Agresivitate și Marketing

Agresivitatea este efectul în plan mental şi fizic a vibraţiei de cea mai joasă frecvenţă pe care o poate emite ego-ul unui individ, asemănătoare vibraţiilor existenţelor spirituale de tip larvar care parazitează oamenii, care induc şi hrănesc orgoliul acestora hrănindu-se ulterior cu energiile joase pe care ego-ul le produce şi cu care poluează Firea Înconjurătoare. 

De aceea observam atât de multă agresivitate în lumea de azi. Ceea ce se petrece este asemenea efectului unui bulgăre de zăpadă care rostogolindu-se creşte constant până în momentul în care întâlneşte un obstacol pe măsura sau până ce pur şi simplu ajunge la poalele dealului şi nemaibeneficiind de energia gravitaţională a planului înclinat, se sparge.

Bulgărele agresivităţi poate creşte la rândul lui şi poate acapara minţile tuturor până ce minţile devin atât de agresive şi implicit inconştiente încât pot distruge civilizaţia sau până ce conştiinţa de sine îşi găseşte drumul către Lumină şi renunţă la orgoliu ca la orice alt deşeu la care renunţăm în procesul evoluţiei. Odată cu renunţarea la orgoliu, agresivitatea dispare pentru că este doar un efect al acestuia. Agresivitatea nu este o trăire de sine stătătoare ci un efect, o consecință a orgoliului.

Agresivitatea întâlnită la tot pasul, distribuită şi redistribuită copios prin toate canalele de comunicare posibile, hrăneşte atât ego-urile cât şi existenţele larvare care la rândul lor se înmulţesc şi se hrănesc din abundenţă din vibraţia generată de orgoliu. Efectul se propaga într-o spirală ascendentă, forţa agresivă creşte exponenţial şi efectul pe care îl percepem este de creştere permanentă a insecurităţii, de instabilitate tot mai mare a lumii în care trăim cu tot ce conţine. 

Exemplu:

Aud vorbindu-se de marketing agresiv, marketing neuronal. O, Doamne! Peste un timp vom vorbi probabil de marketing invaziv sau marketing supravieţional adică, „asta e, te aliniezi sau dispari”. Nici nu are rost să insistăm pe acest subiect mai mult decât atât cât să aducă înţelegerea necesară pentru că în societatea viitoare vom trăi şi vom genera doar vibraţia Iubirii. Legea Gratiei Divine va înlocui pentru totdeauna Legea Gravitaţiei (nu este vorba de cea din Fizică ci de cea cea care ne ţine înlănţuiţi în vibraţii de joasă frecvenţă) în societatea ce se naşte Aici şi Acum, în Inima fiecăruia, chiar dacă deocamdată doar puţini o percep. Dar numărul lor creşte cu fiecare clipă.

Să revin la exemplu.

Într-o lume spirituală marketingul nu va dispărea, va avea o cu totul altă dimensiune. O dimensiune spirituală. Poate că nu se va mai numi marketing dar asta este cel mai puţin important lucru. Cei care vor practica aceasta profesiune în societatea viitoare vor fi oameni evoluaţi spiritual care vor identifica necesităţile spirituale şi fizice reale ale fiecărui individ şi grup de indivizi (nu cei care prin campaniile lor induc subliminal necesitatea unui produs sau a unui serviciu), vor identifica capitalul lor de resurse fizice, mentale şi spirituale şi vor găsi căile necesare acestora pentru a putea accesa resursele de care au nevoie pentru a-şi putea manifesta plenar capacităţile de creaţie şi de efort fizic. În acest fel fiecare om şi grup de oameni va fi îndrumat şi va putea să-şi valorifice potenţialul fizic, mental şi spiritual cu care a venit în această viaţa.

Îi rog pe cei care astăzi practica aceasta profesiune şi au la dispoziţie toate cunoştinţele şi abilităţile necesare să scrie ACUM manualele ce vor fi necesare în societatea ce va veni pentru că ei sunt cei care vor dărui generaţiilor următoare această Cunoaştere. Este o misiune spirituală. Toate profesiunile se vor schimba structural şi se vor adapta necesitaţilor evoluţiei spirituale ale omenirii. Oamenii vor înţelege că Ştiinţa şi Spiritualitate sunt una şi vor trăi în deplină Armonie.

Paul Buică

Purtați-vă frumos!

O vorbă “înţeleaptă” din poporul urban spune: “purtaţi-vă frumos cu copiii voştri pentru că ei vă vor alege azilul...”

Subiectele procreării, plăcerii îmbrăţişării partenerului, energeticii intime sunt atât de vaste încât cred că nu ne-ar ajunge întreaga viaţa să le abordăm.

Sincer, nici nu ştiu de unde să încep.

O prietenă îmi cita mai demult din ghidul miresei de la începutul secolului: “să simţi plăcere este un mare păcat” - păi da, pentru că acea plăcere, orgasmul, îţi poate aduce iluminarea. Este un moment de Meditaţie Absolută pentru că nu te poţi gândi la nimic. Mintea este oprită şi ceea ce trăieşti este dincolo de “realitatea obiectivă”. Şi DA, asta este un “mare păcat” pentru cei care vor să controleze minţile oamenilor. De aceea Tantra (Tandreţea în limba Dacilor) este trecută la „index”. Tandreţea este Bucurie, Extaz, Fericire. Păi un om care atinge astfel Infinitul nu mai poate fi controlat, mintea lui nu mai accepta sisteme artificiale de valori, nu mai accepta spre exemplu mutilarea sufletească nici a sa nici a copiilor săi.

Când vom ajunge să determinăm materializarea copiilor noştri fără să ne îmbrăţişăm, specia noastră va fi pe un alt nivel evolutiv dar asta nu înseamnă că va lipsi orgasmul ci va fi cu totul diferit, mult mai profund, mai luminos, o adevărată Sărbătoare Cosmică aşa cum se întâmpla Primăvara când Natura procreează şi ne îmbăta cu aromele a milioane de specii de plante. Gaya primeşte Lumina Soarelui în Spaţiul Ei de Iubire, în corpul Ei, în Inima Ei într-un vortex energetic uriaş şi dezlănţuie Creaţia. Nimeni nu vede vreun păcat, vreun act primitiv, animalic sau vulgar în asta, dimpotrivă, toţi ne bucurăm şi participăm cu Zâmbet şi Bucurie. Şi primim şi noi un „bonus energetic”. La fel se întâmpla şi la nivel Galactic când se nasc Stelele şi în uriaşe Nebuloase când se nasc Galaxii. Caută pe internet „M31”, este Galaxia din Andromeda şi priveşte acel vortex uriaş care a născut sute de miliarde de stele…

Cât despre omul unisexuat, este ştiut că doar în viaţa terestră suntem femei şi bărbaţi. În Pralaya (pauză dintre două vieţi - Rudof Steiner (părintele Antroposofiei), în limba Dacilor exista cuvântul Prâslea şi o să dau explicaţia într-un alt comentariu, nu suntem diferenţiaţi pentru că suntem o Fiinţă cu toate potenţialităţile active şi acolo ne alegem singuri genul în viaţa următoare. În momentul în care oamenii pornesc să caute în interiorul lor, găsesc aceste adevăruri şi încep să-şi privească diferit semenii, adică dincolo de gen. Până atunci însă, fiecare, atunci când se întâlneşte cu cineva, dincolo de orice alte detalii, observa prima dată că este femeie sau bărbat. Şi este cel mai nesemnificativ lucru din câte poate vedea. Asta arată pe ce nivel al evoluției suntem.

Sigur că îmbrăţişarea de plăcere a fost condamnată. Un om fericit este un om liber şi cine doreşte asta? Un om liber nu poate fi controlat, el are deja o experienţă a libertăţii şi este a lui, nu i-o poate lua nimeni. S-au încercat tot felul de stratageme de minimalizare a importanţei plăcerii în viaţa noastră. Exemplu: s-a introdus expresia “a face sex” - o mai mare idioţenie nici că există. Dar venind din “make love”, cum putea fi altfel tradus decât printr-o expresie la fel de stupidă. Adică este similar cu a face exerciţii, a face sport, a face curat în casă, a face o tocană de legume. S-a coborât Îmbrăţişarea, Tandreţea, la nivel de „activitate” şi mai trebuie şi bifata de pe lista săptămânala de activităţi. Minimizarea Îmbrăţişării a adus în cuplu dorinţa de dominaţie şi dacă domini în alte activităţi de ce nu a-i face-o şi în pat? Să arăţi cine eşti sau ce eşti. Şi dacă eşti preocupat de dominare nu poţi dărui Iubire că ştim deja, ori una ori alta.

Cred că pe pământ au existat şi exista milioane de oameni care nu au trăit în viaţa lor un orgasm deşi dacă-i întrebi ei sunt convinşi că da. În schimb ignoră Arta Tandreţii pentru că aşa au auzit şi ei la alţii şi oricum, este ceva oriental, adică inferior. Femeile şi bărbaţii vorbesc copios despre lucrurile astea dar uşor pe deasupra - poţi vedea pe forumuri. Asta cu forumurile este foarte „tare”! Unii își construiesc chiar și case „învățând” de la alții pe forumuri. Ce iese...

Dau un exemplu din altă activitate că să nu deranjez pe nimeni. Îmbrăţişarea fără Tandreţe este foarte asemănător cu mersul “la sală”. “Trasul de fiare” este ca “o partidă de sex” (altă expresie grobiană) de tipul “eu cu mine” adică lipsită de orgasm iar “după”, în loc să-ţi priveşti cu Iubire soţul/ soţia, priveşti în oglindă o saltea pneumatică (proprii-ți mușchi umflați de efort) pe care o atingi cu mare grijă că nu cumva să-i sară dopul şi să-i iasă la iveală zgârciurile smochinite. Sexul este urât, Îmbrăţişarea Tandră este Divină.

Ţine minte acest verb minunat: A ÎMBRĂŢIŞA.

Paul Buică

O Singură Frică

Exista o singură frica, frica de moarte şi este în totalitate o emisie a minţii. Doar mintea se teme pentru că mintea şi trupul sunt structurile pe care le abandonăm în momentul Saltului în Lumină. Frica este panica pe care mintea o simte în momentul în care se produce uitarea de sine, în momentul în care, aparent, se pierde legătura cu Sursa, cu Divinitatea, cu Uni-Versul, cu Creaţia. Spun aparent pentru că este doar o uitare de moment, de suprafaţă, a Divinului - o separare reală nu este posibilă - oricât de abilă ar fi mintea, nu se poate plasa înafara lui Dumnezeu pentru simplul fapt că un astfel de loc nu există iar ea, mintea, este tot o parte a Creaţiei.

Atei cu adevărat nu există, sunt doar ego-uri foarte puternice care neagă existenţa lui Dumnezeu. Friedrich Nietzsche a afirmat: “Gott ist tot” (Dumnezeu este mort) dar pe 3 Ianuarie 1889 mintea sa a colapsat. Nu din cauza afirmaţiei sale, Dumnezeu nu este răzbunător, El este Perfecţiune, doar nişte minţi bolnave ale antichităţii au afirmat aşa ceva ca să înfricoşeze şi astfel să controleze oamenii simpli. Probabil că Doamne-Doamne i-a arătat pe această cale lui Nietzsche că greşeşte şi sigur că, în acel moment, Fiinţa a făcut un salt extraordinar în Conştiinţă şi, implicit, în Cunoaşterea Divinului. Totul este Dar pentru că tot ce primeşti este în folosul tău. Sunt sigur că în următoarea viaţă, filozoful Friedrich Nietzsche va fi un om în care va irumpe Lumina.

Am mai auzit şi pe la televizor o prostie rostită cu obstinație: cutare sau cutare a trecut în “nefiinţă”. Adică a ieşit din Fiinţa Divină şi a plecat altundeva. Unde? - că Dumnezeu nu are exterior iar “nefiinţa” nu exista, este doar o aberaţie verbală. Unii vorbesc doar aşa ca să se facă auziţi fără să gândească ce scrie pe prompter şi ce-i iese din gură. Şi ei sunt la fel de hipnotizaţi ca cei care ascultă şi nu observă eroarea. Dar să revenim la frică şi frici. „Eu mă aud ce spun?” - aceasta ar trebui să fie o auto-întrebare care să fie permanent activă în mintea noastră înainte de a spune ceva. Adică, să ne asigurăm că suntem conștienți de cuvintele noastre și de efectul pe care ele îl produc cu sau fără știrea noastră.

Frica de schimbare, frica de nou, frica de necunoscut. Crede cineva că poate cunoaşte ceva până în cele mai mici amănunte? Nu poţi pentru că orice se poate schimba într-o fracţiune de secundă. Cea mai bună situaţie posibilă se poate transforma într-o secundă într-un coşmar şi cel mai cumplit coşmar la care te poţi aştepta s-ar putea să nu se mai producă. Nu poţi controla asta! Poţi doar să rămâi “conectat la Divin” 24/7 şi să aştepţi cu Bucurie clipa următoare.

Un spectacol grandios poate deveni un fiasco din pricina unei banale pene de curent de exemplu. Sau: acum douăzeci şi ceva de ani în urmă, o însoţitoare de zbor a căzut de la 11km cu avionul şi a supravieţuit. A fost singura supravieţuitoare. A căzut într-o zonă muntoasă pe timp de iarnă. Poate părea şi mai cumplit dar asta a fost şansa ei pentru că temperatura scăzută i-a încetinit metabolismul şi astfel Uni-Versul i-a dăruit timpul necesar până ce echipele de salvare au găsit-o. Frumos este că a înţeles că nu este locul ei acolo sus şi a continuat să lucreze la aceiaşi companie până a ieşit la pensie dar… la sol.

Mintea se teme de ieşirea dintr-o situaţie confortabilă, adică dintr-o situaţie cunoscută cu parametri pe care crede că-i poate controla. Eroare! - nu poate controla Fiinţa din interior care are de traversat experienţele pe care şi le-a propus pentru această viaţă şi pe care le determina fără greş. Tu eşti cauza vieţii tale, Tu Fiinţa pentru că Tu şi Uni-Versul sunteţi Una. Mintea trebuie să înţeleagă şi să accepte că orice vine spre înţelegerea şi puterea ei de răspuns este un Dar, este în beneficiul economiei acestei vieţi şi pentru pregătirea experientelor viitoare. 

Neacceptarea este o formă de fugă. Nu fugi din calea experienţelor tale pentru că într-o formă sau alta, acum sau altădată ele se vor întoarce amplificat şi va trebui să le traversezi oricum. Nu-ţi poţi evita viaţa dar o poţi trăi cu Bucurie, în Armonie şi Devoţiune. O experienţă traversată este un depozit de Putere în Inima Ta. 

Temerile induse de producătorii de filme, ştiri şi emisiuni, articole, cărţi, se nasc şi cresc pentru că mintea le ia în seamă. Nu te obligă nimeni să-ţi torturezi mintea cu un film catastrofic cu scenarii de autodistrugere, meteoriţi care lovesc pământul, continente care se scufunda insecte-umanoide(!) care ne stropesc cu zeama verde şi ne papă ca pe tortellini, dinozauri readuşi la viaţa, roiuri de insecte care ne atacă. Televizorul are un buton de unde poţi să-l opreşti - sau să nu-l porneşti - nu e Big Brother. “Groapa din canapea” pe care o adânceşti seară de seară se poate repara cu costuri minime şi cu aport la sănătatea mentală.

Lumea vorbeşte de necesitatea de adrenalină şi deloc despre hipnoza în care trăiesc cei mai mulţi oameni, despre somnul profund al conştiinţei. Stăteam şi priveam asfinţitul şi mulţumeam în Inimă, Soarelui pentru Darul acelei zile. Mai multe fetiţe de 6-9 ani se jucau în apropiere - pregăteau din iarbă, noroi şi pietricele mâncare pentru păpuşi. La un moment dat apare tatăl uneia dintre fetiţe în balcon şi transfigurat îi strigă: „Veronica, vino repede acasă că-ncepe-un film de groază!” Este un fapt real. Astfel de „întâmplări” au Darul să te trezească.

Am mai privit odată Soarele şi i-am mulţumit În Inimă.

Paul Buică

Ego...

Ego-ul este funinginea care se depune pe sticla lămpii sufletului şi împiedica Lumina să radieze către Sursa Primordială, către Creaţie, către semeni. Mă întorc la povestea lui Aladin. Putere Duhului Interior a ieşit la iveală în momentul în care Aladin a început să şteargă lampa de praf. Este o metaforă minunată, este Calea către autocunoaştere, către valorificarea potenţialului infinit cu care fiecare am venit în această viaţa, este Calea către învăţarea dăruirii Iubirii.

Bunica avea o lampă cu gaz şi când sticla se afuma o scotea şi o curața cu grijă. Am fost de fiecare dată fascinat de momentul în care punea sticla la loc şi dintr-odată intensitatea luminii din încăpere creştea spectaculos. Adormeam privind flacăra jucăuşă, veselă, vie. Umbrele jucau şi ele pe pereţii tencuiţi cu mâna şi spoiţi cu var şi îmi închipuiam că ele sunt un fel de flacăra inversă. Când pe sticla lămpii se acumula funingine, umbrele pe pereţi creşteau şi lumina scădea. Dar bunica era mereu acolo să cureţe sticla lămpii.

Ego-ul este format dintr-o sumă de valori false. Când spun false mă gândesc la valori pe care le adoptăm mecanic fără să analizăm câtuşi de puţin dacă efectele acestora sunt în Armonie cu Întregul, cu propria Fiinţă. Dacă cineva spune că anul acesta se poartă tocuri „cui” de 10cm înălţime, ne repezim să ne cumpărăm astfel de pantofi fără să ne gândim la impactul pe care păşitul doar pe o suprafaţă mică a tălpii şi poziţia nefirească a picioarelor le poate avea asupra sănătăţii. Am fost creaţi să ne sprijinim greutatea pe toată talpă, nu? Altfel, am fi avut o talpă mai mică pentru că... funcția creează organul. Nu? Dar ego-ul spune că asta este un bun criteriu de frumuseţe şi de apreciere (pare că avem şi picioarele mai lungi şi muşchii fesieri sunt mai fermi - ca la top-modele), spune că aşa este la modă şi această justificare comodă ne este suficientă. Orgoliul a fost satisfăcut dar... cu ce preţ?

Ne place să auzim de la şefi, de la rude, de la cunoscuţi, că suntem performanţi şi competitivi, că suntem profesionişti, că suntem oameni de bază ai companiei, ai grupului ai, ai, ai, ai…. Dar ce preţ plătim pentru câteva cuvinte de hrănire a ego-ului? Cel care le rosteşte nu are nicio implicare emoţională pentru că a făcut şi el nişte cursuri pe care le-am făcut şi noi în care se spunea că trebuie să-ţi lauzi angajaţii, pe cei din jur, membrii familiei, pentru a-i motiva. Să le dai speranţe de mărire, de salariu, de poziţie în companie, de statut social. Cine nu crede să-l recitească pe Carnegie.

Despre competiţie am mai vorbit pe-aici. Mai spun doar că acolo unde exista competiţia nu se poate naşte Iubirea. Ori una ori alta. Nu ai cum să-l iubeşti pe cel pe care vrei să-l învingi, să-l domini, să-i iei locul. Şi dacă este cumva mai bun ca tine la vreun capitol ajungi să-l urăşti. Nu intri în ring cu un om pe care-l iubeşti indiferent cât de mare ar fi suma sau orice altceva s-ar pune în joc. Iubirea înseamnă “a dărui”, competiţia înseamnă “a ucide”. Scrie pe tavan ca să poţi lesne citi în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă:

SUNT ÎN ARMONIE CU MINE 

Aseară la un post oarecare într-un context “paranormal”, cineva a amintit de cercetările Prof. Masaro Emoto legate de apă şi câţiva invitaţi au sărit ca arşi că cine este acest profesor că ei n-au auzit de el şi nici de cercetările lui, „deci, nu exista” - ca în bancul cu cel care s-a dus la Închisoarea Animalelor (scuze, Zoo) și văzând pentru prima dată în viața sa o girafă a exclamat: „așa ceva n-am văzut în viața mea, deci: nu există”. Nu ai cum să recunoşti valoarea când te plasezi permanent înafara ei, când ego-ul creşte până da pe-afară şi scoate întreaga ignoranţă la vedere. Asta este funinginea despre care spuneam.

Nu există oameni buni şi oameni răi, exista doar unii oameni care trăiesc sub hipnoză ego-ului dar vor fi din ce în ce mai puţini pentru că Planeta nu mai poate îndura. Ce faci când vii acasă după o zi de muncă? Îţi scuturi hainele de praf, faci un duş, te bărbiereşti că să fii proaspăt. Cam asta face şi Gaya după mii de ani în care ne-a dăruit cu iubire un mediu ideal pentru a evolua. Se cutremură, se spala (inundaţii/tsunami), îşi transforma înfăţişarea şi ne restrânge aria de vieţuire (deşertificare). E uşor de observat asta!

Ego-ul va dispărea odată cu saltul în Conştiinţă pe care îl va face fiecare om pe măsura Înţelegerii fenomenului Vieţii, pe măsura Înţelegerii Miracolului Creaţiei. Într-un final, speţa umană va înţelege că numai trăind în Armonie cu Uni-Versul, cu Natura, cu toate formele de viaţa, cu toate Existenţele, vom putea merge mai departe şi ne vom putea bucura de toate Darurile Creatorului. Până atunci însă trebuie să încercăm fiecare în parte să ridicăm privire din noroi şi să cutezăm să privim cu Inima Curată către stele.

Paul Buică

Clasificări...?

Nu exista nimic superior şi nimic inferior – clasificările, etichetările de acest tip au fost inventate demult, dinainte de venirea speciei umane pe Gaya. Este eroarea pe care o fac societăţile tehnologice. Şi de aici o serie de “neplăceri” care durează de milenii. Este necesară o precizare. Oamenii împart Cunoaşterea în două ramuri: Ştiinţă şi Spiritualitate. Nimic mai greşit pentru că această “rupere” arbitrara şi fără suport logic a născut două direcţii de dezvoltare diametral opuse: societatea tehnologică şi societatea spirituală.

Să ne uităm la civilizaţia umană. Orientul puternic spiritualizat a respins vreme îndelungată cunoaşterea ştiinţifică şi a rămas în sărăcie iar Occidentul s-a dezvoltat preponderent tehnologic şi a ajuns să nege Cunoaşterea Spirituală. Oamenii au beneficiat de descoperirea fenomenelor, cunoaşterea legilor după care se produc şi au inventat aplicaţiile practice ale acestor fenomene din Natură. Evident şi-au uşurat astfel viaţa.

 

Dar nici unii nici alţii nu au dobândit Fericirea pentru că este foarte greu să fii fericit, să evoluezi spiritual, să dăruieşti constant, intens Iubire atunci când totul în jurul tău este suferinţa şi sărăcie. Şi este de asemenea foarte greu să te dedici Spiritului, evoluţiei spirituale, autocunoaşterii când ai totul la un clic distanta şi poţi primi acasă orice îţi doreşti. Cum să nu “vezi” că nu este „OK” cu toate că ai tot ce-ţi trebuie şi totuşi nu te simţi bine? Că relaţia interumană este în cădere liberă? Că violenţa a cuprins Pământul?

Lucrurile au început să se schimbe de câteva zeci de ani şi oamenii au început să înţeleagă că Ştiinţa şi Spiritualitate nu sunt decât faţete ale Cunoaşterii Unice: Ştiinţa diseca iar Spiritualitate unifică. Ştiinţa este Spiritualitate acceptată iar Spiritualitatea este Ştiinţa neacceptată încă. Să respingi ştiinţa sau să respingi Spiritualitate este sinonim cu respingerea Creaţiei, a Existenţei, a Divinului. Chiar dacă unii consideră Internetul o invenţie diabolică, se vede cu ochiul liber că „netul” a unit practic pentru totdeauna Orientul şi Occidentul într-o comunitate științifico-spirituală. În anii următori se va vedea şi mai bine aceasta.

Atlantida ne-a aratat foarte clar ce înseamnă să încapă tehnologia pe mâna unor oameni care nu au primit încă Lumina şi încă nu sunt în starea în care nu pot dărui decât Iubire. Nu trebuie să privim atât de departe în trecut, încă n-am depăşit etapa asta nici noi. Încă exista arme pe Gaya şi încă se fabrică şi se folosesc împotriva semenilor şi nu contează de către cine şi împotriva cui, nu contează pretextul. Trăim încă în starea tendinţei de a ucide. “Să nu ucizi!” rămâne în continuare un deziderat. Orice nu este Iubire este ucidere într-un fel sau altul: competiţia, dominarea, orgoliul, violenta verbală, fizica, nepăsarea. Este şi suicid spiritual în acelaşi timp. Să nu ucizi cu gândul, cu vorba, cu atitudinea, cu arma!

Nu este o poruncă a Divinului pentru că Divinul nu dă ordine. El ne respecta Liberul Arbitru. „Să nu ucizi”este un nivel de Conştiinţă. Primul pe Calea Evoluţiei Spirituale. Abia după ce vom conştientiza acest cel mai de jos nivel şi, „să nu provoci suferinţă, sărăcie, violență, moarte”, va face parte din modul nostru de viaţa, vom începe să înţelegem ce este Creaţia, ce Dar minunat am primit de la Creatorul nostru şi a tot ce există. Pentru că abia atunci din Inimile noastre va izvorî doar Iubire. Acea clipă va fi pentru fiecare dintre noi și pentru Mama Pământ, o Sărbătoare Galactică.

Paul Buică

Competiția

De ce trebuie să fii mai sus în ierarhie? De ce trebuie tot timpul să fie o alegere de tipul Competiţie vs Armonie. N-am înţeles niciodată asta, nici pe vremea când copil fiind, nu aveam de ce să fiu în competiţie cu alt copil pentru că mama mea ne spunea aşa: „să vă jucaţi frumos împreună”. Şi dacă aşa spunea mama… A fost primul meu Maestru, Nu conta a cui era o jucărie pentru că nu aveam simţul proprietăţii şi am înţeles imediat că şi a doua zi jucăriile vor fi tot acolo pentru noi toţi. Este simplu.

Nici mai târziu când practicam Kyokushin nu eram în competiţie cu nimeni deşi participam la concursuri dar mă fascina şi m-a fascinat mişcarea în sine, frumuseţea mişcării, armonia mişcării, dinamismul echilibrului perfect şi măiestria colegilor mei şi, evident, Măiestria Sensei-ului. Nu am „luptat” cu nimeni pe tatami, eram preocupat să „răspund” frumos opţiunilor celui din faţa mea indiferent cine era. Nu l-am considerat niciodată adversar ci i-am mulţumit că mi-a dăruit din măiestria lui şi şi-a dăruit corpul pentru ca eu să pot aplica cele învăţate - nu ştiu dacă şi ceilalţi gândeau la fel dar nu m-a preocupat niciodată asta

.

Nici la servici nu am fost preocupat vreodată de competiţie cu colegii ci de apropiere, de prietenie. Dacă altcineva era promovat - se întâmpla cu regularitate - mă bucuram pentru că mă gândeam că poate are mai multă nevoie de ceva bani în plus decât mine. Aşa că eram mulţumit. N-am înţeles niciodată de ce unii erau invidioşi, de ce ziceau că „uite, tu munceşti mai mult ca el sau ea şi şefu’ i-a dat lui prima de 1 Mai.” Şi ce dacă muncesc mai mult? Asta este OK, înseamnă că pot, n-o fac pentru bani ci pentru că trebuie făcută de cineva şi eu mă simt în stare? Ce legătură poate avea starea mea interioară cu necesităţile materiale ale colegului meu de birou? Niciuna.

