Surya, Soarele în limbajul Stră-Moșilor noștri, este Steaua fără de care nu ar exista Viața pe Pământ. Numele Dac al Soarelui s-a răspândit pe întreg Pământul. Îl regăsim și în Limba Sanscrită (Sfânta Scriere). Din numele străvechi al Soarelui s-a născut dea lungul timpului o întreagă familie de cuvinte din care amintesc aici doar câteva: Siriu (Țara Luanei), Surianu, Siret, Surduc (lacul), Șura Mare, Sorin(a), Sir, Sire, Sur, surâs, soră, Sirya, Siracuza. Lista este impresionantă. Îți poți da seama de importanța pe care Stră-Moșii noștri, Cei Buni și Cei Drepți o acordau Soarelui. Am fost și suntem o civilizație solară chiar dacă mulți dintre noi au uitat pentru un timp asta iar alții caută să oculteze Adevărul și să ne inoculeze informații și concepte străine Ființei noastre. Este vremea aducerii aminte a ceea ce suntem în Adevăr. Soarele dăruiește Lumina Sa în mod necondiționat întregului Pământ. El este izvorul Vieții. El imprimă ritmul Vieții pe toate corpurile cerești ale Sistemului Solar.
Soarele radiază în mod egal Întregul Său Orizont în care se află celelalte corpuri cerești ale Sistemului Solar. El dăruiește pur și simplu ceea ce este El și dacă vom înțelege că aceasta este Calea pe care este benefic să o urmăm și noi în tot ce înseamnă Viața noastră, vom avea o experiență minunată Aici, la Pieptul Mamei Pământ.
Am ales să-ți împărtășesc astăzi ceva din experiența mea. Tine minte: eu nu îți pot spune că este bine să faci așa sau așa, eu pot doar să-ți spun ce fac eu. Dacă tu crezi că este un lucru bun și pentru tine, încearcă. Am înțeles că aceasta este Atitudinea corectă de la Maestrul meu. El spunea că un Maestru autentic nu îți va impune niciodată nimic pentru că știe că orice impunere este o agresiune iar El nu poate face asta pentru că în Inima Sa este doar Armonie. Un Maestru autentic nu dorește să creeze clone ci să îndrume discipolii să devină Maeștri. Să-i ocrotească pe Calea ce au ales-o către Lumina Interioară. El doar îți va împărtăși experiența Sa. Calea ta va fi întotdeauna diferită de a Sa. Va fi unică. Maestrul tău nu te va părăsi niciodată, chiar și după ce nu veți mai fi împreună zi de zi. El va fi pentru tine mereu, un Ocrotitor din Nevăzut.

Am constatat că îmi este benefic din toate punctele de vedere să mă trezesc puțin înainte de Răsăritul Soarelui și să aștept într-o stare de Liniște, de Pace și Echilibru Interior momentul când discul astrului se ridică deasupra orizontului. Este benefic pentru trupul, mintea și Inima noastră să ne aliniem ritmului Naturii. Să trăim în Armonie Deplină cu Pământul Mamă asemenea tuturor celorlalte Ființe. Când întregul disc porocaliu se află deasupra liniei orizontului, primesc cu Bucurie și Recunoștință Lumina Sa și o dăruiesc prin toată Ființa mea, Firii Înconjurătoare. Îmi mișc întregul trup într-un dans al Iubirii. Inspir Lumina Soarelui prin toți porii, îmi purific toate structurile, mă încarc cu Energia Stelară, primesc și dăruiesc tot ce este mai bun, mai frumos, mai înalt-vibratoriu în mine. Îmi unesc apoi palmele în dreptul Inimii, mă înclin cu Iubire, Respect și Recunoștință către Soare și rostesc șoptit: NAMASTE! Așa îmi încep eu fiecare zi, în Armoniei cu Uni-Versul și cu mine însumi. În Bucurie, Recunoștință, Iubire, Respect, Devoțiune. Chiar și când este înorat, plouă sau este viscol, eu aduc Soarelui Ofranda mea de Iubire. Știu că de dincolo de perdeaua efemeră a norilor, Soarele ne privește cu Drag și ne dăruiește cu Iubire, Lumina Sa.
Am descoperit că un Cristal anume, Piatra Soarelui, are ceva din forța Astrului Zilei. Aș putea să-ți spun ce se știe deja despre această piatră. Că aduce noroc și abundență, că amplifică puterea de concentrare, că este recomandat celor care dețin sau aspiră la o poziție de comandă, că ajută celor care au traversat experiențe traumatizante. Așa se spune. Eu vreau să îți spun ceva diferit, ceva legat de Lumina Soarelui pe care Piatra Soarelui o înmagazinează și o reflectă în plan subtil. Și ca să înțelegi adevărata dimensiune a Luminii îți spun așa: întunericul nu există ca atare. Este doar absența Luminii. Poți testa foarte ușor dacă acest lucru este adevărat sau nu. De fapt ai făcut-o și o faci în fiecare zi doar că nu ai dat importanța firească gestului. Intră într-o cameră întunecată și aprinde Lumina. Într-o fracțiuene de secundă întunericul a dispărut. Este simplu. Hai să extrapolăm acum acest fenomen într-un alt plan. Mă gândesc la tristețe, furie, mânie, ură, invidie, gelozie. Nimic din toate aceste nu există cu adevărat în noi. Este suficient să permitem Luminii Cunoașterii și Înțelepciunii să ne lumineze Inima, mintea, trupul, toate structurile, toate celulele Ființei noastre și întunericul suferinței va dispărea ca prin farmec. Nu este nicio vrăjitorie la mijloc, este un fenomen cât se poate de natural.
Acesta este un Salt Cuantic și îl poți experimenta în orice clipă dorești. În clipa când vei permite Cunoașterii și Înțelepciunii să te pătrundă până la ultima celulă, până la cea mai profundă emoție, până la cea mai îndrăgită dogmă, până la cel mai călduț concept indus pe ne-gândite și ne-știute în Ființa ta, atunci, doar atunci, vei cunoaște ce este un Miracol. Vei experimenta un Miracol. Viața ta va fi un permanent Miracol, o Capodoperă. Vei fi scăldat(ă) în Lumină și Iubire. Nu-ți face griji, cei din jur nu vor observa nimic. Doar calitatea vieții tale va fi alta. Orizontul Vieții tale va avea un dinamism pronunțat și se va extinde nebănuit de mult. Unele persoane (persona = mască) vor dispărea pentru totdeauna din viața ta. Vor veni oameni noi, asemănători ție, vei trăi un cu totul alt tip de experiențe.
Amintește-ți! Iluminarea este cel mai banal fenomen. Este în permanență cu noi și este atât de la îndemână, atât de firesc, încât foarte puțini ajung să-l experimenteze. Nu alerga după el pentru că nu îl vei afla niciodată. Nu îl căuta pentru că nu este ascuns și nu îl vei găsi. Nu încerca să îl provoci pentru că nu va răspunde niciodată vibrațiilor din această Frecvență. Permite-i doar să se producă pentru că este în firea lucrurilor să fii Lumină, Înțelepciune, Adevăr, Iubire. Apoi, mulțumește-I cu Recunoștință, Soarelui de pe cer și Celui din Inima Ta.
Paul Buică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu