sâmbătă, 29 martie 2014

Afirmații Pozitive

Noi ne creem singuri realitatea prin tot ceea ce simțim, gândim, rostim și facem, prin emitereaa afirmațiilor despre noi înșine, despre viața noastră, despre ceea ce ne înconjoară iar Intenția mea Aici, Acum, este de a te invita să privești în Viața ta și să analizezi ce fel de afirmații folosești pentru a-ți crea realitatea de zi cu zi, ce gândești și rostești despre tine, despre Viața ta, despre cei din jur, despre ceea ce te înconjoară.

Te simți și ești Prosper? Trăiești în Abundență? Trăiești în Iubire și Bucurie în fiecare clipă? Trăiești în Prezent fără nici o durere provocată de trecutul tău? Trăiești în Armonie cu tine însuți și cu restul lumii? Simți că munca ta o faci cu plăcere, cu Iubire astfel ca tu să creezi prin efortul depus lucruri utile pentru ceilalți? Dacă răspunsul este nu, atunci te rog permite-ți să te bucuri de Viață și de Prosperitatea care îți stă la dispoziție. Îmbunătățește-ți Viața pornind de la afirmații menite să îți apropie clipa Împlinirii Visului tău! Rostește afirmațiile pozitive puternice ce au Darul de a produce acele Unde Holo-Fractale prin care Uni-Versul îți Împlinește Dorințele. Pentru moment, nu te întreba cum face Uni-Versul asta. Vei afla singur peste un timp. După ce vei trăi Împlinirea.

Până la a la construi prin puterea Logicii și a rosti afirmațiile pozitive potrivite, este necesar să ai nevoie să înțelegi, apoi să vrei să schimbi în bine sau mai bine Viața Ta. Schimbarea poate surveni mai ușor atunci când înțelegi și accepti că:
- fiecare dintre noi este responsabil de propriile experiențe, propria Viața și propriile acțiuni dar și de consecințele acestora în tot ce înseamnă Orizontul Vieții;
- fiecare gând al nostru ne creează viitorul indiferent dacă noi suntem sau nu conștienți de aceasta sau dacă noi credem sau nu că așa funcționează Uni-Versul;
- este necesar ca fiecare dintre noi să își înlăture schemele mentale distructive ale resentimentului, ale criticii, al vinovăției și urii față de sineși făță de toate celelalte Ființe;
- tot ce este în prezent Viața fiecăruia dintre noi, este rezultatul intențiilor, emoțiilor, trăirilor, gândurilor, rostirilor și acțiunilor noastre din trecut, emise în conformitate cu sistemele de valori, cu dogmele de orice fel, cu normele și conveniențele cărora ne-am subordoonat. În concluzie, toată starea noastră actuală este rezultatul gândirii noastre din trecut, este manifestare a acelor gânduri dar... sunt doar gânduri iar gândurile pot fi schimbate;
- este necesar să lăsăm la locul lui trecutul, să iertam tot, să-i iertăm pe cei care ne-au greșit și mai ales să ne iertăm pe noi înșine;
- cheile pentru schimbările pozitive sunt aprobarea și acceptarea de sine în Prezent, Aici-Acum;
- puterea aparține indubitabil momentului prezent, eternului ACUM.
După înțelegerea celor de mai sus, construiește-ți afirmațiile pozitive care se potrivesc  cel mai bine scopului tău. Mai jos sunt doar câteva exemple orientative.
Ceea ce dăm aceea și primim sau altfel spus ceea ce semănăm aceea și culegem. Gândurile, cuvintele și faptele noastre, fie ele conștiente sau nu, constructive sau nu, curate sau nu, sunt ceea ce semănăm și tot ceea ce semănăm vom și culege sub o formă sau alta. De exemplu: atunci când semănăm flori, vom culege flori (gânduri, cuvinte, fapte pozitive), când semănăm buruieni culegem buruieni (gânduri, cuvinte, fapte negative). Acestui concept îi poate corespunde afirmația:

Eu dăruiesc ACUM doar BUCURIE ȘI Iubire!
Ceea ce noi gândim despre noi înșine și despre viața noastră, devine real pentru noi. Dacă alegi să fii sincer, să te uiți la cum este Viața ta în această clipă, vei observa cu ușurință că ți se întâmplă exact ce crezi, te comporți exact cum crezi că ești. Poți modela voluntar auto-percepția și produce modificările dorite printr-o afirmație pozitivă:
Eu sunt perfect(ă)! viața este IUBIRE ȘI bucurie!

Gândurile noastre sunt creative. Este un Adevăr faptul că tot ceea ce a existat vreodată și tot ceea ce există, mai înainte a fost gândul cuiva fost Visul. Visul cel mai puternic este cel creat din Iubire. Iubirea creează Intenția iar această creează Energia care aduce în Manifestare obiectul Intenției, Visul. Afirmația pozitiva pentru A Creea cu adeavărat poate fi:

Eu creez din iubire o lume minunată, AȘA CUM ÎMI DORESC!

Merităm să fim iubiți! De ce merităm să fim iubiți? Păi, de ce își iubește mama copilul? Are vreun motiv? Îl iubește doar pentru că există și este copilul ei? Da.

