Cele Nouă Punți ale Androniconului

„Rază de Soare se opreşte. În faţa noastră se află prima dintre cele nouă punţi nevăzute, clădite de aceşti minunaţi Oameni Solari ai Munţilor, ce au ales să dăruiască din Nevăzut Lumină şi Iubire Desăvârşită, să fie Izvoare de Putere pentru Mama Pământ, Acum şi în vremurile ce vor veni. Au ales Statornicia şi Devoţiunea şi, pentru tot ceea ce ei sunt, noi le mulţumim şi ne închinăm lor cu Respect. Punţile nevăzute sunt împletite din cânepă, în funii şi odgoane pecetluite cu legături de fier şi podite cu lemn despicat de stejar. Două odgoane sunt ferecate în fier, de stânci neclintite, iar din ele coboară funii groase şi puternice care leagă de ambele capete dulapii de stejar, pe care pot merge alături trei călăreţi. Numai trecând pe aceste punţi poţi ajunge în Cătunul Patras, aproape de culmile şi piscurile munţilor. Unele sunt atât de sus de umbrele văii, încât simţi că păşeşti pe nouri, mai cu seamă că puntea nu o poţi vedea cu ochii trupului, ci numai în Inimă. Rază de Soare ştie, simte că poate păşi pe văzduh, dar ochii săi ce nu pot vedea puntea îi trimit în corp o undă de primejdie. Mă aplec peste grumazul lui şi îl mângâi, dându-i încredere:
- Hai, căluţule drag, chiar de ochii tăi sunt neîncrezători, Inima ta ştie că poţi păşi fără teamă!


Nechează tandru, parcă abia auzit, şi, cu tot trupul încordat peste poate, face primul pas pe puntea nevăzută. Înţelege, prinde curaj şi merge mai departe. Ceilalţi ne urmează îndeaproape. Este fantastică această emoţie de a străbate văzduhul, mergând pe ceva nevăzut. Mă întreb ce ar crede cineva care ne-ar privi. Patru călăreţi merg prin văzduh de parcă ar merge pe cel mai liniştit drumeag de munte. La fiecare capăt al punţilor există cuvinte de folosinţă cioplite în despicături late de lemn şi legate de funiile groase cu şnururi de lână, scăldate în culorile Podului de Foc. „Fără de sfârşit este Acum Muntele Luminii”, se văd cioplite aceste cuvinte pe lemnul de la intrarea pe punte. În celălat capăt găsim alte cuvinte: „Cu fiecare pas al tău către culme, Muntele Luminii se înalţă tot mai sus şi este tot mai strălucitor Piscul Său.” Olma îmi citeşte în Inimă voinţa de a înţelege pe deplin şi se apropie de mine:
Intrăm în Patras, cătunul din Nevăzut în care se află cea mai înaltă Şcoală Universală a acestui timp, ocrotită de Înţelepţii Daci, şi iluminată de Însuşi Zalmoxa. I se spune Androniconul şi are forma cochiliei melcului ce-l aflăm prin grădinile noastre. Androniconul a înlocuit şcoala cea veche a Bunilor şi Drepţilor acestui neam, numită Lykos Hyperboreea ce a funcţionat până acum mai bine de o mie patru sute de ani în Kogaion, când a primit noul nume şi s-a îmbogăţit cu învăţăturile Tinerilor Înţelepţi, care au coborât atunci în Lumină, din Alcyone. Printre ei, Cel mai iubit de noi şi de alte neamuri, este Înţeleptul Aisus, Fiu al lui Zalmoxa. El a rămas alături de noi la Piatra Norilor şi va rămâne în veci în Dacia Sfântă şi în Inimile noastre. Înţeleptul Aisus ne-a dăruit Taina Iubirii şi Raza Sa Curată ne-a deschis Floarea Inimii. A permis astfel Iubirii să înflorească în Fiinţa noastră şi să putem dobândi, prin Lumina Ei, Puterile Zeilor. Acum, Androniconul a fost pecetluit în Nevăzut şi aşa va rămâne până ce Lumina Miezului Auriu va scălda iarăşi Pământul. La Înţelepţii Androniconului veneau şi vin să se desăvârşească învăţaţii persani, frygieni, sciţi, cimerieni, iberici, basci, dorieni, ahei, fenicieni, sarmaţi şi alţii, din multele neamuri ale pământului. Vor veni şi în anii ce vor urma şi vor dărui triburilor şi neamurilor lor Lumina Înţelepciunii.”
Paul Buică

Fragment din cartea Dhyanna, Prințesa Dacă (Vol I)
 

- Cele nouă punţi sunt tot atâtea trepte şi porţi către dobândirea liniştii interioare. Cuvintele de folosinţă cioplite îţi îndeamnă Fiinţa către Înţelegere, către calitatea ta infinită de a fi şi de a redescoperi esenţele care te fac să fii asemenea Creatorului. Cu cât afli mai multe Taine, cu atât simţi că te apropii mai mult de Izvorul Luminii, cu atât afli în tine mai multe Puteri şi cu atât mai profund întelegi Măreţia Creatorului. De aceea El îţi pare a fi tot mai sus, asemenea piscului veşnic înveşmântat în omăt, îţi pare mai de neatins în Perfecţiune, în Iubire şi în Înţelepciune, în Linişte Creatoare şi în Desăvârşire, deşi El se află deopotrivă tot mai aproape, în Inima ta. A fost întotdeauna acolo şi va fi întotdeauna o minunată şi surprinzătoare Prezenţă în Inima ta. Cu cât ţi se pare a fi mai departe, cu atât te apropii mai mult de Focul Sacru, de Focul Înţelepciunii din cămara cea mai de Taină a Fiinţei tale.
- Îţi mulţumesc, prietenă dragă!
- Cu cât te înalţi mai mult în Lumină, cu atât Harul coboară mai profund în Inima ta. Mâna ce mânuieşte cu pricepere şi putere falxul şi a făcut să cadă sute de capete va aduce alinare celor coborâţi în suferinţă. Focul Sacru ce izvorăşte din palmele tale va închide pentru totdeauna orice rană, fie ea a trupului, a minţii ori a Inimii.


Poteca şerpuieşte printre stânci. Ne apropiem de cea de a doua punte şi caut din ochi lemnul ce poartă atât de mare Har, prin truda Înţeleptului Cioplitor. „Urmăreşte în tot timpul Izvorul Înţelepciunii şi soarbe doar din această Apă Sfântă.” Rază de Soare înţelege că am coborât în profundul Fiinţei mele şi păşeşte cu delicateţe pe lemnul tare. La ieşirea de pe punte, aflu aceste cuvinte: „Voia Sa este Perfecţiunea vieţii tale.” Mătuşa mea dragă se apropie surâzând:
- Poţi aduce Liniştea şi Bogăţia în Inimile şi în vieţile Fraţilor tăi şi a Surorilor tale, doar urmărind ca ceea ce vrei să rosteşti şi să faci să fie întotdeauna în Armonie Deplină cu Firea Înconjurătoare, cu ceea ce Eşti. Dacă un cuvânt nu poartă în el Respectul Deplin pentru Creaţie şi pentru Creator, pentru Mama Pământ şi pentru toate celelalte Fiinţe, pentru munţi şi ape, pentru holde şi păduri, atunci el nu trebuie nici măcar gândit şi cu atât mai puţin rostit. Când sorbi doar Apa Sfântă a Izvorului Înţelepciunii, tot ceea ce simţi, trăieşti, gândeşti, rosteşti şi faci este asemenea Creaţiei şi Creatorului şi fiecare picătură de Apă Sfântă îţi primeneşte în tot timpul fiecare părticică a minţii şi a trupului tău. Iar Inima ta va fi asemenea Inimilor Zeilor, din care ai coborât pe Pământ. Voia Creatorului este atât Liniştea Perfectă, cât şi mişcarea perfectă, acţiunea perfectă şi atunci, „A Fi” şi „A Face” sunt una. Păstrează această Taină în Inima, în mintea şi în trupul tău, în aşa fel încât, prin tot ceea ce eşti, să o poţi dărui Fraţilor tăi şi Surorilor tale, cu înţelegerea de a o dărui la rându-le copiilor şi nepoţilor lor, până ce tot neamul nostru va primi în Inimă Lumina Soarelui Frate.


La intrarea pe a treia punte este scris: ”Trudeşte în toată viaţa ta cu Tainele Sfinte, cere ajutorul Zeilor şi al Înţelepţilor neamului tău, pentru a aduce şi pentru a dărui Lumina Înţelegerii Fraţilor tăi şi Surorilor tale!”. La ieşire, cuvintele cioplite în lemnul tare îmi dau fiori: „Nu lăsa puterile nopţii să-ţi atingă neamul şi Inima lor n-o lăsa să coboare în tărâmurile umbrite!”. Dokanus mă priveşte pătrunzător şi rosteşte:
- Puterea unui neam stă în Înţelepciunea sa. Dăruieşte înţelegerea Sfintelor Taine întru tămăduirea trupului, minţii şi sufletului fiecărui om şi întru Iluminarea sa. În fiecare om sălăşluieşte aceeaşi Atotcuprinzătoare Înţelepciune a Creatorului nostru. Fiecare om are înlăuntrul său Focul Sacru, din care ne-a plămădit Tatăl Ceresc şi poate, la rându-i, să creeze orice doreşte în fiecare clipă a vieţii sale. Nu există tinereţe ori bătrâneţe, naştere ori moarte, există doar Voinţă Zeiască ori abandonare, există doar Înţelepciune ori răzvrătire nevrednică împotriva Perfecţiunii Firii Înconjurătoare, există Armonie şi Iubire ori ură şi închidere în trup şi-n minte, există doar Nemurire ori un şir nesfârşit de vieţi chinuitoare, stăpânite de frica morţii şi de suferinţe născute din aceasta. Fiecare om poate crea, la rându-i, asemenea Creatorului nostru, atunci când mintea şi Inima sa sunt una. Fiecare om trăieşte în această înţelegere, de îndată ce mintea sa se ridică din colbul drumului, din nevoile şi chemările vieţii de fiecare zi şi priveşte către Inima sa. Soarele Interior se deschide atunci şi primeşte rodul şi bogăţia trudei sale în Bucurie şi Linişte Interioară. Dacă vei alege să îi ajuţi, cu Înţelepciunea ta, să se ridice pe cei ce îţi sunt Fraţi şi Surori, vei lucra în Adevăr asupra Timpului şi vei apropia astfel clipa când cei ce păşesc pe Calea Înţelepciunii se vor înălţa şi mai sus, deodată cu Mama noastră Pământ. Pentru fiecare prunc, pentru fiecare tânăr, părinte şi bunic, Darul de Înţelepciune sălăşluitor în Fiinţa ta îl poate aduce prin strădanie mai aproape de clipa înţelepţirii, atunci când Focul Sacru se aprinde în pieptul său şi îi încălzeşte nevătămator Fiinţa. La rându-i, el va purta mai departe Înţelepciunea, dăruind-o cu prisosinţă celor ce vor să o primească. Zeii şi Înţelepţii cei ştiuţi şi cei neştiuţi îţi sunt în fiece clipă alături pe această Cale. Tu eşti cea care hotărăşti ce Cale voieşti a urma. Puterile nopţii îşi află otrăvitoarea sevă umbrită în neştiinţa noastră, în mintea noastră cuprinsă de gânduri lipsite de Armonie. Puterile nopţii nu au nici o putere asupra Omului scăldat în Lumina Înţelegerii. Ţine minte că puterea minţii noastre este fără de hotare. Putem, prin puterea gândului, clădi minunate Temple, piramide, putem cunoaşte tot ce este în lumea noastră, de la fărâma de ţărână, până la cea mai măreaţă stea, putem prin cuvânt să dăruim copiilor noştri toate învăţăturile lumii. Este minunată această putere fără de margini a minţii noastre. Cu aceeaşi putere a minţii, dar cu neînţelegerea Tainelor Creaţiei şi a rosturilor fiecărei Fiinţe şi a fiecărui fir de nisip, fără Lumina Iubirii în Inimă, putem cu uşurinţă distruge lumea dăruită nouă de Bunii şi Drepţii ce au trăit în vechime şi putem înscăuna regatul urii. Ne-ştiinţa şi ne-înţelepţirea sunt singurele pericole adevărate care ne pândesc din sălile de tron umbrite. Altele nu există. Ne-înţelepţirea dă putere umbrelor, ne-ştiinţa ne transformă în umbre. Aşa stăpânesc aceşti cotropitori neamurile căzute în sclavie. Ei cunosc căile prin care mintea poate fi atrasă în minciuna căreia tot ei îi dau apoi putere de Adevăr. Să nu te temi nicicând, Prinţesă Dragă, pentru că teama este cea care leagă oamenii neştiutori de întuneric şi de minciună, de stăpânii lor! Teama este cea mai cumplită armă nevăzută, ce poate fi sădită în minţile oamenilor şi, o dată ce a încolţit, cu greu mai poate fi desţelenită.
- Din Inimă îţi mulţumesc, prieten drag!


Zărim pe creste primele grădini cuprinse în stânci. Este un Dar această Taină a grădinilor din munţi. Înainte de a trece cea de a patra punte dintre stâncile înalte, ne oprim la un izvor să ne împrospătăm puterile cu Apa Bine-Cuvântată de Zei şi înveşmântată în leacuri de lut şi piatră de Sfintele Zâne. Este rece şi hrănitoare şi nici că îţi mai trebuie altceva. Caii se adapă dintr-un loc mai larg, săpat special pentru animale, alături de câteva capre de munte şi oi. Ne apropiem de hotarul acestui sat de Ramani cu Inimile deschise, cu Bucurie şi în credinţa că vom vedea oameni minunaţi şi Fraţi întru Desăvârşire, Împreună-Căutători şi Împreună-Creatori ai Noii Omeniri. Drumul până la intrarea în sat este iniţiatic. Toate aceste cuvinte cioplite în despicături de lemn au Darul de a-ţi curăţa Fiinţa de gândurile neîncrezătoare şi de a-ţi aduce un spor de Înţelegere. Trecând a patra punte, ferecată în legături de lemn, cânepă şi fier, găsesc aceste cuvinte de folos: „Desluşeşte şi urmează în viaţă doar tremurul şi îndemnul Inimii tale. Eliberează Lumina din jugul ne-ştiinţei.” Apoi, pe o altă despicătură aflată la ieşirea de pe punte: „Pururea veghează al Inimii Foc Sacru în drumul vieţii tale, prin întunericul lumii şi ţine minte că Flacăra Înţelepciunii nu va putea fi stinsă vreodată!”.
- Mătuşă dragă, încă de când m-ai învăţat să-mi ascult Inima, mi-ai dăruit aceste Adevăruri. Acum ştiu să păstrez în minte Darul Inimii şi să îl înţeleg. Ştiu, în cuvinte simple, la rându-mi, să îl dăruiesc.
- Cu cât vei dărui mai mult celor ce vor să ştie, să simtă şi să înţeleagă, cu atât din Inimă îţi va izvorî şi mai multă Înţelepciune, cu atât mai puternică va fi Lumina Creatorului, sălăşluitoare în Inima ta, cu atât mai mult vei putea iarăşi dărui. Dăruind Cunoaştere, vei dobândi şi mai multă Cunoaştere, dăruind Înţelepciune, vei dobândi şi mai multă Înţelepciune, dăruind Iubire, vei dobândi şi mai multă Iubire. Creatorul îţi dăruieşte cu prisosinţă ceea ce tu dăruieşti din Inimă. Dăruieşte neîncetat şi vei primi neîncetat Daruri la care nici nu te poţi gândi, pentru că încă nu ştii că există. Dăruieşte semenilor tăi libertatea deplină de a alege şi, niciodată, nimeni nu te va putea împiedica să alegi! Dăruieşte tot ce este mai frumos şi luminos în Inima ta şi viaţa îţi va fi o grădină de frumos! Este cuprinsă frumuseţea Creaţiei în aceste cuvinte. Dar nu uita să veghezi, pentru că, odată coborâtă în trup în această viaţă, creaturi umbrite vor încerca mereu să te atragă în lumea întunericului. Înţelepciunea Inimii nu poate fi stinsă vreodată cu uşurinţă, însă poate fi uitată. Dar, mai întâi, Înţelepciunea poate fi umbrită de gânduri ce nu sunt ale tale, dar care îţi pot fi cu dibăcie strecurate în minte. Iar mintea le va ocroti ca pe ceva ce ea însăşi a creat. Şi le va creşte până ce vor prinde rădăcini adânci. Şi ştii cu câtă trudă se scoate din bătrânele păduri o cioată... Nici bogăţiile şi nici împărăţiile nu-ţi sunt de vreun folos, de Inima îţi este istovită. Ascultă-ţi Inima neîncetat şi Sufletul în Bucurie ţi se va scălda!
- Mi-ai spus demult, mătuşă dragă, că doar acei ce sunt călăuziţi în noapte nu se rătăcesc.
- Pe cel ce rătăcit ori suferind îl afli în această lume, ascultă-l şi nu îl judeca, ci caută să înţelegi care e cauza acestei neputinţe a Inimii şi a minţii sale ori a trupului său. A şti să asculţi este un Dar Divin. Tăcerea ta este un Dar şi un Leac pentru cel care vine către tine. De multe ori, nu trebuie să rostesti nici un cuvânt, pentru că Liniştea din mintea şi din trupul tău şi Iubirea Neîngrădită din Inima ta îi vor aduce înţelegerea şi astfel îi vor spăla din suflet, din minte şi din trup întreaga suferinţă. Şi ţine minte, draga mea Prinţesă, să nu-ţi fie acest Divin Dar sămânţă născătoare de trufie, pentru că poţi uşor cădea în colbul sterp al drumului de care...
- Mătuşă dragă, iată ce scrie pe lemnul celei de a cincea punţi: „Viaţa este de-a pururi, pretutindeni. Creaţia este flacăra vie Atotcunoscătoare.” „O flacără în pieptul tău despică şi, în Necuprins, desface vălul nopţii”.
- Doar Domnul-Zeu există, acesta-i înţelesul. Creaţia este Voinţa şi Trupul Creatorului, iar noi suntem mulţimea gândurilor sale, în ţesătura plină a Materiei. Creatorul se exprimă pe Sine în toate câte sunt, în tot ceea ce mintea noastră poate cuprinde şi în nesfârşit, mai mult decât atât. Tot ceea ce suntem, Domnul-Zeu ESTE, tot ceea ce vrem să fim, Domnul-Zeu deja ESTE, cu mult înainte ca noi să putem înţelege şi, mai cu seamă, vedea şi trăi. Tot ceea ce gândim, Domnul-Zeu a experimentat demult, atât de demult, încât măsura timpului nu are pentru mintea noastră nici un înţeles. Când înţelesul acestor cuvinte îl cobori din minte în Inima ta, Rugul Inimii tale se aprinde în Foc Sacru Nevătămator, iar vălul nopţii piere pentru totdeauna.


