Iarna este Meditaţia Mamei Pământ. Toate vieţuitoarele simt momentul şi se pregătesc pentru o perioadă de odihnă. Oceanul continua să freamăte liber şi voios, furtunile continuă să împrospăteze aerul, viaţa în zonele calde continuă să fie tumultoasă şi plină de neprevăzut dar, undeva în Munţi, Mama Pământ lasă Meditaţia să O învăluie. Când suntem în Meditaţie şi nouă continuă să ne bată Inima, sângele continua să ne circule în întregul corp, plămânii îşi fac datoria de a ne hrăni cu oxigen, metabolismul îşi vede de ale lui dar suntem într-o stare diferită în care putem comunica liber cu Infinitul. Asemenea Mamei Pământ.
Când se apropie iarna, simţim în noi, recunoaştem în noi, chemarea Divinului şi luăm cu delicateţe piciorul de pe acceleraţie. Timpul suferă o dilatare vizibilă, activităţile curente îşi pierd din importanţă şi simţim nevoie interioară, naturală să stăm mai mult pe lângă focul vetrei şi privindu-l, vedem cumva în interiorul nostru,
Focul Sacru. În mod firesc ar trebui ca în această perioadă a anului să fim preocupaţi mai mult de Interiorul nostru şi să ieşim din agitaţia obişnuită. Doar puţini oameni pot dobândi acest timp pentru ei. Ca să poţi supravieţui în societatea pe care tot noi am creat-o şi am lăsat-o să se dezvolte în direcţia asta, trebuie să renunţi la acest moment unic în care poţi intra în Deplină Armonie cu Natura, în care te poţi sincroniza cu Mama Pământ. Iarna suntem mai îngăduitori, mai darnici, mai domoli, mai atenţi, mai apropiaţi de familie, mai conectaţi la Firea Înconjurătoare. Ne acordăm un timp de contemplare. Ne defocalizăm şi asta este minunat pentru mică Fiinţă din Interior. Îi creăm acel timp necesar pentru re-conectare conştientă la Ritmurile Uni-Versului. Dacă suntem atenţi, dacă ne observăm, dacă lăsăm mintea să se odihnească, dacă lăsăm Uni-Versul să ne pătrundă, Îi vom auzi Şoaptele, vom primi Înţelepciunea şi vom trăi Iubirea pe care ni le dăruie în fiecare clipă, necondiţionat. Până nu demult, oamenii trăiau alături de Mama Pământ acest timp minunat al iernii. Făceau provizii pentru întreaga perioadă, preparau în casă tot felul de bunătăţi sută la sută naturale şi chiar mai mult decât atât pentru că puneau în acele borcane pe lângă fructe, legume, zarzavaturi şi multă... Iubire. Evident, erau delicioase. Nu se inventaseră supermarket-urile şi trăiam foarte bine fără ele.
Nu se inventaseră nici card-urile dar cui îi trebuiau? Încă nu se gândise nimeni să ne creeze această „necesitate”. La piaţă nu erau intermediari de mahala ci ţărani adevăraţi din satele noastre, cu mâinile bătucite de munca pământului. Îi ştiam pe nume pentru că erau mereu aceiaşi, la aceleaşi tarabe. Laptele era în sticle nu în carton sau PET. Venea la cinci dimineaţa, pe răcoare. Mergeam cu cele două sticle goale şi spălate din ziua precedentă şi luăm două pline din lăzile din faţa magazinului. Vânzătorul venea mult mai târziu aşa că puneam banii potriviţi într-una din sticle şi plecam fără grijă că va veni vreun drogat sau etno-drogat (că e „la liber” acum) sau vreun nelegiuit să-i fure. Va mai amintiţi sticlele de un litru cu gura largă?
Pâinea nu avea aditivi şi nici E-uri, era gustoasă, hrănitoare şi mâncăm jumate din ea până acasă. Dragele noastre legume şi fructe nu suferiseră încă monstruoasele intervenţii genetice şi erau încă frumoase şi vesele pe tarabe. Nu semănau cu recuzita dintr-un teatru de cartier, erau hrănitoare şi gustoase. Mai găseam şi câte-un viermişor în vreun măr dar cu siguranţă că acolo unde trăieşte un viermişor nu exista pesticide. Când muşcai dintr-o roşie simţeai cum te pişcă acidul pe limbă şi cum parfumul te îmbată. Nu aveam încă un Codex Alimentarius aşa că ne putem bucura de Darurile Mamei Pământ aşa cum le-a creat Ea.
Făceam toate de câte aveam nevoie pentru iarnă în casă şi când venea toamna era o adevărată nebunie în pieţe. Munceam toţi în familie la preparatele pentru iarnă şi când cămara şi pivniţa gemeau de produse, mama se relaxa şi îmi tricota un pulovăr frumos din lana, căciulă şi mănuşi asortate şi avea întotdeauna timp pentru asta pentru că nu trebuia să stea noaptea să facă prezentări în Power Point şi pentru că muncea doar opt ore pe zi pentru salariu. Ea era şi designer-ul şi executantul şi era minunat. Putea să vină zăpada şi Moş Crăciun. Mama a fost o femeie minunată... Fie-i Lumină și Iubire acolo unde este Acum!
Mai ții minte?
Paul Buică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu