Gelozia este o coordonată a ego-ului, este o manifestare a mentalului inferior şi materializează la nivelul gândului şi a faptei simţul proprietăţii implicând lipsa de Respect faţă de Liberul Arbitru al unei alte Fiinţe. Iubirea este modul natural de a fi al fiecărei Fiinţei, este manifestarea Respectului total şi necondiţionat al Liberului Arbitru al celorlalte Fiinţe şi radiază din Centrul Fiinţei. Este exprimarea Cuvântului Divin.
În viaţa obişnuită lucrurile stau puţin diferit şi asta din pricina confuziei, a cultivării şi manifestării puternice a ego-ului. Dacă ceea ce simţi pentru un om este Iubire atunci, îi vei respecta în primul rând Liberul Arbitru, Tu nu îi poţi dărui Libertate, orice om a primit deja acest Dar în momentul Creaţiei, tu poţi doar să-i respecţi Libertatea şi să te bucuri împreună cu el de Minunatul Dar. Şi dacă Dumnezeu ne respecta tuturor, permanent Liberul Arbitru, nu ştiu cum ne-am putea noi poziţiona diferit sau cum de ne poziţionam uneori diferit?
Mulţi oameni ajung la violenţe verbale şi fizice din pricina acestei confuzii, unii cred că ceea ceea ce simt este Iubire dar în fapt este doar o manifestare a simţului proprietăţii: “maşina mea”, “casa mea”, “femeia mea”, “copiii mei”, “pământul meu”, “petrolul meu”, “aurul meu”, chiar şi “boala mea” sau “locul meu de veci”. Este o listă foarte lungă şi pentru fiecare punct de pe lista s-au făcut şi se fac încă o mulţime de nedreptăţi şi chiar crime.
În viaţa de cuplu - acolo unde încă mai exista confuzie - se ajunge repede într-o situaţie foarte dificil de gestionat. Oameni care credeau că ceea ce simt este Iubire, ajung repede într-un punct în care nu pot depăşi simţul proprietăţii şi atunci totul se destramă. Dacă şi-ar îndrepta puţin atenţia către interior, fiecare ar înţelege că nimeni nu este şi nu poate fi proprietatea nimănui, că pur şi simplu, în valoare absolută, sclavia nu există şi n-a existat nici pe vremea când oamenii puteau cumpăra alţi oameni de la piaţă şi puteau face orice îşi doreau cu ei. La nivelul corpului fizic şi al minţii acest lucru a fost posibil dar la nivelul Inimii niciodată.
Nimeni nu poate controla sau subjuga Inima (Fiinţa) nimănui iar Iubirea chiar în acel loc îşi are Sălaşul. De acolo radiază înnobilând Fiinţa şi Firea Înconjurătoare. Iubirea este involuntară şi ilogică. Nimeni nu o poate controla, nimeni nu o poate determina şi este absurd că sunt încă destui care o condamna atunci când înfloreşte altfel decât scrie într-un canon, o dogma sau o regulă a minţii. Iubirea nu se poate supune nici unei reguli pentru că nu irumpe şi nu înfloreşte după reguli. Este în totalitate ilogică aşa că nu căutaţi să găsiţi explicaţii. Nu exista.
Definiţia de dicţionar pentru gelozie suna aşa: “1) Trăire sufletească chinuitoare și obsedantă, provenită din faptul sau presupunerea că fiinţa iubită nu este credincioasă. 2) Sentiment de nemulţumire egoistă, provocat de situaţia, succesele cuiva; invidie; pizma”.
Deci, „fiinţa iubită” TREBUIE să fie credincioasă. Are vreo importanţă ce simte acea Fiinţă? Nu, dacă luăm în serios definiţia din dicţionar. Contează doar ce simte cel care crede că iubeşte. Hai să vedem ce înseamnă “credincios” că să putem înţelege exact definiţia geloziei. Mergem la dicţionar şi aflăm că adjectivul “credincios” înseamnă: “1) care este demn de încredere, pe care te poţi bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic fata de un angajament, de o idee, de o cauză. 2) care crede în existenţa lui Dumnezeu şi se conformează practicilor religioase.”
Dar înainte de asta în definiţie se foloseşte expresia “trăire sufletească chinuitoare” – asta are darul de a ne băga cu totul într-o ceaţă foarte deasă. Dacă Fiinţa pe care afirmi că o iubeşti nu-ţi împărtăşeşte Iubirea, nu Inima ta se chinuie ci mintea ta, orgoliul este profund rănit, urlă şi jură să se răzbune. Ego-ul nu Inima pentru că Inima ştie doar să radieze Iubire, este Sălaşul Lui Dumnezeu în Fiinţa ta. Inima ştie că omul iubit nu este sluga minţii tale şi/sau a corpului tău ci Bucuria sufletului tău şi indiferent unde ar fi şi ce ar trăi Ea se bucură şi radiază Iubire. Cum să nu fii fericit când ştii că Fiinţă pentru care simţi Iubire este fericită, oriunde ar fi şi orice ar face?
Acum, chiar dacă nu are legătură directă cu subiectul, nu pot să nu comentez a doua explicaţie a cuvântului “credincios”: 2) care crede în existenţa lui Dumnezeu şi se conformează practicilor religioase.” Cred că o revizuire a dicţionarelor este absolut necesară pentru că văd că sunt multe inexactităţi.
În primul rând, un om nu poate să “creadă” în existenţa Divinităţii ci să trăiască, să inspire, şi să radieze Divinitatea. Mintea poate vorbi despre Fiinţa Divină dar este un fel de SF. Mintea are o bănuială şi fabrică o întreagă teorie despre Creator pe care o propagă către alte minţi dar asta nu înseamnă că ea, mintea l-a întâlnit pe Creator. Dumnezeu sălăşluieşte în Inima fiecărei Fiinţe, în tot ceea ce există şi ca să înţelegem putem să spunem fără teama de a greşi că Dumnezeu nu are exterior. Tot ce percepem şi tot ce nu percepem încă este o sincronicitate absolută în interiorul Fiinţei Divine.
Cel care l-a descoperit pe Dumnezeu în Inima sa nu este un “credincios” care s-a conformat unor practici religioase ci un om care a reuşit să-şi valorifice potenţialul cu care s-a născut, acela de a cunoaşte Adevărul cel mai profund al propriei Fiinţe şi acela este Dumnezeu, indiferent cum este numit în felurite religii. Este un om religios şi este deasupra oricărei religii. Este o mare diferenţă între religie şi religiozitate.
Şi ca să o aduc la tema, un om realizat, un om luminos, un om în care Dumnezeu a înflorit nu cunoaşte şi nu radiază altceva decât Iubire.
Paul Buică
Paul Buică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu