joi, 3 aprilie 2014

“Dorinţa Ta Este Poruncă Pentru Mine!”

Uneori oameni simt imperios nevoia interioară să fixeze o perioadă, un interval, o dată calendaristica pentru schimbarea a cărei necesitate o simt în interior. Oricând putem găsi argumente mai mult sau mai puţin ştiinţifice sau spirituale în favoarea acestei necesităţi interioare a fiecăruia dintre noi, putem construi argumentaţii de o logică desăvârşită, putem invoca precedente dar…

Creaţia nu este logica ci în totalitate ilogică sau mai pe înţeles spus, este un proces dinamic care se adaptează permanent necesitaţilor manifestărilor ei, adică nouă, celorlalte vieţuitoare, corpurilor cereşti, galaxiilor. Este absolut impredictibilă şi, pentru că se produce permanent şi la intensitate maximă, pentru că este insondabilă şi incognoscibilă, spunem că este Miracol. Este Voinţa Divină şi este în permanenţă soluţia cea mai bună pentru fiecare clipă a vieţii noastre. De accea întâmpinăm şi trăim în Bucurie fiecare clipă. De aceea rămânem în permanenţă deschişi şi conectaţi la mesajele Infinitului. De aceea nici nu ne dorim nimic şi nici nu respingem nimic din ceea ce vine către noi. Spre noi vin doar fiinţe şi lucruri în deplină armonie cu vibraţia pe care o emitem, adică, cine se aseamănă se adună. E valabilă şi reciprocă.


Cu alte cuvinte, dacă tu simţi că te presează din interior o schimbare profundă, că nu mai poţi trăi aşa şi vrei să schimbi ceva, Uni-Versul Tău se va schimba profund în sensul dorit de tine. Ține minte vorbele Duhului (Djinn-ului a Geniu-lui) din Lampa lui Aladin: “Dorinţa Ta Este Poruncă Pentru Mine!” aşa funcţionează Creaţia şi asta se numeşte Perfecţiune. Şi spunem că Perfecţiunea este Omniprezentă, Omnipotentă şi Omniscientă: “Dorinţa Ta Este Poruncă Pentru Mine!” Adică, fără întârziere, fără modificări, fără să întrebe sau să condiţioneze, Divinitatea face ceea ce Tu vrei să facă. Un mai profund Respect pentru Liberul Arbitru al fiecăruia, a fiecărei opţiune nici că poate exista. Un mai mare Dar de Iubire nu poate exista. O mai mare dovadă a existenţei lui Dumnezeu nu poate fi adusă.

Îţi dai seama ce Bucurie Nemărginită poate trăi Dumnezeu când fără efort, doar din Iubire, având toată Puterea posibilă la dispoziţie îţi îndeplineşte orice dorinţă? Cu cât ai mai multă Putere şi o aduci în slujba semenilor tăi cu atât eşti mai fericit(ă). Oricine poate experimenta asta fără niciun efort pentru că, aminteşte-ţi: cu cât dăruieşti mai mult cu atât primeşti mai mult. Înmiit mai mult. Aşadar, important este ce dăruieşti. Îndreaptă-ţi întreaga atenţie pe “a dărui” şi experimentează.

Şi ca o mică desluşire a informaţiilor spirituale ascunse în poveşti, putem să spunem că Duhul Lămpii este chiar Scânteia Divină din Sufletul (Lampa) lui Aladin (pentru că “Ala-din”…lampa este chiar Duhul Sfânt, Voinţa Divină). Şi până s-o şteargă de praf, lampa era o “vechitură” fără valoare. Până nu ne întoarcem atenţia către Inima noastră, Inima este doar o noţiune. Mesajul poveştii este superb şi fiecare basm ascunde câte o minunată Înţelepciune pe care ar fi util s-o desluşim copiiilor noştri indiferent de vârstă. Ia gândește-te la Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte” (teoria relativităţii), „Harap Alb” (arab Iluminat - apă vie şi apă moartă - vezi legenda Luanei din munţii Siriu - Surya = Soare), „Capra cu trei iezi” (reîncarnarea), „Pinocchio” este povestea omului care devine Om (Aum înseamnă deopotrivă Om şi Dumnezeu). Aum Mani Padme Hum!

Namaste!

Paul Buică 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu