miercuri, 16 aprilie 2014

La Pieptul Mamei Pământ (24)

Lumea Cristalică este o adevărată Carte a Armoniei Depline. Avem în permanență ce învăța de la aceste minunate Ființe. Probabil că ne sunt necesare multe vieți terestre pentru a desluși măcar o mică parte din Tainele pe care le păstrează spre a ni le dărui pe măsura înțelegerii noastre. Iar înțelegerea se produce treptat pe măsură ce experimentăm. Pe măsură ce închidem ochii către exterior și îi deschidem către propia Inimă. Fiecare dintre noi vom dobândi această înțelegere și abia atunci vom pleca pentru totdeauna de la Pieptul Mamei Pământ, asemenea copiilor noștri care odată ajunși adulți pornesc pe Calea Vieții lor. Vom pleca Înțelepți pentru ca la rândul nostru să îndrumăm alte și alte Ființe din Uni-Vers așa cum fac acum Cristalele cu noi.


Turcoazul potențează Jaspul iar Jaspul, supranumit Piatra Conștiinței Globale, este catalizatorul conexiunii Conștiințelor la Frecvența Globală a speciei umane și la cea a Frecvenței Vieții pe Planeta Pământ. Pe mine mă ajută să mă conectez la Frecvențele cele mai înalte ale Cronicii Akasha. Pe această cale subtilă am avut și am privilegiul de a accesa toate informațiile aflate pe Frecvența înțelegerii mele din acest moment. Pe măsură ce pășesc tot mai sus pe Calea mea, primesc tot mai multe informații, am acces la Taine tot mai înalte. Cum se petrece acest fenomen?

Primesc Unda Akashică în Anahatha, în Inimă și acolo este decodată și trimise informațiile conținute în minte, sub formă de cuvinte. Nu este un proces mental logic, orizontal, cu premise, dinamică logică și concluzii. Este un fenomen de înțelegere vertical. Înțeleg pur și simplu de ce un lucru, un fenomen, o Manifestare, o Ființă, este așa cum este. Înțeleg care este cauza unei suferințe fără a analiza în vreun fel istoricul faptelor, alegerilor, atitudinilor. Înțeleg că acea cauză este întotdeauna în Atitudine și decid să schimb rapid ce este de schimbat pentru ca suferința să dispară cât mai repede. Acord Uni-Versului acel timp necesar procesării Intenției mele pe care în mod curent îl numim Răbdare.

Emoțiile ce însoțesc informațiile primite din Cronica Akasha sunt păstrate în Inimă. Emoțiile sunt limbajul Inimii. Ea nu înțelege sensul și rostul cuvintelor. Inima știe că putem comunica direct, nemijlocit, prin emoții. Știe că ne-am pierdut în cea mai mare parte această capacitate cândva în istorie. Știe deasemenea că o putem redobândi deîndată ce renunțăm la tot ce este gunoi informațional energetic în mintea noastră.

Ne place foarte mult ca locuințele noastre să fie în permanență curate, frumos mirositoare, calde, iubitoare. Este firesc pentru că locuința este învelișul nostru mineral. Face parte din structurile noastre. Eu am trăit experiența de a nu avea o locuință și îți pot spune că este devastator dar nu despre asta vreau să îți povestesc acum. Ce este de neînțeles este că deși ne place să avem o locuință curată și îngrijită și știi foarte bine cât de atenți suntem la detalii, nu avem deloc aceiași Atitudine armonioasă, benefică și iubitoare când este vorba de mintea noastră. Permitem să pătrundă în mintea noastră tot felul de dogme, de sisteme de valori, de norme și conveniențe care nu ne fac nicio plăcere, nu ne aduc niciun beneficiu, dar pe care le acceptăm și cărora ne conformăm doar pentru că așa fac și alții. Doar că, “fac așa pentru că… așa se face” este una dintre cele mai dăunătoare Atitudini posibile.

Hai să facem curățenie în mintea noastră pentru că numai astfel ne putem conecta la Conștiința Divină. Să aruncăm toate gunoaiele din mintea noastră. Să ne eliberăm de tot ce nu este în Armonie cu Inima noastră. Întrebă-ți Inima despre tot ce înseamnă dogmă și vei primi răspunsuri care te vor surprinde. Cum faci asta? Simplu. Întreabă: îmi este benefica dogma “x”? Inima îți va trimite o undă asemenea bătăilor de aripi ale celui mai mic fluture. Dacă emoția pe care o simți este plăcută atunci acea dogmă, acel concept, normă, valoare, convenție, îți este benefică. Dacă emoția este neplăcută, atunci aruncă din mintea ta pentru totdeauna acel cumul de false valori. Este doar un gunoi nefolositor creat de mințile unora ce se află pe căi pe care nu ai vrea să le cunoști.

Acesta este Bunul-Simț, Simțul cel Bun, despre care ți-am mai povestit. Îl avem toți pentru că este în “sistemul de operare“ cu care am fost înzestrați în clipa creerii noastre. Doar că foarte puțini înțeleg cum funcționează și îl folosesc ca atare. Simțul cel Bun este prima emoție pe care o trăim în fața unei situații, persoane, imagini, cuvinte, fenomen, obiect. Învață să decelezi acest prim semnal și vei avea la dispoziție o unealtă minunată cu care vei putea în orice clipă să evaluezi tot ce se află în Orizontul Vieții tale. Vei reuși negreșit și Viața ta va dobândi încă un Dar al Inimii tale.

Paul Buică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu