sâmbătă, 22 martie 2014

Rezonanța Shumann

Pământul este o ființă vie și tot ceea ce există pe el își are originea în el. Corpul nostru fizic își are originea în materia Pământului iar corpurile noastre subtile sunt formate din materie subtilă care îi aparține tot Pământului. El este în același timp hrana și suportul nostru iar sănătatea noastră, atât fizică cât și mentală și emoțională depinde de modul cum noi ne raportăm la energiile sale. La o primă vedere, Pământul nu ne poate oferi decât hrană și adăpost însă progresele științei au revelat o interacțiune mai profundă între Pământ și viețuitoarele care se află pe el, în special oamenii.

Se știe acum că ființa umană are propriul ei câmp bioenergetic care vibrează pe o frecvență specifică în conformitate cu nivelul vieții acelei ființe. Această vibrație a câmpului bioenergetic al ființei se datorează însumării nenumaratelor impulsuri electrice care controlează activitatea mușchilor, a sistemului nervos, a organelor de simț și așa mai departe. Creierul fiind organul care centralizează și coordonează aceste vibrații, putem spune că aici ele sunt cel mai intense și mai ușor măsurabile și de asemenea constituie o măsură a activității creierului. Practic acestea constituie undele cerebrale.

Analog activității bioenergetice din corpul nostru trebuie să știm că și Pământul, fiind un organism de dimensiuni cosmice, prezintă și el aceiași activitate bioelectrică. Să ne gândim numai la fulgerele care se manifestă în atmosfera terestră. Pe plan global, la orice moment de timp dat se manifestă circa 1000 de fulgere care reprezintă descărcări uriașe de energie privite din punctul nostru de vedere însă la scara Pământului ele pot fi asimilate impulsurilor care circulă prin nervii corpului nostru. Aceste fulgere constituie viața bioenergetică a Pământului care este alimentată din profunzimile ascunse ale acestuia. În mod natural așadar, câmpul bioenergetic al Pâmântului trebuie să aibă și o frecvență de vibrație corespunzatoare.

Schumann a fost primul om de știință care a prezis existența acestui câmp bioenergetic al Pământului și a calculat frecvența sa de vibrație între anii 1952 - 1957 înainte de a putea fi măsurată efectiv. Pământul se comportă ca un uriaș condensator electric. Atmosfera este un conductor slab și dacă nu ar exista în permanență fulgere într-o parte sau alta a globului, sarcina sa s-ar difuza în cca 10 minute. Aceste sarcini electrice permanente se manifestă într-o cavitate determinată de marginea Pământului și partea inferioară a ionosferei la aproximativ 55 km înălțime. Sarcina totală care există în această cavitate este de 500.000 Coulombi. Această sarcină se află într-o redistribuire constantă datorită fulgerelor. Mai mult, fiecare fulger care se manifestă în atmosferă terestră da naștere unei unde cvasi-staționare care se manifestă ca un fel de ecou electromagnetic la fel cum, de exemplu, sunetul emis de un clopot nu este altceva decat un ecou datorat lovirii marginii sale exterioare. Dacă această margine exterioară ar fi lovită mai des, atunci s-ar constata ca în fundal se manifestă și rămâne la aceeași intensitate un anumit ecou. Rezonanță Schumann este chiar acest ecou și a putut fi calculată matematic la 7,83 Hz, conform formulei f= c/pi*D unde c este viteza luminii iar D diametrul Pământului.

Studiul practic a arătat că, câmpul electromagnetic al Pământului vibrează pe mai multe frecvențe de vibrație care sunt aproximativ armonici ale acestei frecvențe fundamentale. Valorile acestor armonici se află situate între 6 și 50 de Hz. Toate aceste unde au fost denumite Rezonanțe Schumann după savantul care le-a prezis și calculat pentru prima dată.

Frecvențele Schumann variază funcție de următorii factori:

- intensitatea și configurația câmpului magnetic al Pământului;
- compoziția și proprietățile atmosferei;
- proprietățile ionosferei.

Indiferent cum variază acest spectru de frecvențe, 7,83 Hz este frecvență fundamentală, deci are ponderea cea mai mare. Cea de-a doua armonică are valoarea maximă undeva în jurul a 15 Hz (+/- 0,5 Hz), armonicele a treia, a patra și a cincea se situează undeva în jurul valorilor 20, 26 și 33 Hz iar intensitățile acestora sunt variabile în funcție de factorii susmenționați. Armonicele a șasea și a șaptea a căror intensitate este suficientă pentru a fi luate în considerare sunt 39 și 45 Hz.

Așadar, acest spectru de vibrații ilustrează viață energetică a Pământului. Cum poate fi acest lucru util pentru ființele umane?

Prin acordarea undelor cerebrale cu fundamentala frecvențelor Schuman (7,83 Hz), fapt care se realizează prin intermediul aparatelor de stimulare cerebrală de tip brain machine putem beneficia prin intermediul fenomenului de rezonanță de un aport energetic uriaș din propriul câmp energetic al Pământului. Practic, în cazul stabilirii acestei rezonanțe, proporțional cu gradul nostru de trezire a percepțiilor, conștiința noastră se expansionează la nivelul întregului Pământ și toți centrii noștri energetici sunt revitalizați și alimentați din focarele energetice imense ale Pământului. Frecvența 7,83 Hz se încadrează în gama undelor alfa, specifice meditației și astfel starea care se instalează va permite o comuniune mai ușoară cu Fiinta Pământului.

Aceste cunoștinte suplimentare au permis cercetătorilor să afle motivul eficienței unor anumite dansuri exorcizante din tradițiile unor triburi africane. Prin introducerea cu bună știință în aceste dansuri a unor ritmuri corelate cu Frecvențele Schumann, dansatorii puteau trezi energiile pure ale Pământului pe care apoi le canalizau dupa dorință.

Beneficiile rezultate de pe urma acordarii creierului nostru pe aceasta frecvența de vibrație a Pământului sunt în primul rând această reîncărcare a bateriilor organismului nostru. Se observă dispariția grijilor și a anxietăților inutile, amplificarea vitalității, o stare pregnantă de bună dispoziție, blândețe și putem percepe cum conștiința noastră este branșată la o sursă imensă de energie.

De asemenea, acordarea pe această frecvență de vibrație elimină efectele perturbatoare ale câmpurilor electromagnetice cu care interferăm în viața de zi cu zi. Mai ales cei care lucrează în medii puternic poluate electromagnetic au mare nevoie de reîmpământare prin acordarea pe această frecvență de vibrație. Din punct de vedere energetic, aproape că am pierdut contactul cu această inimă pulsatorie a Pământului datorită nenumaratelor câmpuri electromagnetice poluante dintre care cel mai important este cel generat de rețeaua de alimentare a consumatorilor casnici.

Arhimede a spus: Dați-mi un punct de sprijin și voi putea apoi răsturna Pământul. În cazul organismului nostru, punctul de sprijin pentru întreaga structură fizică, emoțională și mentală este Pământul și aici nu trebuie să privim Pământul ca pe un imens bulgăre solid care rătăcește prin spațiu ci ca o Ființă vie din care provine tot ceea ce este materie în noi înșine, nu numai materia fizică, palpabilă ci întreaga materie subtilă care este substratul trăirilor noastre emoționale și mentale. Atunci când acest punct de sprijin va fi ferm în noi, vom dispune de energia necesară pentru a ne vindeca și a ține la distanță toate bolile, de a ne păzi de influențe mentale și emoționale negative - cum sunt de exemplu cele care se manifesta în cazul magiei negre - de a fi un nesecat izvor de vioiciune și confort pentru ceilalți.

Mai mult decât atât, această revenire în sânul Pământului va atrage după sine o stare mult lărgită de conștiință în care vom putea percepe intuitiv unitatea vieții a tot ceea ce există pe planeta noastră.

Sursa: AIM GROUP - www.aimgroup.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu