Sinele Organic vs Sine Mecanic

Venim inocenţi, conştienţi doar de noi înşine, de “sinele organic”. Din nefericire societatea nu are nicio nevoie de Fiinţe ci de piese de schimb pentru sistem aşa că printr-un sistem educaţional construit într-un fel aparte ne sugerează subtil să ne dezvoltăm un alt “sine”, un „sine mecanic” cu care începem să ne identificăm din ce în ce mai mult până creăm o circumferinţă, un orizont în jurul sinelui organic. Ceea ce percepem că propria viaţa se va petrece de aici înainte pe acea circumferinţă. De aceea toţi Maeştri din lume, din toate timpurile, ne îndeamnă să ne reîntoarcem către centrul propriei Fiinţe şi astfel să ne redescoperim Sinele Organic - Fiinţa Nemuritoare.

Sinele mecanic, egoul, se construieşte din componente separate achiziţionate de peste tot asemănător cu un automobil spre exemplu, doar că Fiinţa precede orice mecanism oricât de complicat ar fi sau ar putea părea. Primim un nume, o religie, o naţionalitate, o cetăţenie, diverse sisteme de valori mai mult sau mai puţin operaţionale, învăţam diverse sisteme de comunicare, scriem pe pereţi, pe blog-uri, întocmim rapoarte, ne construim o carieră, o familie, fabricam copii care vor fi copii mai mult sau mai puţin reuşite a ceea ce devenim pe negândite, adunăm bunuri de tot felul, cumpăram şi suntem cumpăraţi cu mărgele colorate, şi eventual bifam pe listă şi un loc de veci.

Şi-am ajuns la temă: vrem conştient sau nu ca şi copiii noştri să-şi uite Sinele Organic, acea minunată Structura Divină, vrem să se comporte mecanic şi nu organic. Suntem atât de hipnotizaţi de orizontul periferic în care ne mişcăm 70-80 ani încât ne deranjează că ei, copiii noştri inocenţi se poartă diferit. Ne este „ruşine” dacă se comportă aşa cum le dictează Inima. De ce simţim ruşine? Ce este ruşinea? Ne este ruşine de ce a spus copilul, de corpul nostru uneori prea gras sau prea slab, de hainele noastre uneori mai ponosite, de părinţii noştri sau doar de convingerile lor – este o listă fără sfârşit.

Ruşinea este o starea a mentalului mecanic, a egoului. O stare falsă. Este semnul somnului adânc în care vieţuim. Copiii noştri ştiu şi înţeleg cu mult mai mult decât ne place să credem pentru că ei nu-şi pun bariere mentale. Nu au încă formată aceasta barieră. Mintea lor nu-i împiedică încă să citească direct în sufletul nostru cu Inima, orice gest, cuvânt rostit sau nu, orice stare interioară. Să-i minţim este… pueril. Neproductiv pentru evoluţia lor şi relaţia pe care o construim cu noi pentru că-şi vor pierde încrederea.

Pentru orice copil, Mami şi Tati sunt primii Maeştri din viaţa lui şi aşa cum este firesc şi cum se întâmpla mai târziu, dacă au şansa de a întâlni un Maestru, ei se abandonează, ei sunt devoţi, discipoli cristalini. Întrebările de genul „cât de mult îi iubeşti pe mami şi pe tati?” sunt pur şi simplu… ridicole. Dacă am fi puţin mai atenţi şi nu i-am întrerupe când aparent vorbesc fără sens, am putea învăţa multe lucruri minunate de la copiii noştri pentru că, fiind încă inocenţi, sinele lor organic comunica aproape în permanentă cu Sinele Suprem. Copiii noştri sunt iluminaţi atunci când se nasc şi dacă o singură generaţie am da dovadă de înţelepciune şi am lua aminte la spusele lor, Pământul ar arăta diferit.

Dacă vrei să ştii cum eşti cu adevărat, observă-te în singurătate. Nu interveni, doar observa. Deîndată ce eşti doar Tu, toate regulile dispar că prin farmec, toate dogmele, tot ce ai învăţat că eşti sau ar trebui să fii. Îţi permiţi orice pentru că nu te mai vede nimeni. Ai dispărut pur şi simplu din conştiinţa colectivă când ai închis uşa. Nu mai eşti un nume, o funcţie, o profesiune. Nu te mai raportezi la nimic. Eşti pur şi simplu Tu, te poţi scobi în nas, te poţi strâmba în oglindă, poţi înjura aşa cum n-ai face-o niciodată în public, poţi vorbi singur. Şi asta este doar ceea ce observi la primă privire.

Paul Buică