Transmutarea

„Olma mă conduce pe o potecă îngustă de piatră către gradina lor de pe stânci. Este un loc minunat, însorit, Bine-Cuvântat. Grădina este ferită de vânturile puternice şi reci ale înălţimilor. Pietrele sunt calde la atingere şi prietenoase la gând. Numai un ochi cunoscător poate vedea că mâna şi Inima omului au lucrat în piatra muntelui. Nu mult, nu cât să deranjeze Firea Armonioasă, ci doar atât cât să slujească mai bine buruienilor de leac, legumelor şi zarzavaturilor semănate aici. Sunt trepte de piatră, late de nici un stânjen pe alocuri, sunt scobituri în stâncă, ce păstrează o mână de pământ bun, în care cresc doar câteva buruieni de leac, sunt crăpături ale stâncilor, în care pământul hrănitor adus de Grădinar din pădurile din vale ocroteşte plante viguroase, obişnuite cu înălţimea. Este grădină, dar şi loc de închinăciune Soarelui, Mamei Pământ, Firii. Este loc de Linişte şi Tărâm şi Izvor de Iubire pentru vieţuitoarele munţilor. Este Altar pentru toate plantele ce se jertfesc cu Bucurie, pentru a ne fi hrana trupului şi a minţii. Se jertfesc în acest Altar pentru a hrăni templul Inimii noastre. De aceea este bine să alegem să le mulţumim întotdeauna nu numai înainte de ne fi hrană, ci ori de câte ori intrăm în gradină pentru a le îngriji. Şi este bine să intrăm în gradină în curăţenie trupească, în curăţenie a gândurilor şi a Inimii. Fără gânduri de vrajbă, ci doar în Lumina Iubirii.



Azi mergem să culegem linte, din care Olma prepară o fiertură scazută, tare bună la gust. Câteodată o fierbe şi o lasă în zeamă acrită cu zer. Şi una, şi alta sunt atât bune, încât aş manca într-una. După ce umplem un desăgel, ne oprim pe o piatră mai mare să ne bucurăm de munţii fără seamăn de frumoşi şi semeţi, ce se arată ochilor noştri, de cerul fără de pată şi de lumina caldă, cu care Zeul Soare ne învăluie. Olma îmi întinde un bob de linte şi mă priveşte cu înţeles. Izvorăşte atât de multă Lumină şi Iubire din ochii ei, încât simt cum parcă plutesc deasupra stâncilor.
- Ţine în palmă acest bob şi caută să prinzi ritmul cel tainic al firii lui.
Soarele îmi încălzeşte palma şi simt viaţa ce vibrează în micuţul bob de linte. Închid ochii şi mă înalţ în locul cel mai profund al Inimii mele. Puiul de plantă adormit în învelişul lui aşteaptă cu răbdare desăvârşită clipa când bobul ce-i este ocrotitor lăcaş va ajunge în pământ. Atunci, dacă se va afla în locul potrivit ritmului unic al vieţii lui, apa şi căldura Soarelui îl vor deschide. Mica plantă va prinde rădăcini şi se va înălţa către Soare, pentru a-i mulţumi. Va oferi cu Iubire rodul ei celor care o preţuiesc, iar ei îi mulţumesc pentru că există şi pentru că le este hrană.


„Pătrunde şi păstrează ritmul micii făpturi...”.


Gândul prietenei Olma ajunge până în Inima mea. Îi urmez îndemnul şi simt cum din mica viaţă izvorăsc patru spirale ce poartă un număr necuprins de simboluri. Două dintre spirale sunt din lumea noastră şi îmi desluşesc cu claritate ritmul acelei vieţi. A treia este Lumina Fiinţei Ocrotitoare a grădinii de pe stânci, iar a patra spirală este ritmul muntelui pe care se află grădina. Înţeleg că puiul de plantă a pătruns ritmurile acelui loc în care a prins prima sa Menire şi Viaţă, aceea de păstrător al alcatuirii plantei-mamă şi de purtător al puterii de a creşte, asemenea plantei ce l-a crescut din trupul ei. Înţeleg că fiinţează în Armonie cu tot ce se află în orizontul vieţii sale, că reflectă ritmurile locului. Înţeleg că asemenea acestei mici făpturi, şi noi, fie ca ştim ori nu, reflectăm în permanenţă ritmurile locului în care ne-am născut, că şi noi am pătruns ritmurile locului nostru, încă înainte de a ne fi născut. Înţelegerea mă face să revin din profund în lumea potrivniciilor, să deschid ochii.
- Olma, de aceea se spune că este bine să te hrăneşti cu acele legume şi fructe care cresc în apropierea locului unde ai coborât în această viaţă!
- Da, pentru că atunci când ritmul tău şi ritmul hranei sunt aceleaşi, primeşti esenţe pe care altfel nu le poţi afla. Vom mai vorbi despre aceste lucruri. Ţine acum în palmă această pietricică.
Simt ritmul pietrei şi ritmul muntelui fiind una. Simt ritmul Vieţii existente pretutindeni. Un fluviu de imagini îmi inundă mintea. Nu le gonesc, le las doar să se liniştească. Nu le urmăresc cu gândul, nu le numesc şi nu mă străduiesc să înţeleg ce sunt, pentru a nu mă depărta de mine. Încet, cu blândeţe, Liniştea coboară din Inima mea şi mă învăluie. Patru spirale izvorăsc din mica piatră ce o ţin în palmă. Asemenea spiralelor bobului de linte, două izvorăsc ritmul vieţii pietrei, una este Lumina Fiinţei Ocrotitoare, iar cea de a patra este ritmul muntelui pe care ne aflăm. Simt iarăşi gândul prietenei mele ce mă îndrumă să păstrez în minte simbolurile ritmului vieţii acelei pietricele şi simt cum îmi strecoară în cealaltă palmă bobul de linte. Las ambele izvorâtoare ritmuri să se înalţe către mine. Cele două Lumini ale Fiinţei Ocrotitoare devin una, ritmurile muntelui izvorâte de bobul de linte şi de pietricică devin una. Văd pe cerul minţii esenţele celor doua făpturi fiind cu mult mai asemănătoare decât mi-aş fi putut imagina. Doar câteva simboluri ce le determină alcătuirea şi înfăţişarea sunt diferite. Un gând îmi traversează cerul minţii, ca un fulger de furtună pe cer senin. Gândul hotărât al Olmei este însă cu mult mai puternic decât fulgerul gândului meu:


