Ne-Cunoaștere și In-Conștiență

Imprevizibilitatea reacţiilor omului ţine de inconştienţă, de instinctual, de o percepţie greşita a Firii Înconjurătoare, de orgoliu. Toate animalele acţionează instinctual dar au o percepţie corectă a lumii lor, deţin un set de informaţii, un pachet de bază care le ajută să supravieţuiască, să-şi perpetueze specia şi să-şi îndeplinească menirea. Percepţia omului este alterată de orgoliu. Orgoliul este iraţionalitatea, inconştiența care acaparează mintea şi o determină să ia decizii imprevizibile. El priveşte Firea Înconjurătoarea ca pe un câmp de bătălie şi porneşte la „cucerirea Naturii”. Natura este un Dar Divin şi îmi este imposibil să înţeleg cum poate cineva să se gândească la „cucerirea” unui Dar. Să porneşti la luptă împotriva Darului pentru cucerirea Darului şi în toiul luptei să distrugi Darul. Şi nu este un Dar oarecare, este chiar mediul care îţi susţine viaţa, Darul fără de care nu poţi exista. Este un exemplu de inconştienţă şi eroare de percepţie iar cauza este orgoliul care îl împinge pe om să dorească „să stăpânească” Darul (Firea Înconjurătoare) deşi acesta i-a fost dăruit încă înainte ca el să se nască pe Pământ. Atitudinea asta ţine de absurd şi de prostie totodată. Dar nu este singura, este doar cea mai distructivă.

Cea mai urâtă atitudine generată de orgoliu este cruzimea. Primeşti un Dar Divin şi apoi te porţi cu o cruzime greu de înţeles cu acesta. Tot ce ne înconjoară este Dar Divin, ceilalţi oameni, animalele, plantele, Mama Pământ. Ne tratăm semenii cu o cruzime fără margini. Generăm războaie pentru a tâlhari ţări întregi, uneori continente şi pentru a ne justifica acţiunile criminale inventăm, generăm pretexte criminale. Ne lăsăm semenii să moară de foame în timp ce locuim în palate. Am mai spus-o şi o voi repeta mereu: dacă un singur copil din lumea asta se ăseara flămând, bogăţia ta este de prost gust, este o crimă împotriva Vieţii. Orgoliul te face să fii surd şi orb la suferinţele semenilor tăi. Oricând, poţi dărui ceva. Nu te poate împiedica nimeni să o faci. Oricând poţi alina o suferinţă, poţi spune un cuvânt folositor, poţi dărui Iubire.

Cruzimea faţă de animale depăşeşte orice imaginaţie, oricât de bolnavă ar fi. Asasinate, supuse experientelor în laboratoare, folosite la muncă până la epuizare, hrănite prost, bătute, supuse dresajului pentru a bucura alte minţi inconştiente, vânate „de plăcere”, prinse în capcane, lipsite de libertate şi ţinute în închisori speciale numite zoo, crescute în ferme şi transformate în mezeluri (adică iei un animal, îl asasinezi, îl toci mărunt şi-l îndeşi în propriul său intestin), animalele suportă cruzimi necunoscute în lumea lor. Din prietene şi ajutoare ale omului au devenit sclave. Să nu ucizi” este un nivel de Conştiinţă care nu poate fi atins până nu renunţăm definitiv şi în orice împrejurare la orgoliu. Până nu dispare din structurile subtile ale minţii noastre. Până atunci, rămânem imprevizibili. Creşti animale pe lângă casă sau în ferme specializate, le hrăneşti, vorbeşti cu ele, apoi le asasinezi în propria ograda sau în abatoare pe linii automate de ucidere şi le mănânci cu plăcere. Pe acest nivel suntem şi să nu ne mire dacă alte Fiinţe din Uni-Vers mult mai tehnologizate, se vor purta la fel cu noi. Sau poate, deja lucrul acesta a început... Acesta este mesajul pe care noi îl transmitem către Uni-Vers şi dacă nu am fost clar, este un mesaj al morţii nu al Vieţii. 

                                              

Mama Răţuşcă îşi învaţă corect bobocii: omul este cea mai periculoasă creatura de pe Pământ pentru că este imprevizibilă. Adică supusă în totalitate propriului orgoliu, inconştientă, violentă. Aş adăuga că omul este cea mai periculoasă creatură pentru ea însăşi pentru că îşi poate distruge în totalitate mediul planetar şi astfel se sinucide odată cu uciderea tuturor formelor de viaţa de pe Pământ.  


Paul Buică

Mulţumesc, Iartă-mă, Te iubesc

Cât de greu poate fi să rosteşti „Mulţumesc, Iartă-mă, Te iubesc”? Rosteşte profund, din Inimă şi lumea ta va fi diferită. Experienţa ta Aici, Acum, pe Pământ, va fi diferită. Înţelegerea ta va fi diferită. Steinhard spunea: „dăruind vei dobândi”. Poate că nu poţi fi foarte profund(ă) în acest moment dar continuă să-ţi rosteşti mulţumirea, continuă să-ţi recunoşti onest(a), să-ţi conştientizezi greşelile şi continuă să-ţi dăruieşti Iubirea. Nu este greu. Ai nevoie doar de puţină perseverenţă şi puţină înţelegere pentru tine. Încearcă Acum, nu amâna! Orice amânare înseamnă NU.   

Mulţumeşte. Este primăvară şi după o iarnă care parcă nu se mai termina, Soarele este iarăşi pe cer şi ne încălzeşte Planeta. De câte ori i-ai mulţumit de când te-ai născut? Nu te învinovăţi că nu ai făcut-o niciodată sau poate de prea puţine ori, nu mai poţi schimba trecutul. Mulţumeşte-i Acum, în această clipă. Lasă calculatorul puțin. Du-te şi mulţumeşte-i chiar dacă, de unde te afli, nu-L poţi zări, chiar dacă norii Îl ascund, chiar dacă este noapte. Fără Soare n-am fi existat în această formă, în acest loc. Nici Pământul n-ar fi existat așa cum îl știm, îl respirăm, îl vedem. Nici la grădiniţă, nici la şcoli şi facultăţi nu ne învaţă nimeni să mulţumim Soarelui pentru simplul fapt că există sau pentru Miracolul că există

. Învăţământul este exclusiv materialist şi astfel, rupt total de Natura Spirituală a Uni-Versului. Soarele este o Fiinţă nu un lucru. Nu există lucruri în Uni-Vers pentru că Uni-Versul este însăşi Viaţa şi Viaţa musteşte din fiecare atom. Mulţumeşte-i, rămâi în linişte şi vei ‚auzi” în fundal o şoaptă inconfundabilă. Este Soarele care la rându-i, îţi mulţumeşte. Înțelegi Acum de ce Stră-Bunii noștri Daci se închinau Soarelui? Înțelegi Acum de ce Iubirea Soarelui este considerată un cult păgân?

Când rosteşti „iartă-mă” din Inimă, conştientizezi greşeala şi aceasta practic nu mai produce niciun efect emoțional-energetic-informaţional, nicio karmă. Rămâne o simplă imagine din trecut. Nu avem cum să nu greşim pentru că ne aflam pe un nivel material unde trebuie să avem felurite experienţe. Acestea ne ajuta să conştientizăm, să evoluăm şi într-un anume moment să dobândim Lumina. Conştientizarea este cea mai frumoasă experienţă pe care începem să o trăim. Este ca în clipa în care te trezeşti dimineaţa. Pentru câteva secunde eşti parcă suspendat în Lumină. Nu-ţi simţi corpul şi nu emiţi niciun gând. Eşti doar Conştiinţa cea care fiinţează, eşti Meditaţia. Trebuie să învăţăm să păstrăm acea stare de Atenţie Alertă, să acţionăm conştient în fiecare clipă şi vom înţelege şi accepta toate experienţele că fiind etape necesare evoluţiei noastre spirituale.

A dărui Iubire este un act de creaţie. Este ca şi cum ai dărui apă unei plante însetate. Toţi avem nevoie de Iubire pentru că fără acest Dar Divin nu putem trăi, nu putem fiinţa. Întregul Uni-Vers fiinţează în Iubire şi prin Iubire. Dacă simţi că izvorăşte din Inima Ta, las-O să se reverse asupra Firii Înconjurătoare. Dacă încă nu o trăieşti în interior atunci rosteşte-O şi într-o zi izvorul va fisura împietrirea și va ieşi la iveală. Ia un copac în braţe şi spune-i cât de mult îl iubeşti. Îţi va răspunde cu un murmur chiar în Inima Ta. Este felul său de a spune „te iubesc”.

Paul Buică

Ieșirea din Iluzie

Eliberarea din iluzia/povara creată de orgoliu este cel mai important pas pe care-l putem face Acum, în şi pentru evoluţia noastră spirituală. Dar nu este singurul. Odată cu renunţarea la orgoliu începem să trăim un fenomen unic: reconectarea la Ritmurile Creaţiei, reintrarea în Armonia Universală. În doar câteva zeci de ani de tehnologizare a vieţii am pierdut legătura cu Mama Pământ.

Îmi amintesc cum Stră-Bunica, o femeie simplă, stătea uneori cu capul pe pernă şi cu toate că era evident că nu dormea, nu părea nici a fi prezentă pentru că privea undeva către Neştiut. Starea ei mă cam speria atunci pentru că nu ştiam ce este de fapt şi o întrebam „ce faci?”. Îmi spunea că nu face nimic, doar ascultă Glasul Pământului şi că asta o linişteşte şi îi dă putere. Încercam şi eu să o imit dar cum nu auzeam nimic cu urechile, mă gândeam că glumeşte. A plecat când eu abia împlinisem doisprezece ani şi nu am putut afla atunci despre ce vorbea. Mi-au trebuit treizeci de ani pentru a înţelege că fiind conectat la Ritmul Cosmic al Vieţii, poţi „auzi” Glasul Pământului – acel ritm pe care azi îl numim Frecvenţa Schumann. Am aflat că numai conectat la Ritmurile

Vieţii poţi comunica liber cu animalele, cu copacii, cu Mama Pământ. Am aflat că deîndată ce pierzi legătura cu ritmul Inimii Pământului, sufletul tău devine neliniştit. Am înţeles că Pământul este o Fiinţă nu un pietroi cosmic, că totul este Viaţa în Univers, că Universul Însuşi este viu.

Toate mamele ştiu că atunci când pruncul lor plânge şi îl iau în braţe lipindu-l de pieptul lor acesta se linişteşte. Prima dată o fac instinctiv. Pruncul simte bătăile inimii mamei şi recunoaşte acel ritm pe care l-a simţit permanent în timpul vieţii intrauterine. Ritmul îi dă siguranţă şi el se linişteşte. La fel simţim şi noi Ritmul Pământului şi ne relaxăm atunci când suntem în mijlocul Naturii, departe de zgomotul de fond al „civilizaţiei”. Recunoaştem în noi acel Glas inconfundabil şi zâmbim. O facem inconştient pentru că am uitat cum să-l şi „auzim”, cum să-l trăim. Spunem că ne „încărcăm cu energie” şi chiar aşa şi este. Dacă am trăi permanent conectaţi la Ritmurile Vieţii, nu am fi niciodată obosiţi sau bolnavi.

Anxietatea, suferinţele de tot felul, „super-bolile” societăţii de consum au apărut în lume odată cu pierderea legăturii omului cu Mama Pământ. Toată lumea merge la psiholog dar cauza nu este acolo, nu este în exteriorul nostru şi nu se rezolvă cu chimicalele din „medicamente”. Cauza este modul nostru de viaţă. Psihologul nu ne poate nici accesa nici schimba interiorul. Acolo doar noi avem posibilitatea, libertatea şi puterea de a o face. Fiecare în Inima sa.

Tehnologizarea proceselor de producţie, a vieţii în general, ne-a adus multe avantaje dar ne-a luat esenţialul, legătura cu Planeta. Câmpurile electromagnetice în care trăim împiedică acea bătaie a Inimii Pământului să ajungă la noi. Orgoliul, pe de altă parte, ne împiedică să ne comportăm aşa cum ne dictează sufletul pentru că am ieşi total din coordonatele impuse de societatea modernă bazată pe consumism şi competiţie. Materialele moderne de construcţie, instalaţii şi finisaje conţin compuşi chimici de sinteză care ne otrăvesc spaţiile în care muncim şi casele în care locuim. Glasul Pământului nu mai ajunge la noi şi asta ne dă o senzaţie de nesiguranţă, de teama neexplicată. Orgoliul încearcă să „acopere” necesitatea interioară de a trăi în Armonie cu Natura, s-o facă pe cât posibil mai puţin vizibilă dar dacă dăm la o parte pojghiţa subţire de false valori, descoperim adevărata noastră natură, de Fiinţe ale Pământului şi ale Stelelor deopotrivă.

Orgoliul crează o fisură şi apoi o ruptură a omului de Ritmurile Naturii. Reconectarea la Ritmurile Vieţii aduce Armonia în fiecare clipă a existenţei noastre, aduce Pacea Interioară, dezvăluie Calea către Izvorul Iubirii.

Paul Buică

Experienţa, Creativitatea, Comunicarea

Toţi Maeştri, indiferent de locul în care au trăit, au transmis o Înţelepciune minunată în doar două cuvinte: “Adevărul Eliberează”. Adevărul te face într-adevăr liber dar Adevărul trebuie aflat, trebuie înţeles, trebuie experimentat, trebuie trăit. El se află întotdeauna în Inima Ta, nu în mintea ta. Adevărul este o experienţă deschisă nu o credinţă. Credinţele sunt ale minţii.

Citeşti ceva într-o carte şi crezi ceea ce scrie pentru că tu crezi că cel care a scris cartea este onest şi de obicei este. Crezi că el a experimentat ce scrie şi de cele mai multe ori aşa este. Crezi că a plecat de la premise adevărate, verificate şi că raţionamentul său este corect şi de obicei aşa este. Dar ceva nu este şi acel ceva ce nu este răstoarnă tot eşafodajul. Nu este Experienţa ta, nu este Trăirea ta, nu este Atitudinea ta. Ceea ce înveţi cu mintea sunt experienţele altora, sunt înţelesurile altora, sunt etichetele altora.

Cineva a numit o floare “mac” de exemplu şi tu, când priveşti acea floare, o numeşti cu acel cuvânt iar dacă o numeşti, deja nu o mai priveşti ci o analizezi, o etichetezi. Ai pierdut într-o clipă esenţialul: Comunicarea cu acea Fiinţă. De ce nu o priveşti, de ce nu o accepţi, de ce nu o iubeşti aşa cum este? A eticheta înseamnă a ucide. A vrea să transformi o Fiinţă după dorinţele tale este împotriva Naturii, împotriva Creaţiei lui Dumnezeu. El, Divinul, aşa a creat-o iar Creaţia este Perfecţiune. Dacă ţie nu-ţi place înseamnă că tu ai o problemă nu Dumnezeu.

