vineri, 31 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (7)

ONLINE + OFFLINE (7)

Cu banii câştigaţi din Afaceri Online, poţi dezvolta în Mediul Rural sau oriunde în alt loc te-ai afla, o serie de Afaceri foarte profitabile, cu condiţia să îţi promovezi produsele sau serviciile aşa cum vei învăţa în cursul la care teîndrum să te înscrii .

În primul Modul al Programului Calea Prosperităţii am vorbit despre Atitudinea pe care este bine să o avem atunci când dezvoltăm Afaceri, indiferent dacă o facem în Mediul Online sau în Mediul Offline.

Dacă vei investi o parte din banii pe care i-ai câştigat în Online, într-un Produs creat de tine şi dacă vei aplica principiile de promovare învăţate la curs, vei putea vinde un număr foarte mare de unităţi în întreaga lume. Ce înseamnă foarte mare? Cel mai bine este să discutăm pe un exemplu.

Aşadar, dacă vrei să creezi şi să vinzi 50.000.000 de unităţi pe an, mulţi ani la rând, dintr-un produs care are la bază câteva specii de plante şi o bază din glicerină sau lanolină, va trebui să te documentezi serios în domeniu şi să colaborezi cu un biolog, spre exemplu, dacă produsul se adresează consumului sau uzului uman. Va trebui să avizezi produsul. Poţi colabora pentru această procedură cu persoană care se ocupă cu aşa ceva.

joi, 30 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (7)

Fă totul Acasă! (7)

Alege Antreprenoriatul Online şi Offline! În acest fel, nu vei mai depinde vreodată de un loc anume, de vreun angajator sau de ceea ce se petrece la nivel social, financiar sau politic, în locul în care te afli acum. Îţi vei dobândi Libertatea Financiară şi Libertatea Habituală. Nici unul dintre noi, nu ne dăm seama că din pricina ocupării propriei Minţi cu unele sisteme de valori culturale, cu unele dogme religioase, cu unele convingeri politice şi cu Efectele Sociale produse de acestea, înaintăm anevoie prin propria Viaţă, la fel ca atunci când vrem să demarăm în mare viteză, dar am uitat să deblocăm frâna de mână a automobilului nostru.

Pe Planeta Mamă Pământ, suntem pretutindeni Acasă! Întreaga Planetă este Casa noastră, a tuturor, iar noi nu cunoaştem nici măcar un procent dintr-o mie, din Tainele sale, din Frumuseţile sale, din Bogăţiile sale, din Măreţia sa! Este la fel ca atunci când primeşti ca Moştenire Divină un Palat de Opal cu zeci de mii de încăperi care nu seamănă una cu alta, cu zeci de mii de încăperi în care se află o infinitatea de Daruri pentru tine, iar tu alegi să rămâi sub copertina de la intrare şi trăieşti toată Viaţă acolo, doar pentru că nu ai curaj să deschizi uşile palatului tău. Nici nu ştii ce se află dincolo de acele uşi pe care sunt cioplite toate Simbolurile Sacre menite să te ajute să înţelegi Darurile care te aşteaptă în Interiorul Palatului de Opal.

Palatul de Opal se află deopotriva în faţa Ochilor Trupului tău şi în Interiorul tău. Aminteşte-ţi că, ce este în afara ta, este asemeni cu ce se află în Interiorul tău şi ce se află în Interiorul tău, este asemeni cu tot ce se află în faţa Ochilor tăi. Dobândind Libertatea Habituală şi Libertatea Financiară, vei putea cunoaşte acest loc minunat, din Univers

miercuri, 29 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (6)

ONLINE + OFFLINE (6)

În clipa în care vei alege să îţi dobândeşti Libertatea Financiară şi Libertatea Habituală, vei face cel mai mare şi mai important pas din Viaţa ta. Libertatea este singura Cale în Viaţă, care se află în Deplină Armonie cu Principiile Firii Înconjurătoare, cu Principiile Universului. Alegerea Libertăţii Financiare şi a Libertăţii Habituale este o Atitudine de Responsabilitate, de Respect şi de IUBIRE faţă de tine însăţi sau faţă de tine însuţi şi faţă de Familia ta, faţă de viitorul copiilor tăi.

Aminteşte-ţi în acea clipă de schimbare a direcţiei în Viaţă, că Prosperitatea nu are legătură cu ceea ce se petrece în jurul tău, ci cu ceea ce se perece în Interiorul tău. Calea ta în Viaţă, eşti Tu. Tu şi Viaţa Ta sunteţi una. Atunci când iubeşti, eşti IUBIRE. Atunci când eşti trist(ă), eşti tristeţe. Atunci când te bucuri, eşti Bucurie. Atunci când te detaşezi, eşti Detaşare. Atunci când te implici, eşti Implicare. Atunci când eşti impecabil în tot ceea ce faci, eşti Impecabilitate.

Tu eşti fiecare Atitudinine a ta. Eşti ceea ce simţi, ceea ce gândeşti şi ceea ce faci. Firea Înconjurătoare ţi-a dăruit Totul, s-a dăruit pe Sine, pentru ca tu să te bucuri de tot ce există, pentru ca tu, fiinţând în fiecare clipă şi în orice fel de împrejurare în Armonie cu Întregul, să îţi poţi valorifica Infinitul Potenţial cu care te-ai născut în Trup, Infinita Imaginaţie, Infinita Creativitate, Infinita Putere Interioară de Înfăptuire. Firea Înconjurătoare ţi-a dăruit Totul, pentru ca tu să fii Liber, să cunoşti şi să trăieşti Fericirea, Extazul, IUBIREA. Înţelegi?

marți, 28 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (6)

 

Fă totul Acasă! (6)

Manifestăm frecvent, nefolositorul şi dăunătorul obicei de a da vina pe oricine altcineva, atunci când ceva nu merge aşa cum vrem noi, în Viaţa noastră. Gândim şi uneori spunem celor din jurul nostru sau scriem pe mediile de socializare, despre toţi cei pe care îi considerăm vinovaţi de neajunsurile noastre. Nu ne foloseşte la nimic această Atitudine. Credem că dacă spunem sau scriem despre toate acestea, ne vom elibera Viaţa de tot ce nu ne place, dar constatăm uimiţi că nu se petrece nimic din ceea ce aşteptăm să se petreacă. Nu se schimbă nimic, pentru că parcursul Vieţii Individuale şi Sociale nu se schimbă de la sine. Ne văicărim cu toţii pe Internet şi... cam atât.

Toate Schimbările sunt Efecte ale unor Cauze. Dacă noi doar vom continua să vorbim şi să scriem pe platformele de socializare despre tot ce nu ne place şi îi vom învinui pe alţii, oricare ar fi aceia, pentru ceea ce trăim noi, nu vom face decât să pierdem Energie Interioară într-un mod care nu ne va aduce niciodată nici un fel de beneficiu, ba mai mult decât atât, ne va induce o stare de nemulţumire şi mai intensă. Atitudinea noastră lipsită de Logică şi de Armonie cu Principiile Firii Înconjurătoare ne va aduce întotdeauna tristeţe, frustrare, însingurare. Atunci când ne vom schimba Atitudinea şi vom alege să fiinţăm în Armonie cu Principiile Firii Înconjurătoare, vom genera în Vieţile noastre Bucurie, Fericire şi Prosperitate.

„Pisica” este la noi, cum se spune. Ne este foarte uşor să ne eliberăm de acest obicei de a-i învinui pe alţii, pentru ceea ce nu putem realiza noi. Nu ceilalţi sunt sau reprezintă Cauzele neîmplinirilor noastre, ci noi înşine. Atunci când înţelegem, atunci când conştientizăm, că noi, că doar noi suntem Cauza tuturor celor ce se petrec în Vieţile noastre, ne eliberăm de toate gândurile nefolositoare şi pornim pe Calea Împlinirii Visurilor pe care ni le-am construit cu Dăruire, cu Iubire, cu Încredere, ani şi ani la rând.

luni, 27 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (5)

ONLINE + OFFLINE (5


Dezvoltarea exponenţială a Mediului de Afaceri Online accelerează Ritmul Schimbării Profunde care se produce în lumea noastră. Această Schimbare nu le este încă perceptibilă celor care sunt captivi încă, în sisteme false de valori şi în concepte şi dogme nefireşti ori anacronice. Tot mai mulţi dintre noi, percep însă semnele Marii Schimări şi fac parte din acest fenomen, unic în istoria omenirii.

Îţi vine să crezi sau nu, un număr tot mai mare de oameni îşi creează Afaceri Online şi părăsesc oraşele, pentru a trăi în localităţi mici, în cătune izolate sau în singurătate, pe dealuri şi pe munţi. Îşi produc Hrana şi îşi construiesc acolo o Afacere Offline din banii câştigaţi în Mediul Online. Prin această Alegere a lor, îşi dobândesc Independenţa Financiară şi Independenţa Habituală.

Fiecare dintre noi poate face această Alegere. Dacă îţi este teamă să începi o Afacere Online, pentru că tu eşti doar un utilizator obişnuit al calculatorului, te asigur încă o dată, că nu trebuie să ai cunoştinţe de programare, pentru a câştiga câteva mii sau zeci de mii de dolari pe lună. Trebuie doar să lucrezi câteva ore pe zi la derularea şi dezvoltarea Afacerii tale Online.

Cîte ore? Nu ştiu, pentru că aceasta depinde doar de tine. Nu lucrăm toţi cu aceiaşi viteză, cu aceiaşi putere de focalizare a Atenţiei, cu aceiaşi capacitate de Detaşare de tot ce se petrece în jur, cu aceiaşi Încredere în ceea ce facem, cu aceiaşi Răbdare Manifestă, cu aceiaşi Dăruire şi tot aşa.

duminică, 26 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (5)

 

Fă totul Acasă! (5)

Atunci când dezvolţi Afaceri Online şi Offline în Familie, cele mai Benefice şi Folositoare Atitudini, pe care este firesc să alegi să le manifeşti permanent faţă de soţul, respectiv, faţă de soţia ta sunt: Susţinerea, Încurajarea şi Aprecierea. Aceste Atitudini vor izvorî întotdeauna în chip firesc din IUBIRE şi din Respectul, pentru efortul celei sau a celui de lângă tine.

Soţia şi soţul care au ales să lucreze împreună la construirea şi dezvoltarea Afacerii lor de Familie, sunt conştienţi, că indiferent dacă vor alege să lucreze doar în Mediul Online, doar în Mediul Offline sau şi în Mediul Online şi Offline în acelaşi timp, vor depune un efort considerabil până ce vor putea să înceapă să delege prin Colaborare sau prin Asociere, o parte din activtăţi, către terţi.

Afacerile Online sau Offline nu cresc peste noapte, aşa cum lasă unii să se înţeleagă. Afacerile se pregătesc temeinic şi se dezvoltă în mod logic, matematic, în conformitatea cu un Planul de Afaceri pe care ni l-am întocmit şi pe care îl adaptăm, îl detaliem şi îl dezvoltăm permanent.

Există un Principiu de Lucru pe care noi îl folosim de foarte mult timp. Nu l-am inventat noi, am căutat doar să îl adaptăm la ceea ce facem noi. Pe scurt, este vorba de o metodă de lucru, metodă pe care soţia mea o foloseşte atunci când proiectează Case Naturale, iar eu o folosesc şi atunci când scriu cărţi sau serii de cărţi.

sâmbătă, 25 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (4)

ONLINE + OFFLINE (4)

Ce facem cu Energia noastră Interioară? Cum o folosim?

Fiecare om a avut cândva, în copilărie şi în adolescenţă unul sau mai multe Visuri, despre care a şi afirmat la vremea respectivă că vrea să şi le împlinească. Cei din jurul lor nu prea l-au luat în serios, pentru că şi ei au avut tot felul de Visuri în tinereţe, Visuri pe care nu şi le-au împlinit niciodată.

Cu timpul, cei mai mulţi dintre noi, uităm de Visurile noastre şi ne afundăm tot mai mult în ceea ce facem, în ceea ce s-a nimerit să facem, zicem noi, dar pe de altă parte, ştim că nimic nu se petrece întâmlător, știm că nu există ceea ce numim „întâmplare”, ci doar Cauze şi Efecte ale acestora. Ceea ce trăieşte fiecare, este un Efect al Alegerilor sale. Fiecare Alegere a noastră este o Cauză care va produce unul sau mai multe Efecte în lanţ. Fiecare Alegere a noastră deschide o Ramură de Timp a Copacului Vieţii, o Ramură pe care noi ne căţărăm, pentru că aşa am ales.

Observăm, că unii dintre semenii noştri sunt obosiţi, dezamăgiţi, nemulţumiţi, depresivi şi rătăcesc prin propriile Vieţii, fără un ţel precis. Ce s-a petrecut de-a lungul timpului cu ei, în Interiorul lor, de nu şi-au împlinit Visurile. Cum se face că au uitat pur şi simplu de Visurile lor? Poate că totuşi nu le-au uitat, dar nu mai întrezăresc nici o posibilitate să şi le împlinească.

vineri, 24 decembrie 2021

Fă totul Acasă! (4)

Fă totul Acasă! (4)


Există un Principiu atât de vechi şi de folositor, încât Părinţii, Bunii şi Străbunii noştri l-au transformat într-o Obişnuinţă. Este vorba despre Principiul Născocirii. Până nu demult, oamenii erau conectaţi mult mai profund la tot ce se manifesta în jurul lor, iar Calitatea de a Născoci şi Efortul de a materializa propriile Năcociri erau frecvente şi mult mai vizibile în vremea lor. Suntem cunoscuţi în întreaga lume pentru Născocirile noastre, pentru Invenţiile noastre mai vechi şi mai noi.

A născoci înseamnă cu
cu mult mai mult decât a inventa. Înseamnă a recupera, a inova, a reproiecta, a recondiţiona, a pune şi/sau repune în folosinţă şi în circuitul economic, obiecte, unelte, maşini şi utilaje, vehicule, adică, înseamnă a nu arunca la gunoi totul şi a cumpăra în neştire obiecte noi, doar pentru că în Mintea noastră şi-au făcut loc o mulţime de dogme şi de sisteme de valori false de tipul „consumismului”, şi al „tendinţelor”, concepte fabricate în atelierele manipulatorilor de toate felurile. Cu alte cuvinte rostit, Calitatea principală a Născocitorilor este aceea de a face din ceva, altceva, din lucruri aparent nefolositoare, lucruri folositoare.

În ţările „emergente”, numite astfel pentru că ne este „peste mână” să le numim sărăcite de lăcomia unora dintre noi, oamenii şi-au activat puternic această

joi, 23 decembrie 2021

ONLINE + OFFLINE (3)

ONLINE + OFFLINE (3)


Dacă eşti Arhitect, Designer, Inginer de orice fel de specialitate, dacă până de curând ai lucrat în Proiectare şi acum te-ai mutat împreună cu Familia ta în mediul rural, vei putea în continuare să proiectezi, dar îţi va fi ceva mai dificil să te întâlneşti cu clienţii tăi, mai cu seamă, dacă te afli sau te vei afla la o distanţă considerabilă de un oraş.

Vei putea proiecta pentru cei care s-au mutat şi ei în mediul rural, dar astfel de proiecte sunt mici şi puţin profitabile, cu toate că efortul tău este la fel de mare ca la oricare alt proiect de la oraş, de aceiaşi dimensiune şi complexitate.

Există însă o soluţie, pentru ca tu să îţi poţi continua exercitarea Profesiunii oriunde te-ai afla, să îţi valorifici astfel Creativitatea la un nivel mai înalt chiar decât cel obişnuit şi să te eliberezi şi de stresul lucrului pentru clienţi.

Această soluţie este elaborarea propriilor proiecte, fără ceea ce numim Temă de Proiectare (temă creată de clienţi), adică a proiectelor pe care tu ai visat ani şi ani la rând să le realizezi, dar pe care ştiai, că nu ţi le va solicita nimeni sau aproape nimeni, vreodată. Sunt Proiectele tale de Vis.