A şasea punte pe care intram porneşte din faţa unei grote mici. Este un Templu din al cărui Altar de piatră Focul Sacru ne însoţeşte ca o pavăză strălucitoare. Citesc cuvintele cioplite cu Inima nerăbdătoare: „Contemplă-ţi propria Fiinţă, ce una este cu Întregul Infinit” şi „Secretele Zeilor vor fi cunoscute de oameni atunci când ei vor renaşte ca Fii ai Soarelui”.
- Tot ce se află în Infinitul Cosmos se află şi în Inima ta, se află în Inima fiecărui om. Poţi afla tot ce doreşti, poţi pătrunde toate Tainele lumilor de deasupra şi a celor de dedesubt, doar închizând ochii trupului şi deschizând Ochiul Celest, cel asemenea unui con de brad. El se află în locul cel mai bine apărat al capului fiecăruia. Ori de câte ori dormim, Ochiul Celest se deschide către Creator şi primeşte Daruri de Cunoaştere şi Înţelepciune. Acestea ne apar pur şi simplu în minte şi noi credem că sunt ale noastre sau că sunt fantasme fără de înţeles, că noi suntem cei care le-am creat, că este doar un joc al minţii. Dacă, însă, lăsăm Liniştea Inimii să ne învaluie şi rămânem Alerţi şi Atenţi, putem primi în stare de trezvie acele Daruri Divine. Creatorul nu alege o Fiinţă sau alta pentru a-i dărui ceva sau altceva. El, pur şi simplu, lasă Izvorul Înţelepciunii să se reverse asupra lumilor şi a tuturor Fiinţelor. Cei ce vor să cunoască şi caută Adevăruri se împieptoşesc astfel pe o Cale, în aşa fel încât Apele purtătoare de Înţelepciune să îi scalde în Lumină. Lumina primită este atât de densă, încât poate fi asemuită cu o apă unduitoare. La vremea ştiută doar de Necuprins, ei vor primi Secretele cele mai de Taină ale Zeilor.
- Priveşte, Olma, draga mea prietenă, cuvintele cioplite pe a şaptea punte: „Orice prin voia ta alegi să fii în viaţă, orice vei vrea să împlineşti ori să daruieşti, aceea vei primi cu mult timp înainte de a coborî în trup şi minte. Apoi vei împlini”. Şi iată cuvintele cu care o lăsăm în urmă: „De vei alege să fii Învăţător de oameni şi Mare Înţelept, de vrei să le arăţi Izvorul de Iubire din Inimile lor, de vrei ca aceia ce te vor urma să fie la rându-le Învăţători şi Întelepţi, atunci doar fii şi nu îţi pierde vremea în trude ce nu-ţi slujesc ţelului tău!”.
- În vremea dintre două vieţi, ce nu o putem numi timp, pentru că în Spirit timpul nu există, avem de făcut alegerea a ceea vom dori să facem în viaţa următoare. Viaţa la Pieptul Mamei Pământ este o învăţătură minunată şi atunci când înţelegem că tot ceea ce se petrece pe calea vieţii noastre, tot ceea ce întâlnim, toate sentimentele şi emoţiile, toate experienţele, toate acestea sunt pe de-a-ntregul numai şi numai în folosul nostru, privim mai cu îngăduinţă cele ce ne fac să suferim şi pe cei ce ne produc suferinţa şi, cu mult Respect şi Recunostinţă, cele ce ne aduc Bucurie în Inimă. Învăţăm mai lesne ce este Devoţiunea şi Compasiunea şi întâmpinăm cu Demnitate şi Încredere tot ce vine către noi. Nu este nici puţin lucru şi nici uşor de înţeles cu mintea noastra de oameni trăitori în trup şi minte, dar acesta este Adevărul. De vrei să Fii Lumină pentru Fraţi şi Surori, atunci doar fii Lumină! Nu tu trebuie să le vesteşti că eşti Lumină şi să cauţi să-i atragi lângă tine, ci ei vor fi pe de-a-ntregul măsura Înţelepciunii tale. De eşti cu adevărat Lumină, ei vor veni către tine şi îţi vor cere cuvânt de folosinţă. Cel ce voieşte a fi căutător porneşte să-şi caute Înţeleptul căruia să-i fie discipol. Şi, de vei fi cu adevărat Înţelept Înălţat, vei înţelege şi vei şti cum să-ţi dăruieşti Înţelepciunea şi Cunoaşterea, iar într-o Bună şi Luminoasă Zi, tu şi discipolul tău veţi fi una, iar cuvintele vor fi de prisos, pentru că una fiind Înţelepciunea şi Cunoaşterea vor curge firesc între voi. De la tine către el şi de la el către tine deopotrivă.
Intrăm pe a opta punte şi citesc plină de nerăbdare cuvintele cioplite adânc: „Viaţa ta este voia ta. Poţi primi sau respinge alegerea făcută înainte de a te naşte în trup.” Şi la ieşire: „ Fii Lumină Nepieritoare, primeste-ţi Înţelepciunea voită şi întreaga Putere şi dobândeşte-ţi Nemurirea în trup!”.
- Prietene Dokanus, te rog, desluşeşte-mi înţelesul ascuns al acestor cuvinte!
- Nu este vreun înteles ascuns în aceste cuvinte de folosinţă cioplite în lemnul punţilor. Pretutindeni, în toate cuvintele cioplite în piatra sau în lemn de pe întreg întinsul Daciei Sfinte se află mai multe Daruri de Înţelepciune suprapuse, în aşa fel încât, pe măsură ce înţelegem mai mult, primim şi mai mult, deîndată ce dăruim ceea ce am primit. De aceea spun că, cel mai de seamă lucru în viaţă, este să dăruim şi să fim mai puţin preocupaţi de ceea ce primim, pentru că, de ce dăruim mai mult, de aceea vom primi mai mult şi, cu cât vom fi mai nemulţumiţi de ceea ce primim, cu atât vom primi mai mult, chiar din ceea ce nu ne place să primim şi ne aduce nemulţumire. Aşa este scrisă Legea Darului în Creaţia Tatălui Ceresc. Cei ce o înteleg şi o trăiesc se bucură de Abundenţă în toate şi de Fericire, iar cei ce nu o înţeleg primesc suferinţele şi nemulţumirile de care se vaietă în permanenţă. Mai pe înţeles, de îţi doreşti mai mulţi kosoni, dăruieşte kosoni celor ce au trebuinţă iar de doreşti să primeşti zâmbet şi cuvinte frumoase şi plăcute, zâmbeşte tuturor şi rosteşte doar cuvinte frumoase şi plăcute. De vrei să dobândeşti veşminte frumoase, dăruieşte veşmintele ce nu le mai porţi mereu celor ce au trebuinţă, pentru că, de îndată ce porţi tot mai rar un veşmânt, în scurt timp nu îl vei mai purta deloc, în timp ce alt om are nevoie de un veşmânt, pentru că acela vechi s-a rupt. În acest fel, ceea ce primeşti în viaţă este doar voia ta, tu alegi, nimeni altcineva. Prin voia ta poţi fi mai mult decât ai ales să fii în această viaţă sau mai puţin. De vei alege să fii mai mult decât ai ales să fii, atunci când erai doar o Lumină Nepieritoare, si alegi să te desăvârşeşti în Înţelepciune, şi astfel să dobândeşti întreaga Putere asupra Vieţii tale, poţi păşi în înţelegerea Nemuririi trupului şi a minţii şi dobândi cu adevărat Nemurirea.


