vineri, 18 aprilie 2014

La Pieptul Mamei Pământ (32)

Ființele din Orizontul Vieții noastre au asupra noastră puterea pe care noi le-o dăruim. La fel și obiectele din jurul nostru, fenomenele la care suntem martori, informațiile pe care le deținem. Dacă noi credem că energia prezenței unui om, a unui prieten spre exemplu, a unui animal sau a unei plante, a unui cristal sau a unei lucrări de artă, ne este benefică, atunci, fără să știm, noi inscripționăm acea energie cu emoții plăcute și percepem o stare de Armonie. La nivel subtil, noi rezonăm, emitem în fapt, pe aceiași Frecvență, cu Vibrația acelei Ființe, obiect sau fenomen. Percepția noastră se extinde și reușim practic să comunicăm fără cuvinte.

Putem astfel comunica liber cu orice Formă de Viață, cu orice Element al Naturii, cu Oceanul, cu Munții, cu Planeta Mamă.

Putem comunica neîngrădit cu pietrele, cu Cristalele, putem accesa emoțiile și informațiile cuprinse în stâncă, în cochilia unei scoici, în apa izvorului ce aduce în Lumina Soarelui, Tainele din adâncuri. Nu este nimic mistic, nimic esoteric, nimic vrăjitoresc. Este suficient să te deschizi către Multi-Vers și vei primi toate informațiile pe care le dorești. Te poți iniția în Tainele pe care le dorești.

De ce nu pot, de ce nu fac toți oamenii acest lucru? Pentru că sunt captivi într-un sistem de valori străine Ființei lor. Amintește-ți că mintea omenească este asemenea unui calculator. De fapt, calculatorul, este creat de mintea omenească asemenea ei. Nu te lăsa înșelat(ă) de cuvântul englezesc “computer”. Calculatorul, așa cum îi este și numele, calculează. El nu are emoții. El lucrează cu ajutorul unui sistem de operare și a unor programe. Asemenea minții umane. La om, programele se numesc sisteme de valori. Schimbă sistemele de valori (programele) și mintea ta va lucra diferit. Este doar o opțiune interioară. O poți face oricând. Și dacă tot o poți face oricând, de ce să n-o faci Acum, Aici, la Indicativul Prezent?

Deschide-te către Uni-Vers, către Multi-Vers. Apropie-ți înțelegerea că Inima ta poate comunica cu orice formă, element, structură sau fenomen din întreaga Creație. Inima ta ființează printr-un sistem de interacțiune cu Întregul. Are o interfață emoțională de comunicare. Este cu mult mai inteligentă decât creierul. Inima ta, Ființa Divină ce sălășluiește acolo, înțelege limbajul tuturor celorlalte Ființe, a fenomenelor, a pietrelor, a Oceanului. Permite-i să aducă în mintea ta toate Tainele Lumilor.

Un prieten bun, te poate însoți dacă îi permiți pe această Cale. Onixul te poate îndruma în această călătorie fără seamăn. Este știut că femeile au o mai pronunțată deschidere către Tainele Ființei și că tocmai de aceea au fost ținute departe de Cunoaștere. Să ne amintim doar de acea minunată preoteasă din Templul lui Isis care a fost și este și astăzi în prejma Celui ce Îi Sus. Celui ce este înălțat în Lumină, Iubire și Înțelepciune. Numele îți este cunoscut, Magdalena. Mag-de-Alean. Maestrul Duioșiei, al Tandreței. Onixul mi-au șoptit această Taină. 

Onixul este piatra celor ce aspiră către cel mai de Taină loc al Ființei lor, către Scânteia Divină Sălășluitoate în Inimă. Există oare în Viață o Cale mai frumoasă și mai înălțătoare? O Cale care să te înalțe către Divinul din Tine? Nu știu. Eu pe aceasta am ales-o.

Paul Buică 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu