vineri, 18 aprilie 2014

La Pieptul Mamei Pământ (29)

Viața la Pieptul Mamei Pământ este un Dar Divin. Este o Călătorie către profunzimile propriei Ființe. Este un joc. Noi, Copiii Galactici, am ales să coborâm în trup și să experimentăm Tainele Vieții și ale Uni-Versului, Să cunoaștem, să ne înțelepțim, să ne înveșmântăm în Lumină și Iubire și, ca fiecare copil, să revenim apoi în Casa Creatorului nostru, a Părintelui nostru Celest. El ne privește cu Drag, ne îndrumă din Nevăzut și ne așteaptă. Porțile Casei Sale sunt întotdeauna deschise.

Învățăm ce suntem. Învățăm ce este Iubirea. Învățăm să dăruim. Învățăm de la Ființele care ne însoțesc în această călătorie cu mii de chipuri, călătorie ce are mii și mii de experiențe de traversat. Cunoaștem Maeștri care ne ghidează, ne cunoaștem Ghizii Spirituali, cunoaștem Ființe de la care învățăm ceva.

Nu există Ființă, Cristal, fir de iarbă, copac, munte sau râu de la care să nu primim o informație valoroasă, împreună cu care să nu traversăm o experiență, să nu cunoaștem o emoție. Maestri noștri sunt pretutindeni, nu este necesar să-i căutăm. Ei sunt în permanență în preajma noastră, pe Frecvența noastră subtilă de înțelegere. Este suficient să ființăm pe acea Frecvență emisă permanent de Inima noastră și vom primi mii de Daruri minunate.

Scoicile Oceanului ne dăruiesc sideful și perlele. Oamenii au identificat sideful cu simbolul veșmântului nobil. Într-adevăr, scoica se înveșmântează în sidef și îl poartă cu delicatețe, cu noblețe. Este un veșmânt bogat format din cristale microscopice, perfect aliniate. Lumina traversează nestingherită structura diafană, se lasă reflectată de fațetele minuscule și dăruiește cu Bucurie strălucirea ei, micii Ființe. Strădania scoicii de a crea sideful nu este niciodată zadarnică. Ea a învățat că dăruind, dobândește Darul de Lumină. Avem ce învăța de la ea. Ea știe că Darul ei, sideful în care care Lumina se răsfață, îi va aduce și mai multă Lumină. Știe că, doar dăruind poți dobandi.


Aplică această Cunoaștere în viața de fiecare zi. Dăruiește Iubire și vei primi Iubire. Ființând pe Frecvența Iubirii, vei atrage în viața ta tot ce este mai bun, mai frumos, mai folositor pentru tine. Și dăruiește în continuare și din acele Daruri. Adevărata Bogăție atât interioară cât și materială își are Izvorul nesecat în “A Dărui”. Experimentează! Ai observat că nu spun Iubire Necondiționată. Acea expresie este pleonastică. Iubire nu poate fi condiționată pentru că orice impunere este o agresiune. Iubirea este o Frecvență căreia nu i se poate impune nimic pentru că este Frecvența Divină. Ține minte aceasta!


Ca beneficiu imediat al Atitudinii tale Armonioase de dăruire a Iubirii, este îmbunătățirea stării de sănătate. Este firesc să fie așa. O stare interioară luminoasă, veselă, în Armonie cu toate Ființele Pământului, trăirea intensă a Iubirii, produce o reverberație până la nivelul emoțional-informațional-energetic al celulelor ce îți compun trupul. Nu sideful produce modificări celulare. Nu este nimic mistic. Atitudinea ta, Starea de Iubire, produce regenerarea celulară în Matricea inițială evică. Adică așa cum ai fost creat(ă), Perfect(ă). El, Tatăl Ceresc, ne-a creat perfecți pentru că El Însuși este Perfecțiune și nu poate crea decât Perfecțiune. Atitudinile noastre dizarmonice ne aduc suferințe interioare și fizice. Și pentru a înțelege acest Adevăr am venit la Pieptul Mamei Pământ. De aceea spun că Viața este un Dar Divin. O Cale spre noi, spre Ființa Profundă sălășluitoare în Inima noastră.


Toate Ființele cu care interacționăm, toate experiențele pe care le traversăm, ne ajută să cunoaștem și să înțelegem Tainele Vieții și ale Uni-Versului. Să conștientizăm ce suntem, care este menirea noastră, care este Darul pe care îl creștem în noi pentru a-L dărui apoi tuturor Ființelor din Uni-Vers. Acest Dar de noblețe, ne înveșmântează în Lumina Iubirii și ne poartă mai departe pe calea noastră unică a Cunoașterii și Înțelepciunii. A ființării pe aceiași Frecvență cu Creatorul nostru, cu Creația. Cu Tot ce ESTE.


Paul Buică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu