De la Butoiul cu Pulbere la Compasiune

„Butoiul cu pulbere” este creaţia personală a fiecăruia dintre noi şi nu este nevoie de nicio altă persona pentru a-l goli şi dezasambla, pentru a-l „arde”. Relaţia tensionată dintre doi oameni nu poate crea un singur butoi cu pulbere ci întotdeauna două pentru că fiecare îl are pe al său şi fiecare butoi are niveluri diferite de pulbere. Depinde de proprietarul butoiului. Ce stări, gânduri, vorbe şi acţiuni alchimizează transformându-le în pulbere explozivă. Apoi, butoiul nu se umple cu „gunoaiele” alchimizate ale celorlalţi ci cu propriile gunoaie. Doar cu propriile gunoaie. Noi dăm o valoare sau alta unor stări afişate, unor gânduri subînţelese, unor cuvinte rostite şi unor acţiuni întreprinse sau nu de ceilalţi. Noi suntem cei care avem aşteptări şi dacă acestea nu se materializează, suferim. Noi creăm legături emoţionale cu alte persoane prin care atragem informaţii şi energii, le catalogăm şi arhivăm într-o categorie sau alta şi dacă nu se suprapun sistemelor noastre de valori le etichetăm într-un fel sau altul şi ne bucurăm sau suferim. 

În „butoiul buclucaş” se aduna pe lângă frică şi ură multă tristeţe, butoiul însăşi generează tristeţe, induce tristeţe şi în final chiar dacă se umple, dă pe-afară şi totuşi nu explodează, ucide prin tristeţe. Deşi nu cred că există vreun diagnostic dat de vreun medic legist vreodată cum că cineva ar fi murit de tristeţe, această cauză a morţii există. Tristeţea este un semnal de alarmă pe care-l primim din Interiorul nostru, direct din Inimă. Mintea nu poate înţelege mesajul dar resimte lipsa de energie din sistem şi răbufneşte, tună şi fulgeră, caută surse exterioare de energie şi se năpusteşte cu toate armele ei logice asupra oricui îi iese în cale căutând să-l implice într-un conflict şi astfel să-şi facă rost de energia necesară. Când cineva este furios nu răspundeţi la fel atitudinii lui pentru că veţi crea un canal de legătură prin care mintea lui se va hrăni din energia voastră şi după dispută el se va simţi bine o vreme  pe când voi vă veţi simţi „sleiţi de puteri” şi... trişti.   

Tristeţea este greu de identificat pentru că la primele semnale, mintea acţionează violent şi ceea ce ajunge la noi este ceea ce mintea emite. Iar noi ne confundăm cu mintea noastră, credem că suntem mintea noastră. Oamenii furioşi sunt oameni trişti. Ei nu ştiu că sunt trişti, nu ştiu care este cauza tristeţii lor. Nu ştiu că singura cauză se afla în impotenţa lor de a se bucura de tot ce există, de darurile Divine şi asta pentru că orgoliul nu le permite să perceapă decât produsele minţii. Orgoliul este cauza tristeţii şi tot el este cel care generează conflicte pentru a suplini lipsa de energie cauzată de apariţia tristeţii.  

A asculta „of”-urile celorlalţi nu înseamnă deloc a prelua of-urile. Acest lucru se întâmplă când ne implicăm emoţional în suferinţa celorlalţi. Ca o paranteză/paralelă: terapeuţii aflaţi la început de drum se implica uneori emoţional şi astfel, preiau suferinţele pacienţilor și se îmbolnăvesc. Implicându-ne emoţional, nu numai că nu ne aducem vreun beneficiu interior dar nici nu suntem în stare să oferim cel mai bun sfat, să avem cea mai bună atitudine şi să înţelegem corect o situaţie. Pe de altă parte, dacă suntem implicaţi emoţional, celălalt va vedea în noi exact suferinţa de care caută să se elibereze pentru că asta vom emite la nivel vibraţional şi nu-l ajutăm cu nimic. Când cineva, indiferent cine, ne destăinuie o suferinţă a sa, este bine să ascultăm cu răbdare, cu atenţie maximă dar complet detaşat şi numai aşa vom reuşi să oferim un ajutor real, folositor, energizant, nu o compătimire fără rost. Compătimirea este una iar Acţiunea generată de Compasiune este cu totul altceva.   

Paul Buică