Diferenţa dintre credinţe şi experienţe este că experienţele sunt deschise iar credinţele închise, consumate. Capace pentru minte. O credinţă este un lucru mort pentru că mintea blocată într-o credinţă refuza experienţa, încearcă să nege experienţa, nu accepta evoluţia. De aceea copiii se plictisesc la şcoală şi nu sunt atenţi. Ei vor să experimenteze nu să memoreze mecanic liste de regi şi anii între care au tiranizat popoare, vor să vadă, să atingă, să simtă Natura nu să stea în bănci în săli de curs şi să înveţe despre războaie stupide. Vor să atingă o frunză nu să privească imaginea tipărită a unei frunze. Vor să alerge şi să cunoască nemijlocit Firea Înconjurătoare nu să li se vorbească de la o catedră despre ce există dincolo de fereastră ca despre un lucru mort. Vor să cunoască direct Natura, vor să interacţioneze, să comunice cu Natura nu să privească dintr-un acvariu elegant, climatizat, optimizat, spectacolul vieţii reale.

Catedra este un obiect al minţii nu al Inimii. Creaţia nu împarte, nu separa, nu categoriseşte oamenii în profesori şi elevi. Toţi suntem alternativ Maeştri şi Discipoli. Cine spune că nu are ce învăţa de la un copil sau că îi este superior nu ştie ce vorbeşte. Nu vorbeşte el ci egoul lui. Copiii sunt cu mult mai creativi decât adulţii pentru că ei nu au credinţe ci doar experimentează. Ei sunt o sursă permanentă de idei. Fiţi atenţi la copiii voştri! Eliminaţi catedrele din sălile de curs pentru a elimina barierele, separarea, apăsarea! Şi astfel poate mai aflaţi şi voi câteceva de la copiii Mamei Pământ…  

Mintea încorsetată de credinţele inoculate în copilărie şi adolescenţă este non-creativă. Omul trebuie să experimenteze, să trăiască într-un sistem deschis şi astfel să-şi manifeste şi să-şi valorifice creativitatea naturală, Darul Divin. Credinţele mentale încearcă permanent să pună bariere creativităţii. Încearcă să determine o creativitate în interiorul credinţelor inoculat-adoptate ceea ce este imposibil pentru că actul creativ este întotdeauna deschis şi total imprevizibil. Nu are bariere, nu are limite, nu are constrângeri, nu poate ţine cont de dogme pentru că este o experimentare a Inimii, a Fiinţei, nu a minţii. Doar mintea are limite. Creativitatea este deschiderea către Incognoscibil, este starea de Atenţie Alerta pe care coboară din Divin, Meditaţia iar Meditaţia este starea interioară, mediul manifestării Creativităţii.   

Creativitatea este visul Inimii. “A fi” înseamnă “a fi creator”. Creativitatea şi dorinţa de putere, dominare şi/sau de bani a minţii nu pot coexista. Nu le poţi dobândi pe amândouă tocmai pentru că sunt diametral opuse. Dorinţa de putere-bani îţi poate acapara şi implicit îmbolnăvi mintea. Toţi oamenii care aleargă cu disperare după bogăţie materială sunt bolnavi sufleteşte. Ei încearcă inconştient şi de cele mai multe ori reuşesc să distrugă şi creativitatea celorlalţi prin sărăcire, prin aducerea oamenilor la condiţia de sclavi, prin generarea de conflicte deschise, prin implementarea şi cultivarea competiţiei între oameni, prin cultivarea orgoliului, prin propagarea valorilor false, a subculturii. Ei sunt deja morţi deşi vorbesc şi se mişcă şi i-au decizii în numele celorlalţi. Sufletul lor este în mare suferinţă. Ei au nevoie de ajutor mai mult decât oricare alţii. 

Creativitatea te aduce aproape de Divin. Dumnezeu luminează lumea din Inimile creatorilor. Creativitatea nu are limite, nu este o activitate într-un domeniu sau altul. Creativitatea este pretutindeni, în fiecare acţiune a noastră, în relaţia dintre noi, în munca noastră, în tot ceea ce întreprindem. Trebuie doar să o scoatem la iveală, să o trăim, să o respirăm. Acesta este Adevărul care eliberează. Creativitatea este Comunicarea nemijlocită cu Uni-Versul. Poţi afla tot ce doreşti să ştii, poţi comunica permanent cu toate Fiinţele, cu Munţii şi cu Apele, cu Stelele şi cu Soarele, poţi fi oriunde doreşti în orice moment, poţi afla Adevărul şi astfel dobândi Lumina, Libertatea, Iubirea.

Eliberează forţa nelimitată a creativităţii tale şi vei fi liber de orice formă de credinţă! Experimentează şi creează! Pentru asta eşti Aici, Acum.

Paul Buică

Recunoașterea

Încă din copilăria fragedă ni se strecoară subtil în minte că avem nevoie de recunoaşterea celorlalţi, de recunoaştere publică pentru că altfel, acţiunile şi activităţile noastre nu ar avea valoare. “Hai să facem un castel din nisip că să vadă mami cât de frumos ştii tu să-l faci”. “Spune-i bunicii poezia pe care ai învăţat-o ieri, ca să vadă cât de deştept eşti tu”. “Arată-le verişorilor tăi carnetul de note că să vadă că tu ai note mai bune decât ale lor”. “Arată-i lui tati cum îl iubeşti tu”. Lista este fără sfârşit. Aşa am fost crescuţi, aşa ne creştem copiii şi aşa îşi vor creşte şi ei copiii dacă nu rupem acest lanţ al ignoranţei, dacă nu avem curajul să recunoaştem că trăim într-un sistem al valorilor răsturnate şi nu restabilim valorile reale Aici şi Acum.

Ce nu ni s-a spus în copilărie este că recunoaşterea nu este a noastră ci a celor care ne-o acorda. Este ceea ce cred sau se fac că apreciază ceilalţi pe nivelul lor de înţelegere. Nu are nicio o legătură cu prestaţia noastră, cu efortul nostru, cu creaţia noastră dar am fost “educaţi” să alergăm după ceva ce nu are cum să ne aparţină: titluri, recunoaşteri, premii, diplome și medalii. “Recunoaşterea” noastră reală este un fenomen interior şi se numeşte Bucurie. Este plăcerea pe care o simţim atunci când suntem creatori, când construim ceva din nisip învăluiţi de cântecul Oceanului, când descoperim lumea nefăcând nimic anume ci doar privind pur în jurul nostru, când visăm cu ochii deschişi şi creăm o lume de basm cu oameni armonioşi şi fericiţi, când ne dăruim muncii noastre cu pasiune, când iubim.

Acei oameni nefericiţi încă, cei care doresc doar recunoaştere socială şi bani, trăiesc într-o iluzie, trăiesc într-un sistem de valori care mai devreme sau mai târziu le va cauza suferinţe. Nu poţi să otrăveşti în permanenţă o fântână şi apoi să bei apa din ea aşteptându-te că va fi plăcută la gust şi binefăcătoare. Procedând aşa, nu numai că nu-ţi vei putea astâmpăra setea niciodată ci cu siguranţă vei sfârşi prin a te otrăvi tu însuţi şi vei otrăvi şi alţi oameni oneşti care vin cu încredere şi bucurie să bea apă. Şi mai important: nu vei cunoaşte niciodată gustul apei cristaline, proaspete şi curate.

De regulă, oamenii care aleargă după titluri, poziţii sociale şi profesionale, premii şi onoruri sunt şi cei mai slab pregătiţi profesional. Pentru ei nu munca în sine şi rezultatul muncii lor sunt importante ci cum sunt acestea apreciate de către ceilalţi. Ceilalţi însă fac îndeobşte aprecierile care sunt convenabile pentru cariera lor nu cele pe care le-ar face în mod obişnuit şi uite aşa s-a umplut lumea de non-valori, de urâţenie, de vulgaritate, de fals, de mentalităţi şi interese meschine. Este un fel de pornografie mentală care acoperă sufletele şi le împiedica să radieze Lumina Interioară.

Fiecare acţiune a noastră trebuie să fie dictată, iniţiată, de bucuria interioară de a crea. Orice meserie am avea, oricare ar fi domeniul nostru de activitate, munca noastră trebuie să fie o sărbătoare interioară. Dacă nu poţi munci astfel, schimbă-ţi meseria pentru că înseamnă că nu ţi se potriveşte, nu este ceea ce trebuie Tu să faci. Caută-ţi cu curaj şi Iubire Calea şi urmeaz-o pentru că numai astfel vei dobândi Fericirea. Recunoaşterea socială poate veni sau nu şi nu are nicio importantă pentru că tu vei munci pentru că Ţie îţi face plăcere nu pentru a primi sau nu laude şi/sau recunoaştere. 

Gândeşte-te la toţi acei creatori minunaţi care au primit recunoaşterea oficială după sute de ani şi la cei care nici după sute de ani nu au primit-o. Câţi inventatori uriaşi pentru progresul tehnic a dat omenirii Dacia noastră draga de care abia dacă puţini dintre noi au auzit? Nici azi nu sunt cunoscuţi, nu se scrie despre ei în cărţile de şcoală, nu sunt promovaţi în media. Dar ei nu au creat pentru recunoaştere ci din Iubire pentru munca lor, pentru oameni. Când munceşti pentru tine cu Bucurie şi Pasiune eşti împlinit, eşti un Om Solar. Poate că ceilalţi se vor uita la tine că la o ciudăţenie dar gândeşte-te că au învăţat să evalueze după un sistem de valori fals. Ei au o problemă de rezolvat nu tu. Nu te preocupa de asta.

Fii Tu în toate acţiunile tale, fii prezent(ă) în viaţa ta şi trăieşte intens tot ceea ce întreprinzi pentru că numai aşa vei fi creativ(ă), numai aşa vei scoate la iveală Bogăţia infinită a sufletului tău, numai aşa vei cunoaşte Respectul de Sine, numai aşa vei dobândi Armonia şi astfel vei putea fiinţa pe deplin în Divin! 