Cireșul când îți dă din roadele lui te întreabă ce ești, câți bani ai, ce ai făcut în viață? Nu. Pur și simplu îți oferă fructul lui cu Iubire și Acceptarea a ceea ce ești Tu. Nici râul nu te întreabă când te primește să te scalzi și să înoți în apa lui, nici marea, nici ploaia când îți udă pământul nici toamna când îți oferă culorile ei superbe nu îți zice…aaa tu nu meriți să mă vezi…nu. Ești liber să alegi dacă privești spectacolul sau nu dar nu ești condiționat cu nimic. Sper că te-am convins că meriți toată Iubirea din lume. Afirmația pe care ți-o propun este:

Eu merit să fiu iubit(ă) pentru că exist!
Așa cum spuneam și mai sus, autoaprobarea și autoacceptarea sunt punctele cheie pentru schimbările pozitive pe care le poți produce în Viața ta. Atâta timp cât nu ne acceptăm așa cum suntem și nu ne iubim și prețuim noi înșine, nici Abundența nu se va manifesta în viața noastră și nici Armonia nu ne va cuprinde. Ce să caute ele acolo unde nu este Iubire și nici Acceptare? Pentru acest punct avem două afirmații pozitive la care să ne gândim:

Eu mă iubesc și mă accept așa cum sunt!

Eu mă iubesc, mă aprob și mă schimb ușor!
Putem lăsa în urmă trecutul și putem ierta orice. Este imperios necesară iertarea trecutului și lăsarea lui acolo unde-i este locul pentru că altfel, nu poți merge înainte. Dar ce este trecutul care nu ne lasă în pace? Sunt umbre ale greșelilor, ale rănilor provocate de alții și de noi înșine, ale copilăriei dureroase. Orice ar fi ele, aceste umbre ne blochează să fim pe deplin ferciți, să ne bucurăm de Viață și de ceea ce ne poate oferi. Ne blochează oportunitățile.

Ce se întâmplă când iertăm toate momentele dureroase? Îți recomand ca înainte de toate să faci acest pas: să ierți tot ce este de iertat. Tot. Fără excepție. Efectul iertării este dipariția umbrei trecutului. Creezi astfel un Spațiu de Iubire Luminii să curgă și să umple acel loc. Lumina atrage și mai multă Lumină, Energia va circula liber, Abundența, Prosperitatea și Armonia vor avea suportul firesc să se manifeste la intensitate maximă. Afirmația pozitivă este:
Eu SUNT aici, acum!

Iertarea lasă loc Luminii și Iubirii să îți inunde toate structurile. Viața. Putem primi și dărui Iubire doar dacă noi avem Inimile luminoase, rănile trecutului vindecate, frustrările eliminate, dacă suntem eliberați de credințe limitative. Primim Iubire atunci când ne deschidem și dăruim Iubire. Este o alegere ca fiecare dintre noi să inițieze acest proces prin a începe să dăruiască Iubire. Iertarea și Iubirea merg mână în mână. Pâna nu iertăm nu ne putem deschide Inima, nu putem dărui și nu avem cum să primim. Așadar deschide-ți Inima, iartă, iubește. Rostește afirmația pozitivă:

Inima mea este un Izvor de Iubire!
Iubirea este cea mai puternică forță vindecătoare. Când Omul este Izvor de Iubire, el îl poate păstra oricât de mult timp Sănătatea perfectă și își poate genera Longevitate. Iubirea este Taina Nemuriirii. O afirmație puternică poate fi aceasta:

Eu sunt un puternic și vindecător Izvor de Iubire!
Tu decizi dacă vrei, dacă ai curajul și deschiderea să primești Iubire, rostind următoarea afirmație pozitivă:

Eu vreau să explorez, să experimentez, să cunosc tainele Vieții și ale Uni-Versului! Vreau să cunosc Bucuria, și Fericirea! Vreau să trăiesc în Armonie, în Abundență și Prosperitate! Vreau să-mi împlinesc Visul! Visul meu este important pentru mine!

Reține:

Sunt doar câteva idei ușor de aplicat. Poți rosti afirmații pozitive și îți poți modela Viața așa cum îți dorești dar nu transforma această practică simplă într-o religie. Simpla decizie de a-ți schimba propria Atitudine este de cele mai multe ori suficientă pentru a se produce schimbări majore în cursul Vieții. Poți rosti sute de afirmații pozitive fără a se produce niciun efect dacă nu ai credința deplină că Viața Ta este în totalitate în Puterea Ta. Important este să identifici dorințele tale reale și să investești în ele Iubire. Clipa Împlinirii vine cu atât mai repede cu cât dedici, ai mult timp materializării dorințelor tale. Cu cât Intenția ta este mai puternică. Cu cât o păstrezi mai mult timp la intensitate maximă pentru că doar așa Uni-Versul are timpul necesar pentru a aduce în Manifestare obiectul dorințelor tale. Iar acest timp pe care-l acordăm cu Iubire Uni-Versului pentru a ne împlini Visul, se numește Răbdare.

Ține minte: Viața este Sacră, Planeta este Sacră, TU ești parte din toate astea. Tu, ești Sacru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu