Zece Pași

A trăi sub presiunea timpului înseamnă a trăi în imperiul stress-ului. Stress-ul nu poate dispărea decât acţionând în primul rând din interior. Este necesară deconectarea de la problemele diurne măcar pentru câteva minute în fiecare zi. Acordă-ţi cu Bucurie acest „timp” acasă sau, preferabil, în aer liber. Uite un exerciţiu amuzant şi folositor.

Îmbracă ceva lejer şi dacă nu este prea frig, rămâi în picioarele goale. Fă câţiva paşi, respira de câteva ori adânc şi odată cu expiraţia elimină şi energia gândurilor care te macină, elimină toxinele fizice şi informaţionale acumulate. Lipsite de energia pe care noi le-o dăm, gândurile ce păreau atotputernice se vor risipi. Inspiră aerul şi conştientizează că este o hrană plină de energie şi informaţii: phrana (hrana). Focalizează-ţi atenţia pe propria respiraţie fără a interveni în ritmul sau profunzimea ei. Fluxul mental va scădea semnificativ în mod natural.

Şi când percepi că această stare de relaxare în care te simţi bine s-a instalat, poţi începe exerciţiul propriu-zis care constă în parcurgerea a zece paşi. Mişcarea în sine trebuie să fie cât mai lentă cu putinţă dar continuă şi armonioasă. Dacă nu reuşeşti de prima dată, reia a doua zi. Păstrarea echilibrului este foarte importantă pentru a obţine o mişcare continuă, o linie melodică a trupului. Mâinile pot contrabalansa mişcarea picioarelor ca în mersul obişnuit. Dacă păstrăm bine echilibru corpului, mâinile pot avea şi alte poziţii: mudhre. Una dintre acestea ar putea fi prin poziţionarea lor imediat sub ombilic. Palmele se deschid către în sus cu cea stângă deasupra celei drepte. Policele se ating şi formează un unghi de aproximativ cincizeci şi două de grade către înainte şi perpendicular pe abdomen. Se produce astfel o acţiune benefică şi asupra ceakrei Swadisthana. Se pot folosi şi alte mudhre. Privirea rămâne către înainte şi spatele drept dar în poziţia firească. Nimic nu trebuie să fie forţat. Amintește-ți: orice impunere este o agresiune! Ritmul respiraţiei este cel natural. După câteva încercări corpul va înţelege ce-i cerem şi mişcarea va deveni armonioasă.

Cei zece paşi nu se pot executa decât dacă suntem perfect focalizaţi pe acţiunea în sine. Focalizarea atenţiei nu înseamnă că ne gândim la ceea ce facem şi analizam în fel şi chip procedura sau punem etichete. Atenţie înseamnă trăirea în Prezent. Când eşti atent, mintea tace. Doar mintea zburdă între trecut şi viitor, Fiinţa - Scânteia Divină - rămâne permanent în Prezent. Trebuie doar să controlăm prin atenție mişcarea. Corpul ştie ce are de făcut, mersul este un reflex, este în firea lucrurilor să înaintăm schimbându-ne greutatea de pe un picior pe celălalt. În lumea animală, mersul uman, este chiar un mod spectaculos de deplasare ( un fel de cădere controlată) dar atât de banal pentru noi încât nu i-am dat până acum prea mare atenţie.

Odată cu avansarea în exerciţiu vom fi din ce în ce mai relaxaţi, mai detaşaţi. Mentalul va avea în sfârşit un răgaz, un spaţiu de odihnă şi îşi va recăpăta prospeţimea. Gândiţi-vă că pe parcursul a şaptezeci sau optzeci de ani de viaţă, mintea noastră este într-o perpetuă agitaţie. Cu cât îi vom oferi mai multe momente de răgaz cu atât se va păstra mai ageră. Pe ansamblu, ne vom simţi mai în formă, mai puternici. Vom trece mai uşor peste neajunsurile zilnice. Cu fiecare zi de practică Meditaţia devine tot mai profundă. Corpul, mintea şi sufletul îşi regăsesc în Întreg, Pacea Interioară.

Fiind în Deplină Armonie cu noi înşine suntem în Armonie cu Întregul Uni-Vers şi putem beneficia de energii uriaşe. Omul nu este doar o uzină de procesare a alimentelor, este cu mult mai mult, este o Scânteie Divină care îmbrăcată în suflet, minte şi corp îşi caută prin multiple şi complexe experienţe, câteodată dureroase, drumul către Divinitate, către Întreg. Să îţi întorci privirea către interior, să găseşti Calea către centrul propriei Fiinţe, să începi să te autocunoşti, să cauţi să înţelegi rostul tău în fenomenul Vieţii Universale, să fii atent, să observi, să înţelegi şi să te ridici deasupra relativităţii binelui şi răului vieţii sociale, a lumii duale în general, este o opţiune. Este Calea către Desăvârşire.

Paul Buică