sâmbătă, 5 aprilie 2014

Mulţumesc, Iartă-mă, Te iubesc

Cât de greu poate fi să rosteşti „Mulţumesc, Iartă-mă, Te iubesc”? Rosteşte profund, din Inimă şi lumea ta va fi diferită. Experienţa ta Aici, Acum, pe Pământ, va fi diferită. Înţelegerea ta va fi diferită. Steinhard spunea: „dăruind vei dobândi”. Poate că nu poţi fi foarte profund(ă) în acest moment dar continuă să-ţi rosteşti mulţumirea, continuă să-ţi recunoşti onest(a), să-ţi conştientizezi greşelile şi continuă să-ţi dăruieşti Iubirea. Nu este greu. Ai nevoie doar de puţină perseverenţă şi puţină înţelegere pentru tine. Încearcă Acum, nu amâna! Orice amânare înseamnă NU.   

Mulţumeşte. Este primăvară şi după o iarnă care parcă nu se mai termina, Soarele este iarăşi pe cer şi ne încălzeşte Planeta. De câte ori i-ai mulţumit de când te-ai născut? Nu te învinovăţi că nu ai făcut-o niciodată sau poate de prea puţine ori, nu mai poţi schimba trecutul. Mulţumeşte-i Acum, în această clipă. Lasă calculatorul puțin. Du-te şi mulţumeşte-i chiar dacă, de unde te afli, nu-L poţi zări, chiar dacă norii Îl ascund, chiar dacă este noapte. Fără Soare n-am fi existat în această formă, în acest loc. Nici Pământul n-ar fi existat așa cum îl știm, îl respirăm, îl vedem. Nici la grădiniţă, nici la şcoli şi facultăţi nu ne învaţă nimeni să mulţumim Soarelui pentru simplul fapt că există sau pentru Miracolul că există
. Învăţământul este exclusiv materialist şi astfel, rupt total de Natura Spirituală a Uni-Versului. Soarele este o Fiinţă nu un lucru. Nu există lucruri în Uni-Vers pentru că Uni-Versul este însăşi Viaţa şi Viaţa musteşte din fiecare atom. Mulţumeşte-i, rămâi în linişte şi vei ‚auzi” în fundal o şoaptă inconfundabilă. Este Soarele care la rându-i, îţi mulţumeşte. Înțelegi Acum de ce Stră-Bunii noștri Daci se închinau Soarelui? Înțelegi Acum de ce Iubirea Soarelui este considerată un cult păgân?

Când rosteşti „iartă-mă” din Inimă, conştientizezi greşeala şi aceasta practic nu mai produce niciun efect emoțional-energetic-informaţional, nicio karmă. Rămâne o simplă imagine din trecut. Nu avem cum să nu greşim pentru că ne aflam pe un nivel material unde trebuie să avem felurite experienţe. Acestea ne ajuta să conştientizăm, să evoluăm şi într-un anume moment să dobândim Lumina. Conştientizarea este cea mai frumoasă experienţă pe care începem să o trăim. Este ca în clipa în care te trezeşti dimineaţa. Pentru câteva secunde eşti parcă suspendat în Lumină. Nu-ţi simţi corpul şi nu emiţi niciun gând. Eşti doar Conştiinţa cea care fiinţează, eşti Meditaţia. Trebuie să învăţăm să păstrăm acea stare de Atenţie Alertă, să acţionăm conştient în fiecare clipă şi vom înţelege şi accepta toate experienţele că fiind etape necesare evoluţiei noastre spirituale.


A dărui Iubire este un act de creaţie. Este ca şi cum ai dărui apă unei plante însetate. Toţi avem nevoie de Iubire pentru că fără acest Dar Divin nu putem trăi, nu putem fiinţa. Întregul Uni-Vers fiinţează în Iubire şi prin Iubire. Dacă simţi că izvorăşte din Inima Ta, las-O să se reverse asupra Firii Înconjurătoare. Dacă încă nu o trăieşti în interior atunci rosteşte-O şi într-o zi izvorul va fisura împietrirea și va ieşi la iveală. Ia un copac în braţe şi spune-i cât de mult îl iubeşti. Îţi va răspunde cu un murmur chiar în Inima Ta. Este felul său de a spune „te iubesc”.

Paul Buică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu