depinzi de nimeni altcineva, alegi să trăieşti din ceea ce tu ai ales să faci sau vei alege să faci. Te-ai gândit la acest aspect? Te-ai gândit, că te poţi bizui cu adevărat doar pe ce faci tu împreună cu Familia ta?

Cu sigurnţă că te-ai gândit, că după ce vei avea Grădina şi Livada ta, tu şi Familia ta, vă veţi putea bucura de o Hrană Curată. Sunt sigur că te-ai gândit că îţi vei creşte copiii într-un mediu mai puţin poluat decât cel de la oraş. Te-ai gândit poate, că îţi vei putea construi un Atelier în care să meştereşti câte ceva, pentru casă sau pentru plăcerea ta, pentru o pasiune pe care o porţi în Interiorul tău de foarte mult timp.

Te-ai gândit vreodată, că te poţi desprinde cu totul de obişnuinţa de a merge la magazine, pentru a-ţi cumpăra alimente, veşminte, unelte şi felurite alte obiecte? Te-ai gândit vreodată, că poţi face tot ce ai nevoie, Acasă? Pare imposibil să nu mai cumperi nimic, să nu mai depinzi de utilităţi, să nu mai depinzi de magazine. Suntem atât de obişnuiţi să cumpărăm totul încât nici nu ne gândim, că ar fi posibil să nu mai cumpărăm nimic.

sâmbătă, 18 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (1)

 

ONLINE + OFFLINE (1)

Orice tip de Afacere Offline este în acest moment dependentă de ceea ce se petrece în Mediul de Afaceri Online. Nimeni nu poate vinde mii de unităţi ale unui produs, zeci de mii de unităţi sau sute de mii de unităţi din ceea ce produce, dacă nu are o prezenţă şi o promovare dinamică în Mediul Online. Sunt atât de multe tipuri de produse şi de servicii pe piaţă încât, pentru a deveni vizibil, pentru a ocupa un loc într-o nişă, pentru a crea o nişă şi a vinde, este necesar să îţi foloseşti întreaga Creativitate şi să aplici metodele Marketingului Online.

Pentru o Afacere de Familie este esenţial ca deodată cu dezvoltarea unei Afaceri de Producţie sau de Servicii, să iniţieze şi să dezvolte în acelaşi timp, o Afacere Online pentru promovarea produselor sau serviciilor pe care le oferă prin metodele specifice Marketingului Online, metode pe care le vei învăţa şi le vei aplica în cadrul cursului la care te îndrum să te înscrii (https://buyby.ro/ro/cursuri/211-programul-calea-prosperitatii.html).

Tehnicile pe care le vei învăţa în curs, pot fi aplicate oricărui tip de produs şi de serviciu Offline pe care te gândeşti să îl fabrici sau să îl scrii, după caz, de la conserve la case pe roţi, de la veşminte la bărci, de la obiecte decorative la mobilier de lux sau la mobilier de grădină ori mobilier pictat, de la cărţile pe care le scrii la propriile cursuri pe care te gândeşti să le scrii şi să le vinzi.

vineri, 17 decembrie 2021

ASOCIEREA ÎN AFACERILE ONLINE ŞI OFFLINE (3)

ASOCIEREA ÎN AFACERILE ONLINE ŞI OFFLINE (3)

Imaginează-ţi, că eşti împreună cu Familia ta în căsuţa voastră dintr-un cătun aflat pe unul dintre frumoasele dealuri ale ROMÂNIEI, că este iarnă şi că staţi la gura sobei.

Lucraţi câteva ore la Afacerea voastră Online şi câştigaţi de vreo douăzeci de ori mai mult decât aţi câştigat lucrând la serviciul pe care l-aţi avut fiecare dintre voi în oraş. V-aţi ales cu grijă Asociaţii şi Colaboratorii şi aveţi tot mai mult timp, pentru a sta împreună şi pentru a alcătui Visuri, pe care ştiţi că le veţi împlini. Acum nu mai aveţi nici şefi, nici subalterni. Sunteţi doar voi cu voi şi cu copiii voştri şi lucraţi doar pentru voi la Afacerea Familiei voastre.

Întreaga iarnă vă faceţi Planuri pentru Afacerea voastră Offline, Afacere pe care o veţi începe în Primăvară. Acum aveţi şi banii necesari pentru a vă împlini Visurile.

Discutaţi, stabiliţi împreună Priorităţile şi detaliaţi Planul de Afaceri. Înainte de orice altceva, vă veţi creşte legumele şi fructele necesare pentru a asigura o Hrană curată Familiei voastre. La sfârşitul verii următoare, veţi prepara împreună tot felul de conserve pentru următoarea iarnă. Copiii voştri vor învăţa de la voi traiul sănătos şi liber şi bunele obiceiuri, pe care cei mai mulţi dintre noi le-au uitat.

Tote cele de care aveţi nevoie, vi le veţi produce Acasă. Nu va mai fi nevoie să mergeţi la tot felul de magazine pentru a vă cumpăra alimente. Din primii bani câştigaţi în Afacerea voastră Online, v-aţi cumpărat printre altele, un mic dispozitiv de uz casnic pentru extragerea untdelemnului din seminţe decorticate de floarea soarelui şi de dovleac, din seminţe de in şi de rapiţă. Seminţele le cumpăraţi la saci de 25 de kilograme, dar asta doar pentru început pentru că veţi avea dovlecii crescuţi de voi într-un sistem pe care vi-l voi arăta într-unul din filmele pe care le voi face peste câteva luni.