Mai adaug că există pe la noi și prin lumea largă un obicei de cel mai de jos prost-gust și lipsă de bun-simț: „datul cu părerea” despre creațiile și munca, efortul, performanțele celorlalți. Aceștia sunt specialiștii în Nimic. Sunt un fel de lingurari, adică dau cu lingura sfaturi și emit opinii în domenii despre care nu au habar. Nu îi lua în seamă, vor dispărea de la sine în Noua Omenire pentru că nu sunt necesari.

Frumos, Benefic și de Bun-Simț este ca fiecare să își exprime opiniile în meseria sau profesiunea pentru care s-a pregătit. Nu uita că Soarele nu aşteaptă recunoaşterea nimănui şi ne luminează permanent cu Iubire de multe miliarde de ani.

Paul Buică

De la Butoiul cu Pulbere la Compasiune

„Butoiul cu pulbere” este creaţia personală a fiecăruia dintre noi şi nu este nevoie de nicio altă persona pentru a-l goli şi dezasambla, pentru a-l „arde”. Relaţia tensionată dintre doi oameni nu poate crea un singur butoi cu pulbere ci întotdeauna două pentru că fiecare îl are pe al său şi fiecare butoi are niveluri diferite de pulbere. Depinde de proprietarul butoiului. Ce stări, gânduri, vorbe şi acţiuni alchimizează transformându-le în pulbere explozivă. Apoi, butoiul nu se umple cu „gunoaiele” alchimizate ale celorlalţi ci cu propriile gunoaie. Doar cu propriile gunoaie. Noi dăm o valoare sau alta unor stări afişate, unor gânduri subînţelese, unor cuvinte rostite şi unor acţiuni întreprinse sau nu de ceilalţi. Noi suntem cei care avem aşteptări şi dacă acestea nu se materializează, suferim. Noi creăm legături emoţionale cu alte persoane prin care atragem informaţii şi energii, le catalogăm şi arhivăm într-o categorie sau alta şi dacă nu se suprapun sistemelor noastre de valori le etichetăm într-un fel sau altul şi ne bucurăm sau suferim. 

În „butoiul buclucaş” se aduna pe lângă frică şi ură multă tristeţe, butoiul însăşi generează tristeţe, induce tristeţe şi în final chiar dacă se umple, dă pe-afară şi totuşi nu explodează, ucide prin tristeţe. Deşi nu cred că există vreun diagnostic dat de vreun medic legist vreodată cum că cineva ar fi murit de tristeţe, această cauză a morţii există. Tristeţea este un semnal de alarmă pe care-l primim din Interiorul nostru, direct din Inimă. Mintea nu poate înţelege mesajul dar resimte lipsa de energie din sistem şi răbufneşte, tună şi fulgeră, caută surse exterioare de energie şi se năpusteşte cu toate armele ei logice asupra oricui îi iese în cale căutând să-l implice într-un conflict şi astfel să-şi facă rost de energia necesară. Când cineva este furios nu răspundeţi la fel atitudinii lui pentru că veţi crea un canal de legătură prin care mintea lui se va hrăni din energia voastră şi după dispută el se va simţi bine o vreme  pe când voi vă veţi simţi „sleiţi de puteri” şi... trişti.   

Tristeţea este greu de identificat pentru că la primele semnale, mintea acţionează violent şi ceea ce ajunge la noi este ceea ce mintea emite. Iar noi ne confundăm cu mintea noastră, credem că suntem mintea noastră. Oamenii furioşi sunt oameni trişti. Ei nu ştiu că sunt trişti, nu ştiu care este cauza tristeţii lor. Nu ştiu că singura cauză se afla în impotenţa lor de a se bucura de tot ce există, de darurile Divine şi asta pentru că orgoliul nu le permite să perceapă decât produsele minţii. Orgoliul este cauza tristeţii şi tot el este cel care generează conflicte pentru a suplini lipsa de energie cauzată de apariţia tristeţii.  

A asculta „of”-urile celorlalţi nu înseamnă deloc a prelua of-urile. Acest lucru se întâmplă când ne implicăm emoţional în suferinţa celorlalţi. Ca o paranteză/paralelă: terapeuţii aflaţi la început de drum se implica uneori emoţional şi astfel, preiau suferinţele pacienţilor și se îmbolnăvesc. Implicându-ne emoţional, nu numai că nu ne aducem vreun beneficiu interior dar nici nu suntem în stare să oferim cel mai bun sfat, să avem cea mai bună atitudine şi să înţelegem corect o situaţie. Pe de altă parte, dacă suntem implicaţi emoţional, celălalt va vedea în noi exact suferinţa de care caută să se elibereze pentru că asta vom emite la nivel vibraţional şi nu-l ajutăm cu nimic. Când cineva, indiferent cine, ne destăinuie o suferinţă a sa, este bine să ascultăm cu răbdare, cu atenţie maximă dar complet detaşat şi numai aşa vom reuşi să oferim un ajutor real, folositor, energizant, nu o compătimire fără rost. Compătimirea este una iar Acţiunea generată de Compasiune este cu totul altceva.   

Paul Buică

Creație și Creatori

Oricine a creat ceva ştie că este un moment în care primeşti informaţia, scrii, desenezi, modelezi, defineşti o partitura, schiţezi un dispozitiv, descoperi un fenomen, îţi dai seama de o posibilă aplicaţie, scrii o linie de cod, realizezi un brand etc., după care canalul de comunicare se închide şi chiar dacă te chinuieşti nu mai poţi adăuga nimic.

Fiecare creator ştie că a primit pur şi simplu ceea ce a creat dintr-un nivel superior şi că oricare ar fi pe mai departe strădania lui nu va mai crea nimic până când canalul de comunicare nu se va redeschide. Creaţiile nu sunt ale noastre, noi suntem doar un releu, un mesager prin care Universul ne transmite la un moment dat ceva care să folosească speciei noastre.

Asta înseamnă că niciuna din toate creaţiile noastre nu ne aparţin, că ele trebuiesc dăruite necondiţionat tuturor oamenilor. Nu are niciun sens din punct de vedere spiritual să ne protejăm creaţiile prin tot felul de brevete. Ne-au fost date pentru a ne uşura şi înfrumuseţa viaţa.

Îţi dai seama ce s-ar fi întâmplat dacă Doamne-Doamne şi-ar fi brevetat Creaţia? Adio Liber Arbitru, Adio Daruri pentru că nu ne-am fi putut atinge de niciun fir de iarbă fără a primi înainte o licenţă şi nici măcar nu am mai fi putut respira pentru că şi aerul tot El l-a creat. Doar că El este un tip tare inteligent şi iubitor şi şi-a dat seama că ar fi creat sclavi aşa că ne-a dăruit propria Sa Creaţie să ne bucurăm cât putem noi de tare de Ea. Dar noi ne credem mai deştepţi şi nu vrem să ne urmăm Creatorul: noi am inventat banii şi odată cu ei, sclavia sub toate aspectele. 

Societatea actuală are la baza banii şi atâta timp cât oricărui lucru sau invenţie indiferent cât de mare sau mică va fi cuantificat în bani, vor exista interese ca descoperirile şi invenţiile să nu fie dăruite tuturor, să nu beneficieze toţi oamenii de ele. Ne văduvim astfel singuri de bucuriile unei vieţi mai uşoare şi mai plăcute.

Am mai spus-o de nu ştiu câte ori şi o voi repeta mereu: important este ce dăruieşti, bucuria pe care o creezi în Inimile celorlalţi, Iubirea pe care o radiezi necondiţionat în jurul tău, altfel, nu este Iubire ci tehnică de marketing.

Şi ce uşor poţi crea bucurie în sufletul unui om! Putem crea o lume în Armonie cu Uni=Versul! Este doar o opţiune a fiecăruia dintre noi.

Paul Buică 

A comunica

„A comunica” este sinonim cu „a dărui”. Într-o societate tehnologică „a comunica” înseamnă a livra informaţii, a primi informaţii a schimba informaţii. Informaţiile sunt absolut logice şi sunt catalogate, etichetate, stocate în baze de date. Se ştie totul despre tot şi toţi, aşa cum este stabilit să se ştie, nu pot fi surprize supărătoare pentru gestionarii de informaţii. Exista o sumă de adevăruri convenabile, o ştiinţă oficială, scheme, dogme, norme, convenții şi sisteme de valori cu care societatea operează, proceduri care pot regla orice accident de Atitudine. În spatele fiecărei informaţii livrate exista un scop precis, determinat şi se obţine întotdeauna efectul prevăzut. Totul funcţionează conform unui „software” construit într-un anume scop care este „clasificat” de către cei care generează şi conduc societatea tehnologică. Nimeni nu ştie încotro ne îndreptăm şi nici de ce. Comunicarea între indivizii societăţii este asemenea comunicării intre conducători şi conduşi. Fiecare caută să se poziţioneze cât mai bine şi să comunice cu cei asemenea lui. Societatea este stratificată şi fracturată pentru că este bazată pe interese. Relaţia dintre doi sau mai mulţi indivizi există doar dacă există interese reciproce, altfel nu se poate iniţia. Oamenii sunt tot mai singuri deşi sunt tot mai mulţi. Este un fenomen invers proporţional şi, prin natura sa, absurd

.  

În societatea spirituală, în Lumea Nouă pe care o construim acum, comunicarea înseamnă „a dărui”. Maestrul dăruieşte Discipolului Înţelepciunea sa iar Discipolul o absoarbe în stare de Devoţiune, de Respect de Iubire. Este o Comunicare profundă care continuă dincolo de viaţa pământeană. Neexistând niciun scop, niciun interes, comunicarea este liberă, directă, luminoasă. Maestrul nu este superiorul Discipolului ci Prietenul său. În Creaţie nimic nu este superior, nimic inferior. Discipolul îşi urmează Maestrul şi într-o zi, ei devin Unul. Iubirea îi apropie şi uneşte într-o singură Fiinţa. Cuvintele devin de prisos.

Oamenii au început să simtă în interior, acut, necesitatea acestui tip de comunicare de la Inimă la Inimă, fără să mai existe vreo barieră, vreun interes. Se produce o modificare interioară, subtilă, la nivel planetar. O separaţie. Unii se îndreaptă tot mai mult, se afundă în materialitate, alţii caută, se caută şi când se regăsesc evoluează mai departe împreună păşind pe calea către Lumina. „Cine se aseamănă, se adună”. La un moment dat, în societate se va produce şi o separaţie fizică. Vor exista zone în care vor trăi comunităţi spirituale, independente economic, sustenabile (Living Off The Grid) şi zone unde oamenii vor cădea mai jos de animalitate. Sâmburii acestei noi etape din evoluţia speciei noastre au început să se vadă. Există deja comunităţi în care oamenii trăiesc în deplină Armonie cu Natura şi cartiere ale unor mari oraşe în care siguranţa personală tinde către zero.

Comunicarea de la Inimă la Inimă ne face să fim Oameni, Oameni Solari, lipsa ei ne împinge în iad. Şi nu mă refer la un iad virtual al vreunei religii ci la un iad autentic, concret, aici pe Pământ, acela pe care-l vedem în fiecare zi la jurnalele de ştiri, pe care-l citim în ziare, pe care-l trăim pe stradă. Noi decidem unde şi cum dorim să ne continuăm existenta, în ce societate dorim să ne creştem copiii şi cum va arăta lumea pe care le-o dăruim s-o ducă mai departe. Nimeni altcineva. Decizia este a fiecăruia dintre noi şi este bine să optăm cât mai repede. Acum şi Aici.

Paul Buică

O mie de ani de Pace încep cu un Zâmbet Curat

Uni-Versul îţi dăruieşte întotdeauna experienţele de care ai nevoie. Sunt sincronicităţi la Indicativul Prezent şi dacă eşti deschis înţelegi o mulţime de lucruri despre tine. De aceea spun că sunt Daruri de Iubire. Uneori Darul vine pe o coordonată amuzantă pentru tine - nu neapărat şi pentru ceilalţi care nu s-au trezit încă - pentru că este de fapt o confirmare pentru ceea ce eşti Tu. Şi când eşti treaz nu poţi să nu zâmbeşti, să nu te distreze, să nu vezi imaginea ta din oglinda până nu demult “opacă”. Ni se dăruieşte tuturor această experienţă la momentul potrivit.   

Dumnezeu este un tip haios nu o “faţă lungă” cum sunt cu miile pictate prin lăcaşuri de cult sau cum vezi - din păcate - pe stradă. El a creat Bucuria, El ne-a dăruit Jocul ca sursă de Bucurie şi metodă de învăţare. El este atât Zâmbetul cât şi Hohotul de Râs. Prin Iisus El transmite cel mai puternic mesaj de Iubire: “Lăsaţi copiii să vină la mine!”  Oare îi chema că să îi întristeze? Să-i chinuie cu felurite suferinţe? Să-i transforme în “feţe lungi”? În roboţi truditori la construirea şi menţineri societăţii de consum? NU.

 

Eu ştiu că-i chema la desăvârşirea Jocului, la instaurarea Bucuriei, la dăruirea Iubirii şi implicit la dobândirea Fericirii. Iisus a anunţat o mie de ani de pace. Pacea aduce Bucurie Iubire, Bună-Stare. Pentru a păşi în prima clipă a celor o mie de ani de Iubire trebuie să renunţi la ego şi să zâmbeşti.

O Mie De Ani De Pace Încep Cu Un Zâmbet Curat  

Cel mai mult mă îngrijorează oamenii care nu ştiu să râdă, să le tremure celulita de hohotul râsului, să râdă molipsitor, zgomotos ca să-i trezească şi pe ceilalţi din somn. Mă îngrijorează cei care trăiesc “cu dinţii strânşi” pentru că aceştia suferă. Răul nu există, este doar absenţa Binelui. În Planul Divin suferinţa nu a fost prevăzută. Suferința s-a născut ulterior în momentul apariţie ego-ului. Exista o comandă simplă, sigură şi cu efect definitiv, în Armonie cu Universul, pentru ego: „Shift-Delete”.

Conștientizea-ză că primeşti negreşit ceea ce-ţi doreşti. Uni-Versul îţi dăruieşte tot ce pofteşti, trebuie doar să ceri. Uite o metodă simplă de a-ţi materializa dorinţele:

Scrie în această seară pe o hârtie toate dorinţele tale. Scrie frumos, cu răbdare, caligrafic. Împătureşte-o cu scrisul înafara şi pune-o sub un pahar cu apa. Bea mâine dimineață apa din pahar. Păstrează hârtia şi citeşte-o în fiecare dimineaţa înainte de orice altă acţiune. Şi mai bine este dacă o aşezi in fiecare seara sub un pahar cu apa şi bei dimineaţa acea apă. Peste șase luni verifica lista.

Amintește-ți: “Your Wish Is My Command”.

Paul Buică