„Înfăptuieşte transmutarea!”.


Cele câteva simboluri diferite ale bobului de linte ce-i dau alcătuirea fiinţei şi înfăţişarea diferite de cea a pietrei îşi sporesc luminozitatea, se dedublează şi se aşaza firesc, după voinţa mea, în locul celor ce dau alcătuirea şi înfăţişarea pietrei, iar acelea îşi micşorează luminozitatea, până nu le mai pot vedea. Acum am o pietricică şi un bob de linte în palmele mele, cu aceleaşi ritmuri. Cum este posibil? Deschid ochii şi-mi privesc palmele.
- Ai reuşit! – îmi spune Olma, râzând cu toată Fiinţa sa.
Am în fiecare palmă câte un bob de linte. Pietricica a dispărut, ba nu... s-a transformat în bob de linte... O transmutare alchimică... Nu-mi vine să cred că am reuşit ceva ce doar Înţelepţii pot face.
- Cum am reuşit? Spune-mi, te rog, bună prietenă, că nu-mi vine a crede!
- Ţii minte cum, acum câteva zile, când am pătruns în munte, tu ai păstrat ritmul vieţii muntelui, iar muntele a păstrat ritmul vieţii tale? Ai simţit aceasta în trupul tău. Ţi-am spus atunci că poţi pătrunde oricând în piatră şi că te poţi tu însăţi transforma în piatră şi asemenea, că poţi reveni apoi la forma de om. În acelaşi fel, aşa cum ştiu că deja ai înţeles, poţi transmuta ceva în altceva, orice în orice, doar prin voinţa ta, prin simplă intenţie. Îţi aminteşti, cu siguranţă, povestea transformării apei în vin, înfăptuită de Înţeleptul Aisus. Poţi transforma plumbul în aur sau, asemenea lui Thoth Atlantul, poţi transforma apa în tăbliţe de smarald. Poţi face din pământ sterp ogor roditor, poţi transforma valurile mării sau torentele aprige în stânci de piatră sau în nori hrănitori, pentru pământurile însetate. Orice doreşti, doar în Armonie cu Firea Înconjurătoare să fie, cu Creaţia şi cu Creatorul nostru. Să fie spre ajutorul oamenilor şi al celorlalte Fiinţe, să fie folositor Mamei Pământ. Când ai pătruns în piatra muntelui, ai făcut primul pas către dobândirea Puterii Transmutării Alchimice. Ai putut astăzi să transformi o piatră într-un bob de linte, pentru că ai Inima asemenea celui mai pur cristal, dar acum te rog, Prinţesă dragă, să dăruieşti iarăşi pietrei alcătuirea firească. Folosim acest Dar, această Putere dată de Creatorul nostru doar atunci când ne este cu adevărat necesară. Pentru a deprinde uşurinţa de a o folosi şi a ne spori Puterile, putem să facem în fiecare zi transmutări, dar lucrurile şi Fiinţele este bine să rămână ceea ce sunt, pentru a nu tulbura în vreun fel Armonia Divină.


Mulţumesc bobului de linte şi pietrei şi o dăruiesc cu Respect muntelui. Mulţumesc Zeului Soare şi Mamei Pământ. Mulţumesc Fiinţei Ocrotitoare a acestui loc. O privesc pe Înţeleapta Olma cu Recunoştinţa, cu Devoţiune, cu Respect. În fiecare zi de când sunt la Tridacna, îmi daruieşte din Înţelepciunea ei nesfârşită, îmi desluşeste Taine, mă îndrumă şi îmi este cea mai bună prietenă.
- Îţi mulţumesc, prietenă dragă!”

Paul Buică

Fragment din cartea Dhyanna, Prințesa Dacă (Vol I)