Am rămas în Linişte, purtată mai departe pe cărarea de piatră, de credinciosul meu cal. Rază de Soare este un Înţelept şi, chiar dacă nu poate rosti cuvinte, eu îl aud adeseori cum îmi şopteşte cuvinte de folosinţă direct în Inimă, asemenea unui Înălţat Înţelept. În ceasurile de Taină, suntem, cu adevărat, una. Şi el şi-a dobândit Nemurirea şi a ales să-mi fie alături încă mii de ani de aici înainte, aşa cum a ales şi Marele Lup Alb, de care îmi este tare dor. La intrarea pe cea de a noua punte, este cioplit un singur cuvant: „OM”. Moşul, Înţeleptul Înălţat, Omul Solar, Ramanul, Omul Înţelepţit, Fiul Omului, Nemuritorul, Călătorul, Kapnobataiul, Luminătorul, Bunul, Stră-Bunul, toate la un loc înseamnă acelaşi lucru, omul înălţat OM. Este Calea de la Materie la Spirit, de la dens la diafan, de la minte la Inimă, de la sălbăticiune la Divin, de la Pământ la Ceruri. Suntem Zei şi Zeiţe, coborâţi la Pieptul Mamei Pământ, pentru a dărui Fraţilor Daci şi Surorilor Dace Calea Nemuririi prin Înţelepciune şi Cunoaştere. Ieşim de pe puntea de deasupra norilor şi îmi întorc privirea către ultima despicătură de lemn. Nu are nici un cuvânt cioplit, nici un semn, nici un simbol. Zâmbesc şi îmbrăţişez grumazul puternic al calului meu drag. Mătuşa mea dragă, Olma şi Dokanus rămân la câţiva stânjeni în urmă. Fiecare dintre ei mi-a dăruit în felurite moduri ceea ce am înţeles privind despicătura de lemn de la capătul punţii. Calea Nemuririi este calea către tine însăţi, calea către Fiinţa Zămislitoare de Iubire ce sălăşluieşte în cămara cea mai de Taina a Inimii tale. Este cea mai frumoasă Cale. Când ai ajuns Acasă, când eşti una cu Întregul, când tu te dizolvi în Dumnezeire şi Divinul se dăruieşte Firii Înconjurătoare prin tine, când ai ajuns pe piscul scăldat în Soarele Iubirii, Calea nici nu mai există, pentru că tu nu mai exişti, ESTE doar Fiinţarea Iubirii. Ai petrecut o transmutare alchimică fără seamăn. Ca OM, poţi fi oriunde, oricând, în orice timp şi în orice alcătuire a Creaţiei, în oricâte locuri, în acelaşi timp sau în ce timpuri diferite voieşti. Este Libertatea totală în manifestare a Însuşi Creatorului, cu care eşti una. Creaţia şi „A Fi”, Creatorul şi cel creat sunt una.



Paul Buică

Fragment din cartea Dhyanna, Prințesa Dacă (Vol I)

Pitici morocănoşi

Să mai spunem câteceva despre profesionalism, ego şi “pitici morocănoşi”.  

Ego-ul vrea cu orice preţ să i se recunoască profesionalismul pentru că el este în competiţie cu toată lumea: cu colegii, cu soţul/soţia, cu copiii, cu cei pe care îi numeşte prieteni, cu şefii. Ego-ul vrea tot timpul să fie “băgat în seama”, “să iasă în faţa”, “să fie în prim plan” şi asta îi reuşeşte perfect faţă de alte ego-uri dar ego-ul nu este nici perfecţiune nici profesionalism ci ignoranță. 

Un artist nu poate crea o adevărată operă de artă până ce nu devine un flaut gol şi astfel Divinul să se poate exprima prin mâinile lui, prin cuvintele lui. Până atunci arta sa va fi nevrotică pentru că va exprima propriul ego și nu Divinitatea. Sigur, va fi foarte apreciată de alte minţi nevrotice. La fel cu profesionalismul generat de ego, acest tip de artă va fi stressantă, nevrotică, generată de spaimele propriului ego al artistului de a nu se clasa pe cea mai importantă poziţie şi de a nu fi recunoscut. De aceea există atât de mult stress în lume, în mai toate domeniile de activitate şi stress-ul are o singură cauză: ego-ul. 

   

Un adevărat profesionist renunţa la ego şi lasă Intuiţia să-l îndrume. În creştinism asta se numeşte “a face Voia Domnului” (nu voia ego-ului), adică, în traducere, a fi în Armonie cu Creația, a ființa pe Frecvența Iubirii. Atunci abia, cel care îşi cunoaşte foarte bine meseria sau profesiunea reuşeşte să creeze acel spaţiu, acel vortex interior prin care Divinul se poate face auzit prin Darul Intuiţiei şi se traduce în decizii şi acţiuni benefice. Dar trebuie să renunţe definitiv la ego, altfel, nevroza pe care o generează permanent îl va ucide într-o zi. Nevroza este dizarmonia omului în raport cu Firea Înconjurătoare. Sunt îngrijorat de “profesioniştii” ce se exprima prin ego şi care fac declaraţii de Iubire pentru că probabil, este tot o manifestare a minţii încrâncenate şi nu a Inimii.

Perfecţionismul generat de ego este calea către dezastrul omului, catre ratarea cunoaşterii propriei Naturi Divine. Perfecţionismul Divin se naşte în om prin conştientizare. Când înţelegi că Intuiţia ta este un Dar, că deciziile luate astfel sunt cele în Armonie cu Divinul pentru că îşi au originea în Intenția Divină, când înţelegi că trebuie să te abandonezi Divinului pentru a se putea exprima şi crea prin tine, când înţelegi că trebuie să renunţi la ego pentru a merge mai departe atunci eşti aproape Acasă.

Oamenii, chiar cei care au pornit pe Calea către Lumina, uită uneori ceea ce sunt şi pentru un scurt timp iau atitudinea unor “pitici morocănoşi” când sunt criticaţi de ego-uri din organizaţia unde lucrează. Nu uitaţi că dacă cineva se poartă aşa cum nu vă place cu voi este problema lui nu a voastră dar mulţumiţi-i din Inimă pentru că este un semnal care vă îndeamnă să priviţi către interior. Dacă apare o astfel de situaţie înseamnă că Oglinda voastră reflecta încă în exterior ceva de care nu ştiaţi că există în Interior. Găsiţi ceva-ul şi scoateţi-l de-acolo pentru totdeauna.

Abia când ego-ul dispare complet Divinul se manifestă deplin şi noi ajungem Acasă, ne unim pentru totdeauna cu Oceanul de Lumina din care am fost creaţi şi închidem cercul Iubirii Divine devenind o Stea sau poate o întreagă Galaxie. Pentru că abia atunci Legea Gratiei Divine face ca Legea Gravitaţiei să nu mai aibă nicio putere asupra noastră.

Cineva întreabă: “de ce urmăm turma când de fapt vrem să fim trataţi distinct, în mod individual, cu calităţile noastre particulare?”

Divinul creează doar individualităţi, nu există oameni identici, animale identice, flori identice, stele sau galaxii identice. Dumnezeu nu este o linie de asamblare de mecanisme vii identice. Aceasta este frumuseţea Creaţiei şi de aceea o numim Creaţie. Un prototip este o creaţie dar un automobil de serie este doar un produs care poartă însemnele Creaţiei, amprenta designer-ului şi are caracteristicile tehnice înscrise în Proiectul Tehnic. Orice produs are în el ceva din Spiritul Creatorului, ceva din munca inginerilor proiectanţi şi ceva din dăruirea şi profesionalismul lucrătorilor care l-au asamblat. Numai o categorie din participanţii la proiect nu poate scoate produsul pe piaţă. Noi toţi suntem Împreună-Creatori ai Uni-Versului şi astfel, Creaţie continuă la Infinit. Şi Copacul şi Căţelul şi Muntele şi Oceanul şi Aerul şi Norul şi Quasarul şi Soarele şi Galaxia sunt Împreună-Creatori ai Uni-Versului.

Dacă nu vrem să fim trataţi că un „serial number” dintr-o turmă, fie ea organizaţie, cerc de cunoscuţi, asociaţie profesională sau oricare alta, atunci trebuie să nu ne comportăm ca un „număr” ci ca o Fiinţă. Dacă ne comportăm ca un produs de serie atunci Uni-Versul răspunde dorinţei noastre şi ne creează ceea ce noi cerem cu vehemenţă să observe lumea când ne priveşte: un produs de serie. Încearcă să te detaşezi de poziţia de a fi o piesă de schimb pentru sistem. Fii Om! Om Solar!

Aici intervine însă ego-ul care se deranjează tare dacă nu eşti tratat aşa cum s-a format el şi cum înţelege el lumea mică în care se mişcă. Dacă cei cu care intri în contact nu văd în tine un produs de serie ci altceva, pentru cei mai mulţi devii o ciudăţenie şi se ştie, ciudăţeniile stau la zoo, la balamuc sau în laboratoare. Ego-ul „cugetă”: „ce-o să zică vecinii dacă mă văd în fiecare dimineaţă că salut Soarele în loc să citesc la cafea raportul şedinţei de ieri? Dacă mă întreabă ce răspund? Dar dacă mă întreabă ce cursuri de perfecţionare am mai absolvit? Dacă au apărut expresii noi în „afacereză” pe care le-am scăpat pentru că am preferat să las Meditaţia să coboare în mine decât să aud un lector (cititor de cursuri) sporovăind diverse? Şi totuşi Soarele este infinit mai important decât orice curs. „Dar vecinii mei sunt „corporate” şi mă vor izola... mă vor privi chiorâş... nu vor mai lăsa copilul lor să se joace cu al meu... oricum, al lor este, se poartă ca un adevărat „viitor corporatist”... aşa l-au educat... O, Doamne! – ce mă fac...!? Şi Soarele este atât de chemător... îi simt atingerea de Iubire... îl simt luminând chiar din Inima mea... ”

Ego-ul este cel care are probleme nu Fiinţa. Dar dacă renunţi la ego atunci se va produce un Miracol. Alte ego-uri se vor depărta de tine către marginea uraganului iar altele se vor apropia. Dacă tu începi călătoria către Centrul Fiinţei Tale vei cunoaşte alţi şi alţi oameni minunaţi care au pornit la fel cu tine către Divin, către Lumină. Aceştia vor vedea în tine Fiinţa şi atitudinea lor va fi diferită. Te vei simţi în sfârşit Om, nu o piesă de schimb pentru sistem. Avem cu toţii în ajutor pe acest drum o unealtă minunată: Oglinda. Viaţa noastră cu tot ceea ce conţine este Oglinda Interiorului nostru. Ne arată cu precizie ceasornicărească unde trebuie să intervenim pentru a dobândi ceea ce ne dorim. Este minunat, este un Miracol al Creaţiei dăruit de Creator fiecărui Om.

Paul Buică

Ființa Acvatică

O Fiinţă acvatica a auzit că deasupra oglinzii apei este un alt mediu, complet diferit, o altă lume, mult mai puţin densă şi că prin acea lume poţi zbura. Avea însă o mare problemă să dea crezare unor astfel de zvonuri venite de la alte Fiinţe din lumea sa pentru că acea Fiinţă nu îşi putea imagina zborul. Nu înţelegea ce poate fi şi cum se produce. Şi asta pentru că zborul pare să fie un fenomen total diferit de tot ceea ce cunoaştea, de experienţa sa. Nu-şi putea imagina nici acel mediu şi cu atât mai puţin vreun fenomen din acel Necunoscut.

Mai mult, Fiinţele care povestesc despe asta nu prea sunt credibile pentru că ele spun că atunci când pentru scurte perioade de timp nu mai sunt vizibile în lumea lor, călătoresc în acel mediu zburând. Dar dacă pur şi simplu se ascund după vreo stâncă şi apoi lansează astfel de zvonuri? Dar în cazul ăsta, care ar fi câştigul lor pentru că nu au niciun beneficiu din poveştile pe care le spun ci mai degrabă s-a dus vestea că nu prea sunt în regulă…? Trebuie să fie altceva… ceva cunoscut ... o simplă şarlatanie.

Dar într-o zi s-a întâmplat ceva pentru care Fiinţa noastră nu mai putea găsi nicio explicaţie. Un val uriaş a prins-o pe nepregătite şi a azvârlit-o câţiva zeci de metri în aer. A fost ceva asemănător unei explozii. O Lumină puternică i-a scăldat întreaga făptura, a simţit că se sufoca pentru o clipă şi în acelaşi timp o stare necunoscută a cuprins-o. O Bucurie intensă, o Eliberare, o Descătuşare a Energiei cum nu mai cunoscuse până atunci. Revenită în Ocean, înghiţea cu nesaţ apa sărată şi râdea şi se zbenguia Fericită. Ceilalţi n-o înţelegeau dar ea era fericită şi doar asta conta.

Descoperise Zborul dar descoperise şi ceva mult mai profund, Oceanul. Până atunci nu ştia ce este Oceanul pentru că înota în el. Nu ştia că există ceva numit Ocean. Nu-l putea percepe pentru că nu se depărtase niciodată de el. Pentru o clipă însă l-a conştientizat şi a înţeles că face parte din acel Ocean, că este o Fiinţă a Oceanului. Când s-a dezmeticit şi-a amintit că în scurtul zbor a văzut alte Fiinţe care pluteau în acel mediu de deasupra Oceanului parând să nu fie nevoite să revină vreodată în apă. Semănau cu umbrele pe care le zărea uneori pe oglinda apei. A vorbit cu Fiinţele care povesteau ciudăţenii şi a aflat că Fiinţele acelea se numeau păsări, că mediul ciudat se numea aer şi că deasupra mediului aer exista un altul, fără sfârşit.

A început să-şi dezvolte câteva tehnici de a se desprinde pentru câteva secunde de Ocean şi a început să experimenteze zborul tot mai des. Şi au apărut şi mai multe întrebări. De ce mediul aer este când luminos când întunecat? De ce atunci când este întunecat se zăresc unele lumini parcă foarte îndepărtate? De ce când este luminos este o zonă care se mişcaă atât de luminoasă încât nu o poţi privi? Aceea să fie Sursa Vieţii de care vorbeau cei din vechime? Aceleia i se închinau cei bătrâni? Cum ajung la luminile de dincolo de aer? Tot aşa, zburând sau există vreo scurtătură, că par foarte îndepărtate? Şi ce este dincolo de ele?

A început să-şi povestească experienţele şi a văzut că cei mai mulţi o priveau ciudat dar ea ştia că este doar o atitudine de moment… până la primul zbor.

Paul Buică

Fata moşului şi fata babei

Când priveşti un obiect cunoscut sau o Fiinţă cunoscută, emiţi conştient şi inconştient un flux de gânduri ce conţin toată cunoaşterea ta despre acel obiect sau acea Fiinţă. Proiectezi toate informaţiile pe care le deţii în baza ta de informaţi pe ecranul mental. Când priveşti ceva necunoscut, emiţi fluxuri de gânduri conştiente şi inconştiente încercând să încadrezi acel ceva necunoscut în sistemele cunoscute. Se petrece în mod automat. Este un reflex pe care ni-l cultivă părinţii şi profesorii întrebându-ne permanent ce este asta şi ailaltă. Iar noi privim superficial şi revărsam tone de informaţii spre bucuria părinţilor care se pot lăuda cu depozitul de informaţii pe care suntem capabili să-l stocăm în cap. Ei se mândresc cu o bibliotecă nu cu o Fiinţă.

Dacă nu reuşeşti să-l încadrezi acel ceva în orizontul cunoscut începi să te simţi inconfortabil dar asta este doar la nivel mental. Minţii îi place cunoscutul pentru că astfel obține stabilitate. Nu agreează experienţele şi de aceea mintea este fixată într-un sistem de dogme şi credinţe. Credinţele şi dogmele sunt lucruri finite asemenea minţii pe care o abandonăm când plecăm de pe acest Pământ. În interiorul dogmelor de orice fel nu poţi avea surpriza necunoscutului.

Dogmele sunt fixe, ne-schimbabile, nu fac loc misterului, neprevăzutului, surprizei, şi de aceea sunt moarte. Ca să poţi primi ceea ce Uni-Versul îţi şopteşte trebuie să te goleşti în primul rând de orice fel de dogme. Să nu asculţi cântecul Divin cu mintea plină de prejudecăţi, de superstiţii, de reguli. De aceea oamenii depăşesc atât de greu propriile bariere mentale, pentru că au mintea plină de lucruri nefolositoare, plină de condiţionări, plină de lucruri fixe, de lucruri deja moarte. E ca în bancul cu cel care a văzut pentru prima dată o girafă. Neştiind absolut nimic despre ceea ce ochii îi transmiteau a exclamat în deplină stabilitate mentală: “Aşa ceva n-am văzut în viaţa mea, deci nu exista!” E mai comod aşa... 

Inima (Fiinţa) adora experienţele, caută necunoscutul şi Incognoscibilul pentru că ea însăşi este nemărginită. Ochii Interiori ai Fiinţei privesc un obiect sau o Fiinţă fără a proiecta nimic asupra acestora, fie că este vorba de ceva cunoscut sau de ceva necunoscut. Inima doar priveşte şi absenţa gândurilor, absenta proiecţiei tiparelor cunoscute spre Firea Înconjurătoare face să coboare Armonia asupra Observatorului, face ca acesta să pătrundă “pe ne-gândite” în Meditaţie (de remarcat că Limba Română are multe expresii “ajutătoare”). Şi în această stare el va înţelege Şoaptele Divinului.

Omul poate privi o floare fără a o numi, fără a revărsa asupra ei informaţiile învăţate, fără a fărâmiţa Întregul. Inima nu este deloc interesată nici de Ordinul nici de Specia în care oamenii de ştiinţă au încadrat planta. Inima priveşte şi intră în comuniune deplină cu acea Fiinţă Minunată pe care a întâlnit-o în grădină, pe câmp sau la marginea drumului. Nu are nicio relevanţă dacă este o floare albă, galbenă sau roşie, dacă are spini sau nu, dacă frunzele sunt aproape rotunde sau foarte alungite, dacă este o

Ophioglossaceae, Brassicaceae sau Cupressaceae. Observatorul şi plantă sunt una. Şi comunică liber. Fără cuvinte. Aşa descoperim că cei despre care se povesteşte în basme, cei care vorbeau cu animalele, cu plantele, cu munţii şi cu apele cunoşteau acest Adevăr. Amintiţi-vă de basmul “Fata moşului şi fata babei”. Dacă nu, recitiţi-l! Vă va aduce mai mult beneficiu interior decât orice curs de NLP.

Experienţele înseamnă Atitudine deschisă, înseamnă Viaţă. Închistarea în dogme şi credinţe înseamnă închistare în lucruri finite. Nimic nou, totul predefinit, totul impus din afară de către altcineva. Şi cum orice impunere este o agresiune, Inima nu se va simţi bine, va suferi de absenţa Luminii. Experienţele te deschid către necunoscut, către Incognoscibil, către Divin. Oamenii care refuza deschiderea către necunoscut rămân prizonierii unor sisteme de valori care îi împiedică să evolueze. Dacă nici unul dintre toţi oamenii care au vieţuit pe Gaya până în acest moment nu ar fi avut dorinţa de a se deschide către necunoscut, am fi trăit şi azi în pielea goală prin păduri şi desişuri căutând rădăcini şi fructe sălbatice căzute din pomi.

Chiar şi acei cercetători care îşi zic azi atei, au de fapt o atitudine profund religioasă pentru că sunt deschişi către necunoscut. Teama lor de a deveni ridicoli în faţa altor minţi care îşi trâmbiţează ateismul şi poate de a-şi pierde fondurile pentru cercetări şi implicit serviciul, îi face să fie rezervaţi.

A privi fără să reverşi asupra ceva-ului pe care-l observi, fluxuri de gânduri, informaţii şi idei prefabricate este o atitudine profund religioasă, este cărarea către intrarea în comuniune cu Divinul.

Poţi privi floare de mac fără a emite niciun gând? Încerci...?

Paul Buică

Casa noastră

Casa noastră planetară este Mama Pământ şi de la Viaţa în Armonie cu Mama Pământ trebuie să pornim călătoria noastră către casa Cea Mare, Akasha (Acasă).

Primim în fiecare zi în căsuţa poştală electronică fişiere text, fișiere video, primim imagini, informaţii care ne atenţionează în legătură cu plantele modificate genetic, cu hrana iradiată, cu substanţele otrăvitoare introduse în alimente, cu produse care generează suferinţe, cu medicamente netestate suficient care sunt distribuite pe piaţă, cu vaccinuri şi implanturi ce se dorește a fi obligatorii, cu intenţii obscure malefice de control total şi de reducere a populaţiei Planetei, cu sfârşitul al lumii şi câte şi mai câte.

Contrariaţi, neîncrezători uneori dar uşor speriaţi, trimite-mi la rândul nostru mai departe aceste fişiere cu bună intenţie de a ne avertiza rudele, prietenii, colegii, cunoscuţii. Este un fel de solidaritate umană şi nu numai, este o trăsătură a speciei, aş zice a tuturor speciilor, a Vieţii în ansamblul formelor şi manifestărilor sale. În faţa unui potenţial pericol Viaţa reacţionează prompt, Specia se autoprotejează, membrii grupului se unesc natural şi uită pe loc de vechi neînţelegeri. Conflictele deschise sau mocnite sunt neînţelegeri ale fenomenului Vieţii, ale Creaţiei şi Universului, ale Miracolului Iubirii.

Indiferent dacă suntem femei sau bărbaţi, în intenţia noastră maternă față de ceilalţi de a avertiza, de a proteja, de a găsi împreună o cale de a preîntâmpina, de a reintra în Armonie cu Viaţa, cu Mama Pământ, cu Creaţia, propagăm de fapt, mesaje cu o puternică forţă, încărcătura emoțional-informaţional-energetică negativă. Nu zic să ignorăm aceste informaţii dar, este firesc, este benefic, este în Armonie cu natura noastră interioară, cu Fiinţa sălăşluitoare în Inima noastră (cea asemenea Creatorului)  să căutăm, să găsim, să dăruim celorlalţi informaţii intens benefice şi să acţionăm în direcţia depăşirii împreună a acestui moment din evoluţia speciei noastre. Pentru mine cuvântul “Împreună” poartă mesajul şi energia Iubirii Divine.

Maeştrii din vechime ne-au dezvăluit Adevărul că, tot ceea ce noi percepem ca fiind exteriorul nostru, este o Oglindă a interiorului. De fapt, asemenea Creatorului a tot ce există (Cel pe care îl numim în felurite moduri în culturile diverse pe care specia noastră le-a dezvoltat dea lungul mileniilor), noi nu avem un exterior. Totul se petrece deopotrivă în interior şi în exteriorul aparent. Este un fenomen holo-fractal generat de Fiinţa Divină din interiorul fiecăruia dintre noi. Aparentul exterior este Oglinda în care ne privim interiorul şi dacă percepem, cunoaştem, aflăm ceva ce nu este în Armonie cu ceea ce trăim, simţim, gândim, rostim sau facem, atunci înseamnă că acel ceva există ascuns, latent, neştiut în interior.

Cunoscând Adevărul, conştientizăm că putem schimba absolut totul în exteriorul aparent acţionând în interiorul nostru real Aici şi Acum. Această conştientizare ne face să fim Atenţi şi Alerţi şi să înţelegem Perfecţiunea Creaţiei, să înţelegem ce este Iubirea Divină şi cum, din Iubire Desăvârşită, Tatăl Ceresc ne-a dăruit Liberul Arbitru. Schimbarea necesară în interiorul speciei şi în modul de interacţionare cu celelalte forme de viaţa şi cu Mama Pământ, intrarea în Armonia Vieţii Universale, este în Inimile noastre, în mâinile noastre, în Puterea noastră.

Dacă vrei să schimbi ceva în viaţa ta, în lumea în care trăieşti nu trebuie să aştepţi s-o facă alţii, nu trebuie să aştepţi ceva de la nimeni pentru că nu trebuie să ai aşteptări. A  avea aşteptări înseamnă a judeca, a analiza, a pune etichete. Fă Tu o schimbare în Inima Ta. Generează Tu sistemul social în interiorul tău aşa cum simţi Tu că vrei să fie. Tu alegi dacă vrei să trăieşti în iad sau în Rai. Raiul este în Inima Ta şi aşteaptă să se manifeste doar că, Tu trebuie să-i permiţi să existe. Tu trebuie să generezi Holo-Fractalul Rai prin Atitudinea ta, prin ceea ce simţi, gândeşti, rosteşti şi faci. Creatorul ţi-a dăruit Liberul Arbitru şi tot de Liberul Tău Arbitru depinde dacă primeşti şi te bucuri de acest Dar sau nu. Tu decizi, nimeni altcineva.

Nu te preocupa de cei care generează informaţii şi energii dizarmonice. Gândeşte-te la corpul tău. Este o minunată societate a tuturor celor câteva trilioane de celule. Fiecare dintre acestea consumă resurse şi dăruieşte resurse comunităţii fără a contabiliza nimic. Este o societate perfectă. Dacă vreun “intrus” - un virus spre exemplu - caută să-i perturbe structurile şi/sau funcţionalitățile sistemului, comunitatea va reacţiona imediat şi intrusul va fi eliminat. Societatea minunată a corpului fiecăruia dintre noi funcţionează perfect atâta timp cât noi nu “otrăvim” sistemul prin trăiri, gânduri, rostiri şi activităţi negative, dăunătoare, dizarmonice. Corpul tău este o societate inteligenta, activă. Fiecare membru al societăţii este implicat total în bunul mers al Comunităţii, se dăruieşte total şi dacă vibraţia pe care o primeşte din mintea ta este intens benefică, fiecare celulă este fericită pentru că trăieşte în Rai. Iubirea este Hrana (Phrana).

Societatea umană este asemenea corpului tău, este Oglinda sufletului, minţii şi corpului fiecăruia dintre noi, Holo-Fractalul tuturor sufletelor, minţilor şi corpurilor noastre. În acest moment al evoluţie noastre ca specie, mentalul colectiv ca sumă a mentalurilor tuturor membrilor speciei a generat o societate bolnavă atât în interior cât şi în exterior. Se vede acest lucru şi în numărul şi intensitatea suferinţelor care ne macină corpurile fizice şi minţile şi în numărul conflictelor familiale, sociale şi/sau armate. Secretul revenirii la o Viaţă interioară şi deopotrivă exterioară firească este reintrarea în Armonie, adică reîntoarcerea în Rai şi generarea Raiului pe Pământ. Este o Cale Unică pe care Inima ne cheamă să păşim. Ascultă-ţi Inima şi află ce-ţi şopteşte. Nu mintea, Inima! Tu nu eşti mintea ta, Tu eşti Inima Ta, locul minunat în care Divinul te aşteaptă.

Putem transforma întreaga Planetă într-o Grădină Minunată doar printr-un simplu act de Voinţa Interioară, prin simpla decizie a fiecăruia dintre noi de a elimina din interior fără nicio grijă sau regret, absolut tot ceea ce nu este în Armonie cu propria-i Inimă, cu Divinul Sălăşluitor în Fiinţă Profundă. Putem genera Holo-Fractalul, Unda Armoniei până în cea mai îndepărtată Galaxie într-o clipă. Putem activa pe Frecvenţele cele mai înalte Legea Atracţiei şi putem beneficia de Miracolul Creaţiei în fiecare clipă a existenţei noastre Acum, Aici, în Spaţiul Sacru al Mamei Pământ. Noi decidem.

Unii dintre noi au avut deja curajul şi limpezimea interioară să decidă şi să-şi urmeze Calea către Lumină, către Armonie, către Divin. Sunt grupuri de oameni minunaţi care au început să creeze Sate Spirituale, aşezări concepute pe principiile Armoniei, Devoţiunii, Respectului, Compasiunii, Adevărului, Iubirii. Sunt câteva sute, poate mii de astfel de aşezări în întreaga lume. Sunt câteva sute de mii de oameni care au decis că vor să trăiască pe o Planetă a Înţelepciunii şi Iubirii în deplină Armonie cu Mama Pământ, cu celelalte Fiinţe. Este un Miracol că acest lucru se întâmplă. Este un Miracol că tot mai mulţi oameni doresc să creeze astfel de Sate Spirituale. Este un Miracol că Aici şi Acum se produce aceasta Sincronicitate Cosmică. Holo-Fractalul transformării omului social în Om Solar a germinat şi nu mai poate fi oprit pentru că este Armonia Divină în Acţiune. În Manifestare.

Foarte curând, numărul Satelor Spirituale va creşte exponenţial. Toate aşezările umane existente vor trece printr-o transformare alchimică şi vor renaşte în Iubire, Lumina şi Armonie. Aici şi Acum cei o mie de ani de Pace vestiţi din Iubire au început.

Paul Buică

Viaţa este un Miracol

Viaţa este un Mister, un Miracol şi dacă o vom privi astfel, vom putea pătrunde mai uşor în adâncul propriei noastre Fiinţe şi vom afla răspunsuri. Acum nu putem înţelege decât un mic fragment din Miracolul Vieţii pentru că nu avem instrumentele înţelegerii Întregului. Nu avem încă acele organe spirituale formate. Este ca şi cum ai duce un membru al unui trib amazonian într-un reactor nuclear şi i-ai explica fisiunea şi fuziunea nucleare. El nu va înţelege nici măcar semnificaţia cuvintelor tale şi demersul tău va fi fără rost. Mai întâi va trebui să înveţe alfabetul limbii pe care o vorbeşti şi limba în sine, apoi va trebui să studieze mulţi ani matematicile superioare, fizică şi alte ştiinţe de frontieră şi poate nici atunci nu va înţelege ce se întâmpla în măruntaiele reactorului şi care este scopul experimentului tău.

Dar ce zic eu de membrul unui trib primitiv? Câţi dintre noi înţelegem pe de-a-ntregul un astfel de experiment? Puţini şi din cei care lucrează la reactor şi cu atât mai puţini din oamenii obişnuiţi. Noi abia începem să descifrăm mesajele Maeştrilor din vechime, Adevărurile ascunse în pilde şi basme, Tainele Geometriei Sacre şi cunoştinţele ştiinţifice pe care ni le transmite. Abia am descoperit Legea Gratiei Divine şi Legea Atracţiei.
Ne chinuim să le aplicăm şi doar unul la o sută de mii poate că reuşeşte câte puţin să obţină efectele mult dorite. Rezultatele sunt mai mult că urmare a acţiunii subconştientului decât a unui act de voinţă.

Gândirea pozitivă are efect doar atunci când reuşim să transmutăm prin Alchimie Interioară, Dorinţa în Rugăciune şi să o coborâm apoi în Inimă. Abia atunci se generează vibraţia Dorinţei/Rugăciune şi se produce, prin reverberaţie, amplificare şi reflecţie în multidimensionalitatea Oglinzii Universului, efectul. Altminteri, la nivel mental, putem cocheta cu orice dorinţe pentru că nu vom obţine nimic. Mentalul cochetează doar cu dorinţa, cu rugăciunea, chiar şi atunci când se jeleşte de toate neajunsurile din lume. Mentalul ştie că dacă i s-ar îndeplini dorinţele nu ar mai avea motive de tânguire, de pălăvrăgeală. Pentru că dorinţele ca şi rugăciunile rostite mental, nealchimizate în Inimă, sunt doar o pălăvrăgeală inutilă. 

Mentalul se comporta asemeni celui care vorbeşte încontinuu de boala sa, oricui este dispus să-l asculte, păstrând-o astfel activă. Dacă se vindecă îi dispare subiectul povestirii preferate şi nu mai stârneşte mila, nu mai este băgat în seamă. De aceea vorbesc oamenii cu predilecţie despre suferinţe, pentru a fi băgaţi în seamă. Şi vorbind necontenit, păstrează suferinţa activă, o hrănesc din energia lor şi din energia celor care impresionaţi fiind îşi creează cu aceştia legături asemenea unui cordon ombilical prin care îi hrănesc permanent din propria Energie Vitală. La rândul lor se îmbolnăvesc și caută inconștient alți oameni din Energia cărora să se hrănească prin stârnirea și întreținerea milei. Subiectul acesta este atât de vast încât nu cred că poate fi cuprins într-o singură carte.  

Gândirea pozitivă a devenit ceva aproape monden despre care vorbeşte toată lumea dar despre care puţini ştiu cum funcţionează în realitate.

Paul Buică

Lăsați radiourile deschise!

Autocunoaşterea este sinonimă cu transformarea Haosului în Cosmos. Puterea lui Aici şi Acum este chiar transformarea ta interioară. Poate că foarte puţini vor sesiza ceea ce se petrece cu tine pentru că oamenii sunt foarte preocupaţi de satisfacerea propriului ego şi foarte puţin de înflorirea spirituală a celorlalţi, chiar şi a acelora din imediata lor apropiere. “Nimeni nu-i profet în ţara sa”. Chiar şi Iisus a făcut cunoştinţă cu ignoranţa, interesul meschin, nepăsarea celorlalţi. Tu, ce pretenţii poţi emite...?

Dar când Haosul devine Cosmos este un Miracol perpetuu şi din această transformare interioară se naşte Răbdarea. Timpul nu mai are nicio semnificaţie pentru că în fiecare clipă a vieţii tale eşti în cea mai bună situaţia în care te poţi afla. Ţine minte că oricând poate fi mai puţin bine decât Aici şi Acum, mai puţin confortabil, poate fi... foarte diferit. Nu este o viziune catastrofică ci o realitate spirituală şi materială.

A trăi sub emoţia lui Aici şi Acum înseamnă o permanentă întâmpinare a Vieţii cu şi în Bucurie. Drumul Autocunoaşterii poate părea lung, întoarcerea picăturii de apa către Ocean poate părea o încercare chinuitoare, poteca poate fi şi foarte întortocheată dar odată ajuns Acasă, drumul nici măcar nu mai contează, este doar un zâmbet călător printre stele.

Adu-ţi aminte în fiecare clipă că TOTUL ESTE pentru că este Aici şi Acum, nu ca amintire şi nici ca proiecţie în viitor. Când eşti conştient că TOTUL ESTE nu mai există părţi ci doar Întregul. Eşti una cu Întregul nu o părticică a Întregului. Eşti doar o Manifestare a Întregului, doar un clipit, un zâmbet, o privire. Eşti Atent şi Alert dar niciodată nerăbdător. Când eşti Atent şi Alert timpul nu mai există pentru că el este doar o convenţie mentală pentru ordonarea amintirilor şi a proiecţiilor, niciodată a Prezentului.

Prezentul nu poate fi ordonat pentru că este o clipă continuă, autentică, inefabilă. În Prezent, timpul nu are cum exista pentru că nu are nicio coordonată pe care să se producă. Deși din punct de vedere gramatical este un substantiv, Timpul este un verb din punct de vedere spiritual şi, dacă-i iei verbului acţiunea i-ai luat substanţa, informaţia, dinamica şi nici măcar nu se poate naşte. Nici nu mai există.

Atent şi Alert este starea interioară pe care trebuie să o obţii pentru a fiinţa Aici şi Acum. Se numeşte Meditaţie şi odată ce coboară asupra ta nu te mai părăseşte niciodată. Să nu te aştepţi ca cineva să observe minunata ta realizare. Ca să o vadă ar trebui să o cunoască. Până nu o cunoşti este dificil s-o recunoşti în ceilalţi. Este ceva interior şi nu poate fi cuantificat. Observăm cu uşurinţă doar ceea ce cunoaştem şi acceptăm. Aşa am fost programaţi dar nu de către Divinitate pentru că dacă nu ne-ar fi dăruit Perfecţiunea Sa n-ar fi fost Perfecţiune şi asta nu se poate. Este fals. Perfecțiunea fiecărei Ființe este Axioma Creației.  

Metoda reducerii la absurd te ajuta să înţelegi cum funcţionează Creaţia. Aşa ajungi să înţelegi ceea ce eşti şi ce ai primit în Dar. E simplu. Este dezarmant de simplu dar ca să vezi trebuie să te apropii puţin. Să observi, să fii Atent şi Alert. Gata de acţiune, gata de interacţiune, gata de a primi Înţelepciunea. Uni-Versul transmite permanent dar dacă nu eşti pe lungimea de undă, semnalul nu va ajunge la tine şi vei spune că de fapt nu exista niciun semnal. Sau va veni atât de distorsionat încât nu vei percepe Miracolul pe care îl transmite permanent şi la intensitate maximă.

Atent şi Alert înseamnă să laşi “radioul” tău interior să caute permanent pe Frecvenţele Creaţie, să se racordeze la Cosmos şi să filtreze paraziţii Haosului. Dacă te laşi sedus de frecvenţele Haosului vei pierde emisiunea care îţi este destinată Aici şi Acum.

