Competiția

De ce trebuie să fii mai sus în ierarhie? De ce trebuie tot timpul să fie o alegere de tipul Competiţie vs Armonie. N-am înţeles niciodată asta, nici pe vremea când copil fiind, nu aveam de ce să fiu în competiţie cu alt copil pentru că mama mea ne spunea aşa: „să vă jucaţi frumos împreună”. Şi dacă aşa spunea mama… A fost primul meu Maestru, Nu conta a cui era o jucărie pentru că nu aveam simţul proprietăţii şi am înţeles imediat că şi a doua zi jucăriile vor fi tot acolo pentru noi toţi. Este simplu.

Nici mai târziu când practicam Kyokushin nu eram în competiţie cu nimeni deşi participam la concursuri dar mă fascina şi m-a fascinat mişcarea în sine, frumuseţea mişcării, armonia mişcării, dinamismul echilibrului perfect şi măiestria colegilor mei şi, evident, Măiestria Sensei-ului. Nu am „luptat” cu nimeni pe tatami, eram preocupat să „răspund” frumos opţiunilor celui din faţa mea indiferent cine era. Nu l-am considerat niciodată adversar ci i-am mulţumit că mi-a dăruit din măiestria lui şi şi-a dăruit corpul pentru ca eu să pot aplica cele învăţate - nu ştiu dacă şi ceilalţi gândeau la fel dar nu m-a preocupat niciodată asta

.

Nici la servici nu am fost preocupat vreodată de competiţie cu colegii ci de apropiere, de prietenie. Dacă altcineva era promovat - se întâmpla cu regularitate - mă bucuram pentru că mă gândeam că poate are mai multă nevoie de ceva bani în plus decât mine. Aşa că eram mulţumit. N-am înţeles niciodată de ce unii erau invidioşi, de ce ziceau că „uite, tu munceşti mai mult ca el sau ea şi şefu’ i-a dat lui prima de 1 Mai.” Şi ce dacă muncesc mai mult? Asta este OK, înseamnă că pot, n-o fac pentru bani ci pentru că trebuie făcută de cineva şi eu mă simt în stare? Ce legătură poate avea starea mea interioară cu necesităţile materiale ale colegului meu de birou? Niciuna.

Atitudinea este în puterea noastră în totalitate. Noi generam tot ceea ce trăim şi simţim filtrând momentele vieţii prin sisteme valorice. Dar dacă renunţăm la aceste sisteme, la dogme, la convenţii, putem să ne bucurăm pur şi simplu. Dacă poţi asculta muzica preferată fără să te gândeşti la bani, dacă îţi poţi săruta soţia/soţul, iubitul/iubita fără să te gândeşti la bani atunci poţi şi munci fără să te gândeşti la bani.

Tot ceea ce nu ne place la societatea în care trăim poate dispărea într-o singură clipă dacă fiecare din noi renunţăm la şabloanele (matricele) distructive pe care le-am primit şi acceptat ca valori, ca dogme de orice natură. Descoperă-te pe Tine, Divinul din Tine şi lasă-L pe El să se manifeste liber. Acela Eşti Tu, Tatvam Asi.

Competiţia este cea mai urâtă formă de relaţie care poate exista între doi sau mai mulţi oameni. Duce la ură, la nerespectarea Liberului Arbitru al celorlalţi. Între doi oameni aflaţi în competiţie, fie ea familială, de servici, de rasă, etnie, religioasă, de aparentă prietenie sau de orice altă natură, nu poate exista Armonie, Iubire, Respect. Nu-l respecţi şi nu-l iubeşti pe cel pe care vrei să-l învingi în vreun fel oarecare - orice mi-ai spune. Nu poate germina şi înflori Iubirea iar dacă Iubirea a existat, în momentul în care a apărut competiţia - de orice natură ar fi - Iubirea va dispărea în secunda doi.

Dorinţa de dominare (manifestare a simţului proprietăţii) este una din manifestările/efectele însuşirii competiţiei ca mod de viaţa, ca şi componentă a sistemului de valori individuale. Între dominator şi dominat nu se poate naşte Armonia şi în niciun caz nu poate fi vorba despre Iubire. Pe fondul dorinţei de dominare au apărut şi continuă să existe societăţile sclavagiste chiar dacă uşor cosmetizate de tehnologie.

Dominarea înseamnă impunerea propriei voinţe şi implicit nerespectarea Liberului Arbitru al celorlalţi. Înseamnă orgoliu – credinţa că unii sunt superiori altora şi că cei “inferiori” trebuie să-i slujească pe cei “superiori”. Armonia se naşte din Respectul profund, permanent, necondiţionat al Liberului Arbitru al celorlalţi, din Înţelegerea (Conştientizarea) fenomenului vieţii şi, implicit, din Iubire.

Forma extremă de dominare, de impunere a propriei voinţe, de lipsa totală de respect a vieţii, de inexistentă a Înţelegerii (Înţelepciunii) şi Iubirii, este violenţa. Asta a generat toate conflictele din interiorul rasei umane şi distrugerea mediului planetar, de la nivelul familiei la nivel de etnie, rasa, religie. Competiţia este cea care trebuie să dispară pentru totdeauna din sistemul nostru de valori individuale şi de specie.

Sublim este faptul că totul se poate schimba într-o singură secundă pentru că este un act de voinţa individuală care ţine de Liberul Arbitru al fiecăruia. Lumea în care trăim este oglinda noastră fie că ne place sau nu asta, fie că astăzi credem sau nu asta, fie că o conştientizam sau nu. Fie că o acceptăm sau nu. Există lucruri unanim acceptate că adevăruri şi adevăruri pe care nu le putem decela cu mintea noastră hipnotizata şi, dacă cele mai multe adevăruri nu le putem vedea şi înţelege asta nu înseamnă că ele nu exista, că energie lor nu se manifestă şi că nu produc efecte.

Şi până când fiecare om nu va lua această decizie cu sine însuşi şi nu va fi o sămânţă din care să se nască Armonia, nimic înălţător nu se va petrece în lumea sa şi nici măcar nu are de ce să se plângă de nedreptăţile lumii, de lăcomia fără limite a unora, de suferinţe, de războaie, de crime împotriva semenilor şi a celorlalte Fiinţe de pe Pământ, de distrugerea mediului. Pentru că, direct sau indirect, dacă apar în Universul său, în Orizontul Vieții sale, înseamnă că şi el, prin atitudinea sa, activează toate acestea.

Când un om înţelege aceste Adevăruri simple, el păşeşte în Conştiinţă şi începe să-şi clădească ceea ce unii au numit Rai. Până atunci însă se zdrobeşte în fiecare clipă de iadul necunoaşterii pe care şi l-a clădit bolovan cu bolovan prin adoptarea unor false valori şi dogme. Comuniunea cu Divinul, Armonia, nu pot fi decât totale. Nu poţi fi „la sută” în comuniune cu Divinul, nu poţi fi doar parţial în Armonie sau doar uneori…

Dar când păşeşti în Propriul Rai vei avea surpriza Miracolului pentru că acolo vei găsi alte mii de oameni minunaţi care te aşteaptă şi cu care deja ştii că eşti Una.

Paul Buică