Atitudinea este în puterea noastră în totalitate. Noi generam tot ceea ce trăim şi simţim filtrând momentele vieţii prin sisteme valorice. Dar dacă renunţăm la aceste sisteme, la dogme, la convenţii, putem să ne bucurăm pur şi simplu. Dacă poţi asculta muzica preferată fără să te gândeşti la bani, dacă îţi poţi săruta soţia/soţul, iubitul/iubita fără să te gândeşti la bani atunci poţi şi munci fără să te gândeşti la bani.

Tot ceea ce nu ne place la societatea în care trăim poate dispărea într-o singură clipă dacă fiecare din noi renunţăm la şabloanele (matricele) distructive pe care le-am primit şi acceptat ca valori, ca dogme de orice natură. Descoperă-te pe Tine, Divinul din Tine şi lasă-L pe El să se manifeste liber. Acela Eşti Tu, Tatvam Asi.

Competiţia este cea mai urâtă formă de relaţie care poate exista între doi sau mai mulţi oameni. Duce la ură, la nerespectarea Liberului Arbitru al celorlalţi. Între doi oameni aflaţi în competiţie, fie ea familială, de servici, de rasă, etnie, religioasă, de aparentă prietenie sau de orice altă natură, nu poate exista Armonie, Iubire, Respect. Nu-l respecţi şi nu-l iubeşti pe cel pe care vrei să-l învingi în vreun fel oarecare - orice mi-ai spune. Nu poate germina şi înflori Iubirea iar dacă Iubirea a existat, în momentul în care a apărut competiţia - de orice natură ar fi - Iubirea va dispărea în secunda doi.

Dorinţa de dominare (manifestare a simţului proprietăţii) este una din manifestările/efectele însuşirii competiţiei ca mod de viaţa, ca şi componentă a sistemului de valori individuale. Între dominator şi dominat nu se poate naşte Armonia şi în niciun caz nu poate fi vorba despre Iubire. Pe fondul dorinţei de dominare au apărut şi continuă să existe societăţile sclavagiste chiar dacă uşor cosmetizate de tehnologie.

Dominarea înseamnă impunerea propriei voinţe şi implicit nerespectarea Liberului Arbitru al celorlalţi. Înseamnă orgoliu – credinţa că unii sunt superiori altora şi că cei “inferiori” trebuie să-i slujească pe cei “superiori”. Armonia se naşte din Respectul profund, permanent, necondiţionat al Liberului Arbitru al celorlalţi, din Înţelegerea (Conştientizarea) fenomenului vieţii şi, implicit, din Iubire.

Forma extremă de dominare, de impunere a propriei voinţe, de lipsa totală de respect a vieţii, de inexistentă a Înţelegerii (Înţelepciunii) şi Iubirii, este violenţa. Asta a generat toate conflictele din interiorul rasei umane şi distrugerea mediului planetar, de la nivelul familiei la nivel de etnie, rasa, religie. Competiţia este cea care trebuie să dispară pentru totdeauna din sistemul nostru de valori individuale şi de specie.

Sublim este faptul că totul se poate schimba într-o singură secundă pentru că este un act de voinţa individuală care ţine de Liberul Arbitru al fiecăruia. Lumea în care trăim este oglinda noastră fie că ne place sau nu asta, fie că astăzi credem sau nu asta, fie că o conştientizam sau nu. Fie că o acceptăm sau nu. Există lucruri unanim acceptate că adevăruri şi adevăruri pe care nu le putem decela cu mintea noastră hipnotizata şi, dacă cele mai multe adevăruri nu le putem vedea şi înţelege asta nu înseamnă că ele nu exista, că energie lor nu se manifestă şi că nu produc efecte.

Şi până când fiecare om nu va lua această decizie cu sine însuşi şi nu va fi o sămânţă din care să se nască Armonia, nimic înălţător nu se va petrece în lumea sa şi nici măcar nu are de ce să se plângă de nedreptăţile lumii, de lăcomia fără limite a unora, de suferinţe, de războaie, de crime împotriva semenilor şi a celorlalte Fiinţe de pe Pământ, de distrugerea mediului. Pentru că, direct sau indirect, dacă apar în Universul său, în Orizontul Vieții sale, înseamnă că şi el, prin atitudinea sa, activează toate acestea.

Când un om înţelege aceste Adevăruri simple, el păşeşte în Conştiinţă şi începe să-şi clădească ceea ce unii au numit Rai. Până atunci însă se zdrobeşte în fiecare clipă de iadul necunoaşterii pe care şi l-a clădit bolovan cu bolovan prin adoptarea unor false valori şi dogme. Comuniunea cu Divinul, Armonia, nu pot fi decât totale. Nu poţi fi „la sută” în comuniune cu Divinul, nu poţi fi doar parţial în Armonie sau doar uneori…

Dar când păşeşti în Propriul Rai vei avea surpriza Miracolului pentru că acolo vei găsi alte mii de oameni minunaţi care te aşteaptă şi cu care deja ştii că eşti Una.

Paul Buică

Consumerism

Consumerismul este o stare egotico-nevrotico-comparativo-competiționala cultivată copios de formatorii de necesităţi, de formatorii de opinie, de creatorii de sisteme de valori menită să servească şi să hrănească societatea de consum. Trei dintre efectele orgoliului sunt: nevroza, comparaţia şi competiţia. Orgoliul generează permanent o stare de iritare pentru că determina permanent fenomenul prostesc al comparaţiei. Te compari încontinuu cu colegul de servici, cu vecinul, cu prietenii, cu rudele, cu soţul/soţia, cu asociaţii. Iritat fiind, intri în competiţie cu toată lumea şi reverşi asupra tuturor valuri de gânduri agresive, răutăcioase. Glumele tale nu mai au nimic spiritual ci sunt doar ironii înţepătoare de prost gust. Nici plantele nu cresc în jurul tău, relaţiile cu ceilalţi se ofilesc şi sfârşeşti prin a fi tot mai nervos, depresiv, dezenergizat. Suferinţele fizice nu pot fi departe. Ele se formează şi coboară din structurile superioare către psihic şi corpul fizic.

Te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie asta că doar activezi conform procedurilor cu care ai fost inoculat. Nu te abaţi niciun milimetru. Şi totuşi nu te simţi bine, nu eşti în largul tău şi nu poţi afişa starea reală pe care o trăieşti pentru că îţi va strica imaginea. Îţi pui o mască şi încerci să mergi mai departe. Către unde? Către nicăieri.

Poţi crede că propriul orgoliu te distruge, că intrarea în competiţie cu restul lumii este cauza suferinţelor, că starea permanentă de iritare poate determina modificări structurale şi funcţionale celulelor corpului tău fizic? Poţi să te opreşti o clipă din goană nebună şi să priveşti fără a pune etichete? Poţi părăsi competiţia?

Eşti sublim, eşti sublima, eşti frumos, eşti frumoasă aşa cum eşti Tu. Aşa cum te-ai născut. Nu încerca să-ţi pui o mască sau alta pentru că orice mască este urâtă. Asta este semnificaţia expresiei „să nu-ţi faci chip cioplit”, să nu-ţi pui măşti. Lumea nu are nevoie de idoli, nu trebuie să trăieşti că alţii sau cum îţi spun alţii, cum îţi induc alţii. Nu este necesar să adopţi un „model”, de fapt este ucigător să trăieşti după un model pentru că orice model îţi va fi străin, vei trăi o viaţa forţată, nenaturala. Nu este necesar să cumperi produsele pe care ţi le sugerează direct sau subliminal alţii. Nu este necesar să adopţi stiluri de viaţa promovate de alţii. Numai cei hipnotizați au nevoie de idoli.

Nu este necesar să arăţi ca o păpuşă top model sau ca un super erou. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să Fii Tu.

Cei care se numesc formatorii de opinie sunt o jignire la adresa noastră a tuturor. Ei ne spun ce este bun şi bine pentru noi şi ce nu, care politician este bun şi care nu, ce trebuie să mâncăm şi ce nu, care tip de societate ne este bună şi care nu, ce atitudine trebuie să abordăm şi care nu. Lista este fără de sfârşit. Ni se pune practic la îndoială capacitatea de a înţelege un fenomen, un fapt, o informaţie. Dar tocmai faptul că se raportează permanent la dualitatea bine-rău mă face să nu am încredere în niciunul. Până nu transcenzi lumea duala nu deţii niciun Adevăr, doar repeţi ce spun alţii. Formatorii de opinie sunt acele personaje care cred că deţin Adevărul Absolut şi că este cumva datoria lor să ajute vulgul să înţeleagă. De fapt sunt întotdeauna în slujba cuiva. Servesc un interes pentru un pumn de galbeni sau... o carte de credit. La fel stau lucrurile cu cei care creează necesitatea unui produs sau serviciu, unor scale valorice, în mintea celorlalţi.

Paul Buică     

Gropi

Dacă într-un un moment necunoscut nouă, pe Pământ ar veni nave spaţiale din care ar coborî Fiinţe diferite de noi sau atât de diferite de noi încât nu le-am recunoaşte ca fiind Fiinţe şi ne-ar invada singurul loc din Univers care ne este acum accesibil şi în care putem vieţui, dacă l-ar modifica atât de mult încât cu greu am mai putea supravieţui ca specie, probabil că am fi indignaţi, disperaţi, îngroziţi. Probabil că nu am supravieţui mult timp nemaifiind specia dominantă.

S-au scris multe cărţi la temă şi când Orson Wells a difuzat la radio o piesă scrisă după Războiul Lumilor al lui H.G. Wells, oamenii au crezut că totul este real şi au rupt-o la fugă haotic, panicaţi, deznădăjduiţi, să-şi salveze pielea. Toată lumea cunoaşte acest episod (îmi vine să-i spun experiment) din istoria noastră recentă. Chiar dacă nu a fost un experiment, s-a văzut foarte bine ce se întâmplă cu o specie atunci când o alta începe şi încearcă să-i ocupe şi să-i distrugă zona de habitat şi să-i ia locul.

Aceiaşi stare de panică, deznădejde, suferinţa, se declanşează când un grup din aceiaşi specie declanşează un război asupra altui grup şi îi ia teritoriul pe care trăieşte, îi impune alte reguli sociale ce îi sunt străine şi nepotrivite, îi tâlhăreşte avuţiile, îi fură inteligența. Sigur că la specia umană grupurile se numesc rase, etnii, dar asta este absolut irelevant dar mult mai dureros pentru că vorbim de conflict în interiorul aceleiaşi specii.

Mai departe, specia umană a declanşat înafară de războiul fraticid din interiorul speciei care durează de mii de ani într-o formă brutală sau cosmetizata şi un război împotriva tuturor celorlalte forme de viaţa de pe planetă. Se numeşte „cucerirea naturii”. Am reuşit în doar câteva zeci de ani de evoluţie tehnologică dinamică, de inconştiență totală şi de lăcomie fără margini, să distrugem habitatul a zeci de mii de specii de plante şi animale, să poluăm Planeta până la punctul în care se va declanşa auto extincţia dacă nu punem stavilă acestei activităţi ucigaşe şi sinucigaşe.

Exemplu: Groapa de gunoi din Pacific formată datorită curenţilor marini are deja mai mult de un milion de kilometri pătraţi. Miliarde de PET-uri aruncate pe plaje şi în râuri ajung fărâmiţate în mijlocul Pacificului, şi otrăvesc apa şi vieţuitoarele Oceanului. Dacă nu vă este foarte clar cât înseamnă un milion de kilometri pătraţi, vă spun că este de circa două ori şi jumătate suprafaţa României.

Pământul aşa cum arăta astăzi este o reflectare a interiorului nostru, a minţii neevoluate, egotice şi implicit conflictuale care generează fenomenul social actual. Noi suntem cauza şi tot noi vom suporta efectele deciziilor noastre stupide de a cuceri Natura. Şi dacă nu vom renunţa la acest mod prostesc de a aborda viaţa, vom ajunge un fel de „şoricel cosmic” de astă dată care cu greu va găsi o nişă de supravieţuire pe propria-i planeta dăruita cu iubire de Creator. 

Sper ca noile generaţii să iasă din hipnoză consumerismului şi să revină la un mod de Viaţa în Armonie cu Natura.

Paul Buică

Sinele Organic vs Sine Mecanic

Venim inocenţi, conştienţi doar de noi înşine, de “sinele organic”. Din nefericire societatea nu are nicio nevoie de Fiinţe ci de piese de schimb pentru sistem aşa că printr-un sistem educaţional construit într-un fel aparte ne sugerează subtil să ne dezvoltăm un alt “sine”, un „sine mecanic” cu care începem să ne identificăm din ce în ce mai mult până creăm o circumferinţă, un orizont în jurul sinelui organic. Ceea ce percepem că propria viaţa se va petrece de aici înainte pe acea circumferinţă. De aceea toţi Maeştri din lume, din toate timpurile, ne îndeamnă să ne reîntoarcem către centrul propriei Fiinţe şi astfel să ne redescoperim Sinele Organic - Fiinţa Nemuritoare.

Sinele mecanic, egoul, se construieşte din componente separate achiziţionate de peste tot asemănător cu un automobil spre exemplu, doar că Fiinţa precede orice mecanism oricât de complicat ar fi sau ar putea părea. Primim un nume, o religie, o naţionalitate, o cetăţenie, diverse sisteme de valori mai mult sau mai puţin operaţionale, învăţam diverse sisteme de comunicare, scriem pe pereţi, pe blog-uri, întocmim rapoarte, ne construim o carieră, o familie, fabricam copii care vor fi copii mai mult sau mai puţin reuşite a ceea ce devenim pe negândite, adunăm bunuri de tot felul, cumpăram şi suntem cumpăraţi cu mărgele colorate, şi eventual bifam pe listă şi un loc de veci.

Şi-am ajuns la temă: vrem conştient sau nu ca şi copiii noştri să-şi uite Sinele Organic, acea minunată Structura Divină, vrem să se comporte mecanic şi nu organic. Suntem atât de hipnotizaţi de orizontul periferic în care ne mişcăm 70-80 ani încât ne deranjează că ei, copiii noştri inocenţi se poartă diferit. Ne este „ruşine” dacă se comportă aşa cum le dictează Inima. De ce simţim ruşine? Ce este ruşinea? Ne este ruşine de ce a spus copilul, de corpul nostru uneori prea gras sau prea slab, de hainele noastre uneori mai ponosite, de părinţii noştri sau doar de convingerile lor – este o listă fără sfârşit.

Ruşinea este o starea a mentalului mecanic, a egoului. O stare falsă. Este semnul somnului adânc în care vieţuim. Copiii noştri ştiu şi înţeleg cu mult mai mult decât ne place să credem pentru că ei nu-şi pun bariere mentale. Nu au încă formată aceasta barieră. Mintea lor nu-i împiedică încă să citească direct în sufletul nostru cu Inima, orice gest, cuvânt rostit sau nu, orice stare interioară. Să-i minţim este… pueril. Neproductiv pentru evoluţia lor şi relaţia pe care o construim cu noi pentru că-şi vor pierde încrederea.

Pentru orice copil, Mami şi Tati sunt primii Maeştri din viaţa lui şi aşa cum este firesc şi cum se întâmpla mai târziu, dacă au şansa de a întâlni un Maestru, ei se abandonează, ei sunt devoţi, discipoli cristalini. Întrebările de genul „cât de mult îi iubeşti pe mami şi pe tati?” sunt pur şi simplu… ridicole. Dacă am fi puţin mai atenţi şi nu i-am întrerupe când aparent vorbesc fără sens, am putea învăţa multe lucruri minunate de la copiii noştri pentru că, fiind încă inocenţi, sinele lor organic comunica aproape în permanentă cu Sinele Suprem. Copiii noştri sunt iluminaţi atunci când se nasc şi dacă o singură generaţie am da dovadă de înţelepciune şi am lua aminte la spusele lor, Pământul ar arăta diferit.

Dacă vrei să ştii cum eşti cu adevărat, observă-te în singurătate. Nu interveni, doar observa. Deîndată ce eşti doar Tu, toate regulile dispar că prin farmec, toate dogmele, tot ce ai învăţat că eşti sau ar trebui să fii. Îţi permiţi orice pentru că nu te mai vede nimeni. Ai dispărut pur şi simplu din conştiinţa colectivă când ai închis uşa. Nu mai eşti un nume, o funcţie, o profesiune. Nu te mai raportezi la nimic. Eşti pur şi simplu Tu, te poţi scobi în nas, te poţi strâmba în oglindă, poţi înjura aşa cum n-ai face-o niciodată în public, poţi vorbi singur. Şi asta este doar ceea ce observi la primă privire.

Paul Buică