marți, 8 aprilie 2014

Taina Pietrelor Zugrăvite

„Sfântul Munte Gugu este una dintre acele Piramide de Lumină, în care Înţelepţii şi Zeii Înălţaţi lucrează în Inimă, pentru înălţarea Vibraţiei marii frăţii a oamenilor. Drumul până la Grota Cerului Înstelat este pe alocuri anevoios, dar, asemenea celui ce duce la Cetatea Blidarului, este urcat cu bucurie atunci când Darul Luminii sporeşte Puterea Inimii şi întăreşte mintea şi trupul. Toţi Înţelepţii truditori de la Templul Feţelor Albe de lângă Sarmisegetuza veneau într-un anume timp al anului şi intrau în Grota Cerului Înstelat. De aici pătrundeau în măruntaiele de piatră ale muntelui. În adâncimi neştiute, Feţele Albe se întâlneau în Sanctuarul OM cu Marele Zalmoxa, cu marele Lup Alb şi cu Zeii Înălţaţi. La intrarea în Grotă, este un cerc mare de pietre scrijelite şi zugrăvite cu Simboluri Sacre. În mijlocul cercului se afla vatra rotundă, în care arde Focul Sacru. Focul lăsa a se înţelege că Înţelepţii erau coborâţi în piatra muntelui. De la vatră, pornesc opt raze din pietre zugrăvite în culori de pământ, ce întretaie cercul mare. Simbolurile sunt neasemuit de frumoase şi radiază o putere iubitoare, ştiutoare, pătrunzătoare. De zeci de mii de ani,
Dacii scrijelesc şi zugrăvesc Semne Sacre pe pietre. Cele mai vechi pietre pe care sunt înscrise Semne Sacre au mai mult de patru milioane de ani. Pe toate acestea aflate de Înţelepţii noştri le-am ferecat cu Semn de Lumină, iar Paznici din Nevăzut stau de veghe în preajma lor. Cândva, vor fi de mare folos poporului meu. Dacii din timpuri străvechi şi până azi îşi împodobeau şi îşi împodobesc ogrăzile cu asemenea pietre. Gândurile şi Semnele Sacre pe care le poartă au Menirea de a primi gânduri-asemenea, de a fi împreună-vorbitoare în Nevăzut cu Semnele Sacre înscrise pe alte pietre purtătoare de gânduri-asemenea, de a creşte şi de a dărui Firii Înconjurătoare Puterea cu care au fost înnobilate.


Lăsăm pietrele zugrăvite în locuri doar de noi ştiute, pe poteci tainice de munte, în grote şi în alte locuri cu Vibraţie Înaltă. Avem întotdeauna Respectul şi Recunostinţa de a le aşeza în aceeaşi poziţie cu aceea în care erau atunci când le-am luat să le cioplim şi să le zugrăvim. Ştiinţa Semnelor Sacre ne îndrumă atunci când cioplim şi zugrăvim pietre. Nu facem nimic la întâmplare. Pietrele astfel gătite aduc în Inima şi apoi în mintea celor ce cunosc Semnele Sacre o mulţime de cuvinte folositoare, despre locul în care se află. Este ştiut de noi că ceea ce numim „cuvânt” este doar un car ce poartă un gând şi puterea ce îl însoţeşte, putere ce noi o înmulţim sau o împuţinăm, atunci când ne păstrăm atenţia mai mult sau mai puţin pe acel gând, mai cu voinţă sau mai fără vlagă. Un gând este asemenea unei seminţe minuscule, din care poate creşte cel mai înalt copac, cea mai înmiresmată floare, un fir plăpând de iarbă sau care se poate stinge neîmplinit în colbul minţii. Prin atenţia noastră putem întări atât de mult gândurile noastre sau cele primite prin Semnele Sacre, încât ele să devină asemenea arborilor puternici şi să se nască în chip de lut în viaţa noastră. Aşa ni se împlinesc visele, dorinţele, orice vrem să dobândim în această viaţă. Putem, prin cioplirea şi zugrăvirea pietrelor, să le încredinţăm dorinţele neclintite şi, aşezându-le în calea privirii noastre de fiecare zi, să le dăruim Putere de Împlinire ori de câte ori ne îndreptăm atenţia asupra lor.


Călător fiind prin Dacia Sfântă, poţi vedea pretutindeni pietre cioplite, scrijelite, zugrăvite. Nimeni nu se atinge de ele, nimeni nu le mişcă din locul în care Creatorul lor sau Împreună-Creatorii lor le-au aşezat. Doar vântul şi apa le modifică uneori aşezarea şi noi, văzându-le, ştim în Inimă că ceva s-a schimbat în acel loc, chiar dacă nu cunoaştem cum au fost la început aşezate. Sunt pietre care marchează drumurile şi poţi afla din înţelesul lor în cât timp poţi ajunge călare, cu carul sau pe jos, într-un loc sau altul. Pentru neguţătorii care ne străbat pământurile, semnele pietrelor de pe marginile drumurilor nu au nici un înţeles. O linie rotunjită, o spirală, o linie dreaptă tăiată de altele, un cerc sau câteva raze ce se întretaie, o linie şerpuită pot trece uşor ca urme lăsate de vânt şi apă. Pe lângă gândurile înscrise în aceste pietre, ele mai arată şi direcţia liniilor nevăzute de putere ale Mamei Pământ. În grădini, aşezăm frumos, în cercuri şi spirale, pietre ce poartă Semnele Sacre ale buruienilor de leac şi ale plantelor ce ne dau rod gustos. Pietrele aduc plantelor şi mai multă putere creatoare, şi mai multe gânduri înălţătoare, din cele dăruite lor de Creatorii Semnelor. În acest fel, leacurile preparate din aceste buruieni sunt şi mai puternice, cu şi mai mare Putere Tămăduitoare iar legumele şi fructele mai hrănitoare, mai bune la gust. Fiecare lucrător al pământului, cunoscător al Semnelor Sacre, îşi creeaza astfel de pietre, iar rodul poartă acele seve de care trupul lui are nevoie. Copiii sunt învăţaţi de mici acest prim pas în cunoaşterea şi folosirea Tainei Semnelor. Înţelepţii noştri au observat că semnele zugrăvite de copii au o putere aparte. Pe măsură ce copiii şi tinerii deprind şi pătrund tot mai mult Taina semnelor Sacre, pietrele create ascund înţelesuri tot mai tainice, iar efectul lor este tot mai puternic. Înţelepţii Daci scrijelesc, cioplesc şi zugrăvesc pietre cu înţelesuri şi puteri atât de profunde, atât de Înalte, încît o astfel de piatră poate izvorî o Putere atât de mare, incât, simpla ei aşezare într-un anume loc, poate modifica forma dealurilor, poate schimba albia râurilor, topi zăpezile sau aduce norii bogaţi în ploi. Asta doar atunci când seceta brăzdează faţa pământului.


Cunoscătorii Semnelor le pătrund înţelesul şi folosesc gândurile înscrise pe pietre pentru a şti ce au de făcut, de înţeles, de văzut sau de păstrat în şi despre acel loc. Pentru călătorii iniţiaţi în Tainele Vieţii, pietrele zugrăvite sunt asemenea unei Călăuze ce-i conduce cu Iubire către Templele şi Locurile în care se ţin Ceremonii de Iniţiere. Ele sunt asemenea unui Învăţător, ce-i pregăteşte pentru experienţele prin care urmează să primească Lumina unei Trepte mai Înalte a Ştiinţelor Sacre. Chiar dacă, în timp, apele ploilor şterg culorile şi semnele mai puţin adânci dispar, pietrele poartă în interior mesajul neschimbat al Creatorilor. Doar cei cu Inima Luminoasă pot citi astfel de pietre. Unii dintre vrăjmaşii noştri au răspândit zvonul că suntem fără de Ştiinţa Semnelor, pentru că noi, Dacii, ascundem semnele obişnuite în simboluri cu înţelesuri mult mai profunde. Cei fără Lumină şi Iubire în Inimă nu pot înţelege Semnele Sacre. Le consideră desene fără de sens. Cei mai mulţi dintre ei sunt atât de departe de înţelegerea semnelor, încât nici nu văd pe pietre Semnele cu înţelesuri profunde, cu multiple înţelesuri, cu înţelesuri în straturi continue. Întreaga Dacie este marcată de pietre, pe care sunt cioplite Semne Sacre. Cei din timpurile ce vor veni, după ce Lumina Miezului Auriu va primeni faţa pământului, vor afla în Inimă locurile în care se află aceste pietre, vor reînvăţa să folosească Puterea lor şi se vor bucura de Daruri de Înţelepciune.


Creatorii pietrelor sunt oameni ce au primit în Inimă Calea către Izvorul Înţelepciunii şi al Cunoaşterii. Încă de mică am început să zugrăvesc pietre. Foloseam culori preparate din plante, alte feluri de culori din pulbere de pietre moi, pe care o obţineam măcinând pietrele fărâmicioase între altele mai tari şi alte şi alte culori din felurite bucăţi de lut, pe care le găseam prin râurile de munte. Mi-am făcut condeie pentru zugrăvit din nuiele de alun. La condeiele pentru culorile amestecate în ulei de in fiert, am legat la unul dintre capete câte o şuviţă de păr aspru de capră, iar pentru condeiele pe care le foloseam când zugrăveam cu culori amestecate în apă de izvor, am legat la unul dintre capete o şuviţă de păr moale. Am stat o vară întreagă la chilia unui Creator de Semne şi, pe măsură ce Inima mea se deschidea către alte şi alte înţelesuri tot mai profunde şi mintea şi mainile mele deprindeau acest meşteşug, înţelegeam tot mai mult din Taina Semnelor. Creatorul de Semne m-a învăţat că semnul ce-l aveam de zugrăvit se afla în piatră înca dinainte ca eu să o aleg şi că, dacă o ţin în Liniştea Inimii în palma stângă, voi primi în Inimă Mesajul Creatorului înscris în acea piatră şi o pot zugrăvi în Armonie cu acel Mesaj. Am ales să urmez această Înţelepciune a zugrăvirii pietrelor. La plecare, mi-a spus că pe drumul ce-l voi urma în acea zi să zugrăvesc Semne Vindecătoare pe copacii suferinzi ce-i voi întâlni şi pe pământul greu-roditor al unui lucrător. Apoi am plecat şi am petrecut câteva zile în templul Zeiţei Bendis. În Templu, am putut vedea cum Preotesele Zeiţei foloseau în Ceremonii pietre purtătoare ale Semnelor Înalte ale Creaţiei şi Creatorului. Preotesele făceau, din pietre zugrăvite, cercuri şi Spirale ale Vieţii, iar în mijloc construiau vetre în care dădeau viaţă Focului Sacru. După Ceremoniile în care tinerii se iniţiau în Tainele Sacre, duceam pietrele pictate în locuri doar de noi ştiute şi le înapoiam cu Recunoştinţă Mamei Pământ, munţilor şi apelor cristaline.”

Paul Buică

Fragment din cartea Dhyanna, Prințesa Dacă (Vol I)
Sursa: www.buyby.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu