vineri, 18 aprilie 2014

La Pieptul Mamei Pământ (31)

În articolul precedent spuneam că cel mai bun moment pentru a lua decizia de a-ți schimba Viața, de a păși pe propia Cale, este clipa prezentă. Nu mîine, nu de luni... de Acum. Aici, indiferent unde te afli Acum. Cristalele te vor îndruma dacă le vei cere asta. Sunt prieteni desăvârșiți și au o experiență de sute de milioane de ani în aceiași Viață.

Coralul Roșu (Mărgeanul) și Onixul generează atunci când sunt împreună, un câmp emoțional-informațional-energetic de înaltă Frecvență cu influență extinsă atât în structurile noastre subtile cât și în mediul imediat înconjurător. Capacitatea Onixului de a deschide practic Inimii noastre, porțile către Frecvenle înalte, potențată de stimularea creativității pe care o susține Mărgeanul, creează acea „stare de a crea” și implicit de a ființa în deplină Armonie cu Uni-Versul. În această stare de plinătate interioară, ne întâlnim cu Maestrul Interior, cu Ființa Sălășluitoare în Inima noastră.

Dăruim Iubire și dobandim Cunoaștere și Înțelepciune. Maestrul Interior ești chiar Tu. Tu, Ființa. Tu, cel/cea eliberat(ă) de toate dogmele, de sistemele de valori și de referință, de normele și conveniențele cu care ai fost hipnotizat(ă) încă din prima zi de Viață, programe prin care ai fost îndepărtat(ă) de tine însuți/însăți, de Tot ce ești Tu, Ființa Divină. Zeul/Zeița.

Amintește-ți! Suntem Zei și Zeițe coborâte în trup de om pentru a ne descoperi adevărata natură. Pentru a învăța și a înțelege și Aici, Acum, la Pieptul Mamei Pământ ceea ce suntem. Am călătorit în mii de vieți prin sute și sute de Galaxii, am ființat în Spațiul Infinit și pe multe corpuri cerești pentru a ne înțelepți, pentru a cunoaște Creația, Tainele a Tot ce ESTE. Cândva ne vom întoarce Acasă, în Izvorul de Stele, în Palatul de Cleștar al Tatălui nostru Ceresc. Uneori ne este tare dor de acel „Acasă”, de Creator, de noi înșine așa cum am fost creați(te), de Lumina Iubirii. Ne este dor de Primul Înțelept care ne-a îndrumat Aici, pe Pământ. De Cel ce ne-a inițiat și ne-a numit Agatârși și Amazoane. De Sfera Vieții în care am primit primele inițieri. O numim Sfera lui Thoth, după numele pământean al Înțeleptului trimis de Creator pentru a ne îndruma și veghea. 

Femeile au fost numite Pamaenta (pământence) deși sunt Zeițe Nemuritoare. Au fost Preotese în Templele lui Isis și Thoth și au răspândit Cunoașterea și Înțelepciunea celor ce au venit mai târziu pe Pământ și care au simțit în Inima lor să caute Calea către propia Ființă. Păstrau în Inima lor Taine ce nu pot fi încă rostite până ce nu se va fi încheiat transmutarea totală a Pământului în Frecvența Iubirii. Abia atunci întreaga omenire va putea cunoaște nemijlocit Tainele Zeilor. Bărbații au fost numiți Agatârși, cei Înițiați în Agartha. În Inima Mamei Pământ și rolul lor a fost șie este de a apăra Pământul de puterile umbrite și a crea astfel în Gradina Maicii noastre Celeste un Spațiu al iubirii în care Amazoanele Preotese să-și crească în Iubire și Înțelepciune Pruncii. Pentru că doar așa își vor putea afla Divinitatea și se vor putea întoarce printre Stele.

Oamenii vor putea călători în Uni-vers și în Multi-Vers în trup sau doar în Spirit, vor putea să se ridice în Vibrație până într-acolo unde își vor putea dobândi Nemurirea în trup. Își vor putea reclădi și păstra trupul veșnic tânăr și puternic așa cum este rostit și scris în basmul nostru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Dar până la acea clipă de Înțelepciune manifestă, fiecare dintre noi este bine să aleagă să cunoască și să înțeleagă. Să ființeze în Armonie cu toate celelalte Ființe de pe Pământ, cu Planeta Mamă. 

Cunoașterea se află pretutindeni în jurul nostru. Deîndată ce decidem să ființăm doar pe Frecvența Iubirii, Porțile Celeste ale Bibliotecii Cristalice se deschid și Izvorul de Stele revarsă către noi tot ceea ce dorim să știm. Ne dăruiește Puterea să Împlinim. Cristalele, ne pot fi Sfetnici buni pe această Cale către noi înșine. Ele ne conferă protecția structurilor noastre fizice și subtile fără de care nu am putea suporta Frecvențele cerurilor de jos. Ele ne conduc către acel loc luminos în care ne așteaptă în Lumina Iubirii, Maestrul Interior.

Nu poate ficomparată cu nimic Bucuria de a descoperi că suntem cu mult mai mult decât trupul și mintea noastră. Că suntem Zei și Zeițe, că suntem Ființe create din Iubire pentru a cunoaște Iubirea și pentru a ne înțelepți în Lumină.

Paul Buică 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu