Exista o singură frica, frica de moarte şi este în totalitate o emisie a minţii. Doar mintea se teme pentru că mintea şi trupul sunt structurile pe care le abandonăm în momentul Saltului în Lumină. Frica este panica pe care mintea o simte în momentul în care se produce uitarea de sine, în momentul în care, aparent, se pierde legătura cu Sursa, cu Divinitatea, cu Uni-Versul, cu Creaţia. Spun aparent pentru că este doar o uitare de moment, de suprafaţă, a Divinului - o separare reală nu este posibilă - oricât de abilă ar fi mintea, nu se poate plasa înafara lui Dumnezeu pentru simplul fapt că un astfel de loc nu există iar ea, mintea, este tot o parte a Creaţiei.
Atei cu adevărat nu există, sunt doar ego-uri foarte puternice care neagă existenţa lui Dumnezeu. Friedrich Nietzsche a afirmat: “Gott ist tot” (Dumnezeu este mort) dar pe 3 Ianuarie 1889 mintea sa a colapsat. Nu din cauza afirmaţiei sale, Dumnezeu nu este răzbunător, El este Perfecţiune, doar nişte minţi bolnave ale antichităţii au afirmat aşa ceva ca să înfricoşeze şi astfel să controleze oamenii simpli. Probabil că Doamne-Doamne i-a arătat pe această cale lui Nietzsche că greşeşte şi sigur că, în acel moment, Fiinţa a făcut un salt extraordinar în Conştiinţă şi, implicit, în Cunoaşterea Divinului. Totul este Dar pentru că tot ce primeşti este în folosul tău. Sunt sigur că în următoarea viaţă, filozoful Friedrich Nietzsche va fi un om în care va irumpe Lumina.
Am mai auzit şi pe la televizor o prostie rostită cu obstinație: cutare sau cutare a trecut în “nefiinţă”. Adică a ieşit din Fiinţa Divină şi a plecat altundeva. Unde? - că Dumnezeu nu are exterior iar “nefiinţa” nu exista, este doar o aberaţie verbală. Unii vorbesc doar aşa ca să se facă auziţi fără să gândească ce scrie pe prompter şi ce-i iese din gură. Şi ei sunt la fel de hipnotizaţi ca cei care ascultă şi nu observă eroarea. Dar să revenim la frică şi frici. „Eu mă aud ce spun?” - aceasta ar trebui să fie o auto-întrebare care să fie permanent activă în mintea noastră înainte de a spune ceva. Adică, să ne asigurăm că suntem conștienți de cuvintele noastre și de efectul pe care ele îl produc cu sau fără știrea noastră.
Frica de schimbare, frica de nou, frica de necunoscut. Crede cineva că poate cunoaşte ceva până în cele mai mici amănunte? Nu poţi pentru că orice se poate schimba într-o fracţiune de secundă. Cea mai bună situaţie posibilă se poate transforma într-o secundă într-un coşmar şi cel mai cumplit coşmar la care te poţi aştepta s-ar putea să nu se mai producă. Nu poţi controla asta! Poţi doar să rămâi “conectat la Divin” 24/7 şi să aştepţi cu Bucurie clipa următoare.
Un spectacol grandios poate deveni un fiasco din pricina unei banale pene de curent de exemplu. Sau: acum douăzeci şi ceva de ani în urmă, o însoţitoare de zbor a căzut de la 11km cu avionul şi a supravieţuit. A fost singura supravieţuitoare. A căzut într-o zonă muntoasă pe timp de iarnă. Poate părea şi mai cumplit dar asta a fost şansa ei pentru că temperatura scăzută i-a încetinit metabolismul şi astfel Uni-Versul i-a dăruit timpul necesar până ce echipele de salvare au găsit-o. Frumos este că a înţeles că nu este locul ei acolo sus şi a continuat să lucreze la aceiaşi companie până a ieşit la pensie dar… la sol.
Mintea se teme de ieşirea dintr-o situaţie confortabilă, adică dintr-o situaţie cunoscută cu parametri pe care crede că-i poate controla. Eroare! - nu poate controla Fiinţa din interior care are de traversat experienţele pe care şi le-a propus pentru această viaţă şi pe care le determina fără greş. Tu eşti cauza vieţii tale, Tu Fiinţa pentru că Tu şi Uni-Versul sunteţi Una. Mintea trebuie să înţeleagă şi să accepte că orice vine spre înţelegerea şi puterea ei de răspuns este un Dar, este în beneficiul economiei acestei vieţi şi pentru pregătirea experientelor viitoare.
Neacceptarea este o formă de fugă. Nu fugi din calea experienţelor tale pentru că într-o formă sau alta, acum sau altădată ele se vor întoarce amplificat şi va trebui să le traversezi oricum. Nu-ţi poţi evita viaţa dar o poţi trăi cu Bucurie, în Armonie şi Devoţiune. O experienţă traversată este un depozit de Putere în Inima Ta.
Temerile induse de producătorii de filme, ştiri şi emisiuni, articole, cărţi, se nasc şi cresc pentru că mintea le ia în seamă. Nu te obligă nimeni să-ţi torturezi mintea cu un film catastrofic cu scenarii de autodistrugere, meteoriţi care lovesc pământul, continente care se scufunda insecte-umanoide(!) care ne stropesc cu zeama verde şi ne papă ca pe tortellini, dinozauri readuşi la viaţa, roiuri de insecte care ne atacă. Televizorul are un buton de unde poţi să-l opreşti - sau să nu-l porneşti - nu e Big Brother. “Groapa din canapea” pe care o adânceşti seară de seară se poate repara cu costuri minime şi cu aport la sănătatea mentală.
Lumea vorbeşte de necesitatea de adrenalină şi deloc despre hipnoza în care trăiesc cei mai mulţi oameni, despre somnul profund al conştiinţei. Stăteam şi priveam asfinţitul şi mulţumeam în Inimă, Soarelui pentru Darul acelei zile. Mai multe fetiţe de 6-9 ani se jucau în apropiere - pregăteau din iarbă, noroi şi pietricele mâncare pentru păpuşi. La un moment dat apare tatăl uneia dintre fetiţe în balcon şi transfigurat îi strigă: „Veronica, vino repede acasă că-ncepe-un film de groază!” Este un fapt real. Astfel de „întâmplări” au Darul să te trezească.
Am mai privit odată Soarele şi i-am mulţumit În Inimă.
Paul Buică
Am mai privit odată Soarele şi i-am mulţumit În Inimă.
Paul Buică