Paul Buică

Iubire și iubire

Am observat că există o mare confuzie în folosirea cuvintelor iubire şi Iubire. Limba pe care o vorbim este săracă în acest punct pentru că nu există două cuvinte diferite pentru două stări complet diferite, una mentală, hormonală, de suprafaţă şi una mult mai profundă ce aparţine Fiinţei.

Despre iubirea mentală, putem spune doar că este o stare indusă de chimismul natural al organismului. Se produce o atracţie pur fizică, de regulă între persoane de sex opus şi uneori acestea se căsătoresc pentru o perioadă de timp sau pe viaţă. Din raţiuni de familie, apariţia copiilor, temeri de genul “ce-o să zică lumea…!?”, statut social, opiniile rudelor mai apropiate sau mai îndepărtate, tot felul de proprietăţi comune, cei doi continuă să locuiască împreună şi după ce atracţia fizică se diminuează sau dispare cu totul. Timpul trece şi fiecare se gândeşte că are o situaţie stabilă şi că dacă la bătrâneţe se mai îmbolnăveşte, are cine să-i dea „măcar un pahar cu apa”. Este un mod de viaţa nociv pe care îl întâlnim frecvent. 

Când vorbim însă despre Iubire, se pare că avem o mare provocare pentru că nu prea ştim ce este. Observăm aşa cum spunea o prietenă, că cei care au dăruit necondiţionat Iubire semenilor, animalelor, plantelor, Firii Înconjurătoare, au avut numai necazuri. Buddha a suferit un atentat, Iisus a fost răstignit, OSHO a fost otrăvit şi a murit la doar cincizeci şi nouă de ani, alţii au trecut prin felurite suferinţe. Şi atunci oamenii se întreabă ce rost are să fii şi să te porţi asemenea unui Om Luminat dacă ai numai necazuri din pricina asta?

Sigur, este foarte frumos ce spun toţi aceşti Maeştri dar “cât de util este pentru siguranţa ta personală şi ce câştig ai până la urmă din asta?” Nu-i mai simplu “să-mi văd de treaba mea că tot nu pot eu să schimb lumea!” “Şi ce este cu Iubirea asta cu majusculă? Dacă ar fi bine ce spun aceşti Maeștri, atunci de ce ei n-au trăit fericire ci suferinţa?”

Nimeni nu poate răspunde la asemenea întrebări până nu-şi îndreaptă privirea către interior, până nu se abandonează Uni-Versului, până nu creează în interior un vid, o vulnerabilitate la Lumina Divină. Ca să poţi face primul pas trebuie să renunţi la ego pentru că ego-ul şi Iubirea nu pot convieţui. Ego-ul este mintea ancorată în materialitate, competiţia cu oricine pentru orice: poziţie în companie, nivel de trai, şcoala la care merge copilul, marca automobilului, vestimentaţia, poziţia soţului sau a soţiei, IQ-ul, număr de excursii externe pe an, cluburile frecventate.

Ego-ul este cel care te face să intri în competiţie cu cel sau cu cea căreia i-ai spus “te iubesc!” şi constaţi că acolo a fost un “i” mic. Dar n-ai timp de amănunte din acestea pentru că ai o bătălie de dat, un război de câștigat... pe cât posibil de câştigat. Bătăliile ego-ului sunt permanente şi chinuitoare pentru Fiinţa de Lumină din Inima Ta. Opreşte-te o clipă şi observă… nu rosti nimic… doar observă... Lasă-i minţii un răgaz să privească fără să lupte, fără să pună etichete, fără să arunce săgeţi otrăvite.. Poţi face asta! Toţi putem. Pentru că am primit acest Dar odată cu prima inspiraţie şi îl putem lua cu noi după ultima expiraţie. Întreaga viaţa este doar o inspiraţie şi o expiraţie. Aşa venim, aşa plecăm. Un hiatus între o inspirație și o expirație. Apoi un alt hiatus între ultima expirație și întâia inspirație a următoarei Vieți.

Observă Universul, totul musteşte de Viaţa. În Natură nu este niciun conflict, niciun ego. Primăvara nu vrea să vină înaintea iernii, nu există nicio competiţie ci doar Armonie. Doar oamenii nu sunt în Armonie cu Întregul. Doar noi vrem să cucerim Natura, nu să trăim în Armonie cu Planeta. Trebuie doar să observi şi Uni-Versul îţi dă într-o clipă cheia Iubirii. Este sinonimă cu Armonia, Înţelepciunea, Devoţiunea, Respectul, Compasiunea, Adevărul. Poţi trăi cu toate acestea?. Poţi fi doar Iubire? Sigur că poţi.  Pentru că ai venit cu acest potenţial de a trăi Iubire, Armonie, Devoţiune, Respect… dar pentru a cunoaşte Iubirea trebui mai întâi să te cunoşti pe tine. Să afli ce eşti. Să atingi Fiinţa de Lumina din Inima Ta.

De ce dăruiesc Maeştri, în mod necondiţionat Iubire, Firii Înconjurătoare? Pentru că odată atins de Lumina Divină nu mai poţi fi altfel. Suferinţele lor sunt văzute de noi astfel, pentru ei sunt Daruri Minunate. Ei ştiu că totul este o sincronicitate perfectă a Creaţiei pentru că s-au contopit cu Fiinţa din Interior. Cu Multi-Versul. Cu Divinul.

Paul Buică

Doar dăruind Iubire

Ce atitudine are cineva faţă de tine, ce gândeşte, ce spune şi cum acţionează este problema cineva-ului, nu a ta. Dacă nu ne detaşăm, dacă nu privim detaşat atitudinea celorlalţi atunci nu facem decât să ne încărcăm cu problemele lor, cu energia experienţelor necesare doar lor nu şi nouă, nu facem decât să „beneficiem” de efectul gândurilor lor. Noi trebuie doar să dăruim Iubire, să respirăm Iubire, să vieţuim în Iubire şi din Iubire să ajutăm acolo unde Darul nostru este primit.

Gândeşte-te! Dăruieşti cuiva o floare sau o pâine şi cineva-ul aruncă florile spre exemplu la gunoi în faţa ta. Este un fapt real, i s-a întâmplat unei femei cu o doctoriţă care i-a mai şi spus că …”flori îmi trebui’ mie…!?”. Era însărcinată şi mergea la un control de rutină. S-a dus acasă foarte afectată că Darul ei din Inimă a fost pur şi simplu aruncat în coşul de gunoi. Dar nu era problema ei pentru că nu a dăruit o floare pentru a obţine ceva ci pur şi simplu aşa, ca exprimare a unei Bucurii, aceea de a împărtăşi ce simte în suflet. Nu avea nevoie nici de concediu medical şi nici de medicamente pentru că era perfect sănătoasă. 

Plicul cu bani urma... probabil că trebuia să dea întâi „plicul” şi apoi florile pentru a smulge un zâmbet de îngăduinţă medicinistei... din preaplinul orgoliului profesional şi a poziţiei atotputernice în faţa bietelor femei cu burţile la gură care stăteau ore întregi în faţa cabinetului. Se spune că scârba este considerată un păcat... să-i dăruim Iubire acelei doctorițe și s-o lăsăm în plata Domnului. Îi va veni și ei într-o zi rândul la Cunoaștere și Înțelepciune. La clipa de Lumină și la trăirea Iubirii.    

Iisus a spus pe cruce fiind „Iartă-i Tata că nu ştiu ce fac!” - Asta-i! Iartă şi Iubeşte! Iartă cu toată Fiinţa ta şi dăruieşte cu Inima! Pentru asta avem Inima, pentru a dărui Iubire. Şi detaşează-te! Nu te implica emoţional în suferinţa altora pentru că mai devreme sau mai târziu vei suferi. Ajuta cât de mult poţi dar păstrează-ţi în interior echilibrul perfect.

Si apropo de daruirea Iubirii:

Arsenie Boca nu a fost înţeles nici de doctorii în teologie... Păi nici n-aveau cum să-l înţeleagă pentru că doctoratul este un titlu acordat de nişte minţi altor minţi. Cei care acorda un doctorat îşi satisfac orgoliul pentru că ei fiind cei care acorda titlul se poziţionează chiar mai sus de atât iar cel care primeşte titlul are încă un motiv de hrănire a ego-ului dar nici unii nici altul nu lucrează cu Inima ci cu mintea. Este o convenţie a minţilor. Şi poţi deveni doctor în orice, în salata boef, în socotit impozite (ce va face un astfel de doctor după dispariţia banilor...!?), în reparat râşnite de cafea.

Arsenie Boca lucra cu Inima. Te asigur că lucrează încă. Dacă nu crezi, mergi la Sâmbăta de Sus şi vei trăi asta la chilia Lui din Munte. Nu aveau cum să-l înţeleagă cu mintea. Diploma nu-ţi conferă şi Har ci doar o funcţie, un titlu, o poziţie în companie sau instituţie, fie ea şi religioasă. Harul vine prin conştientizare, prin acordarea Fiinţei la vibraţia luminoasă a Divinităţii, prin Iluminare. Asta n-are nicio legătură cu mintea şi cu vreun curs de la vreo facultate.

Dăruieşte tot ce este mai bun şi mai frumos in Tine, toată Iubirea Ta şi în jurul Tău lumea va înflori. Tu vei înflori. Aum Mani Padme Hum.

Paul Buică