luni, 14 aprilie 2014

La Pieptul Mamei Pământ (17)

Să vorbim puțin despre 2014

Jaspul, fiind o piatră a Conștiinței Globale, m-a ajutat să mă conectez la un plan mai înalt al Conștiinței. Am pătruns în Biblioteca Akasha și am găsit informațiile pe care le doream. Turcoazul mi-a amplificat percepția și mi-a ocrotit starea de Pace Interioară. Acum îți voi împărtăși tot ce am primit din Necuprins.

Ca fiecare dintre noi, sunt foarte preocupat de cum va evolua Viața pe Pământ, societatea umană, viața noastră de fiecare zi. Prognozele economice și cele politice nu sunt deloc încurajatoare și este cât se poate de firesc să fie așa pentru că fundamentul societății noastre de astăzi este greșit. Distrugerea mediului, exploatarea și asasinarea animalelor sunt doar două componente-cauze ale dezastrului social în care s-a ajuns. Este evident că toate conceptele de bază ale actualei societăți umane - numai civilizație nu se poate numi…! - sunt dizarmonice. Nu sunt racordate la Armonia Divină, la Vibrația Vieții și a Planetei Mamă Pământ

.
S-a vorbit mult despre anul 2012 ca despre un an de cotitură în evoluția Planetei Pământ atât ca astru cât și ca suport în evoluția noastră spirituală. Dacă dăm la o parte toate aberațiile legate de sfârșitul apocaliptic al lumii, observăm că 2012 a fost un an de schimbare de Frecvență. Foarte mulți oameni au ales să-și schimbe Atitudinea, sistemele de valori, modul de viață și asta a făcut posibilă deschiderea Porților Astrale ale Energiilor ce scaldă acum Pământul. S-a atins acea masă critică care inițiază schimbarea de Atitudine la scară planetară și produce Efecte Cosmice. Din acest punct de vedere, este o Sărbătoare Cosmică fără precedent. La nivel personal s-au produs evenimente care pe foarte mulți dintre noi ne-au redirecționat în plan profesional, social, relațional. Uneori ni s-a părut dramatic pentru că nu am înțeles ce ni se întâmplă. Am trăit drame individuale sau de grup. Trăim încă drame economice și sociale. Reverberațiile s-au manifestat și în 2013 până către Sărbătorile de Iarnă la intensitate mare și vor mai simți un timp și în 2014. Intensitatea lor scade însă geometric.

Odată cu 21 Decembrie 2013, cu clipa Solstițiului de Iarnă, Evoluția Planetară Globală s-a înscris pe o coordonată ascendentă pronunțată. Majoritatea oamenilor au simțit din plin Energia Benefică primită din Miezul Auriu al Galaxiei, deîndată ce a trecut momentul Sărbătorilor. Începând luna Aprilie a acestui an (2014), toate Ființele primesc un spor de Energie și un ajutor la deslușirea Tainele Uni-Versului. Centri informațional energetici sunt activați și mai mult de Vortexul Galactic ce a cuprins în 21 Decembrie 2012 Pământul. Este o inițiere la scară planetară în plină desfășurare.

În ce ne privește pe noi, oamenii, fiecare dintre noi va percepe din plin suportul astral. În termeni obișnuiți, putem spune că ne va fi mai bine. Se vor repara relații, vor apărea tot mai multe oportunități benefice nouă, ne vom înscrie pe un curs ascendent al Abundenței, vom dobândi Bucurie, Pace Interioară, Iubire.

Atitudinea noastră este cea care va determina dimensiunile acestei schimbări benefice. Anul 2014, va fi un an al Împlinirilor. Odată cu armonizarea noastră cu fluxurile de Energie Înaltă, Intenția noastră va crește în intensitate și asta înseamnă o mai mare putere de a aduce în manifestare, de a materializa ceea ce ne dorim. Amintește-ți că totul depinde de Tine, de Atitudinea ta și că poți beneficia din plin de energia benefică a fluxurilor puternice venite din Inima Galaxiei pentru a împlini Visul tău. Iar Visul tău este important pentru Tine. Mai mult decât orice altceva.

Paul Buică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu