sâmbătă, 22 martie 2014

Conștiința în Evoluție


Ştim că conştiinţa umană evoluează. Ştiinţa a observat acest lucru cu mult timp în urmă şi este conştientă de acest lucru. Enciclopedia Britanică, pe la sfârşitul anilor '80, a descoperit că dacă iei toată cunoaşterea lumii, tot ceea ce am învăţat de la începutul civilizaţiei noastre – ceea ce înseamnă civilizaţia sumeriană de acum 6 mii de ani – până în anii 1900, sunt un anumit număr de biţi de informaţie (dacă e să vorbim în termenii calculatoarelor). De-a lungul acestor 6 mii de ani am învăţat încet un număr de lucruri. S-a descoperit că din 1900 şi până în 1950, am învăţat tot atât de multe lucruri pe cât am învăţat în cei 6 mii de ani de istorie. 

Cine ar fi ghicit asta? Apoi, s-a mai descoperit că aproximativ de prin 1950 şi până prin 1970 am învăţat din nou tot atât cât am învăţat în 6 mii de ani. În doar 20 de ani! Apoi, din 1970 până în 1980, am învăţat din nou cât în 6 mii de ani. Şi totul continuă din ce în ce mai rapid. De fapt, a fost un moment în care NASA primea atâtea informaţii, încât nici nu mai avea timp să le introducă în computere, erau în urmă cu 8 sau 9 ani. A trebuit ca să îmbunătăţească hard-ul şi soft-ul computerelor lor, ca să poată cuprinde tot ceea ce au învăţat.

În acest moment, ne aflăm pe o curbă ascendentă, verticală, a evoluţiei. Acum învăţăm în aproximativ o lună, cât am învăţat în 6 mii de ani. Pare imposibil, dar e demonstrat dacă verificaţi. Deci, există o curbă a evoluţiei, în care la început am evoluat lent, am devenit din ce în ce mai inteligenţi şi procesul s-a accelerat, iar pe măsură ce ne apropiam de timpurile moderne, am intrat pe linia verticală. Mayasii spun că suntem pe cale să facem o schimbare în conştiinţa umană. Vom deveni ceva nou, o nouă specie, un nou mod de percepţie a realităţii. Despre asta este vorba în această transmisie. Despre această schimbare de conştiinţă. Vom vorbi şi despre alte lucruri, dar asta este tema principală.

Dacă privim în urmă la culturile antice, devine clar că suntem mult diferiţi faţă de cei din vechime, să zicem faţă de cei de acum 2000 de ani. E evident. Diferiţi nu doar în jucăriile noastre tehnologice ci şi diferiţi în modul în care percepem realitatea din jurul nostru, ceea ce gândim că este ea şi cine credem că suntem noi în ea. Mayasii spun că evoluţia conştiinţei umane se face pe parcursul mai multor cicluri. La fel cum ADN–ul se desface când ajunge la un anume cromozom. Iar noi ne aflăm acum foarte aproape de momentul în care evoluţia omenirii se accelerează şi va face un salt uriaş spre un nou nivel de conştiinţă.

Vom deveni ceva mult mai măreţ decât ceea ce numim acum om. La această înţelegere ne vom întoarce, explicând ce spun mayasii despre ceea ce vom deveni. La această înţelegere ne vom referi, când vorbim de schimbările în conştiinţa umană.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu