Există două tipuri de zone de confort, cea obişnuit a stării de hipnoză generală în care ne complăcem cu toţii şi cea a Conştiinţei trezite sau trezvite cum se spune în isihasm. Între cele două stări sau zone de confort este o mare deosebire.
În cea obişnuită suntem, trăim, respiram sub imperiul fricii iar frica înseamnă boală, suferinţă, văl întunecat. Aparent este o zonă de confort, avem un serviciu bun, o maşină, o casă sau mai multe, o soţie sau un soţ, copiii merg la şcoală şi sunt performanţi (ca şi părinţii). Sistemele de valori sunt cele primite, convenite, acceptate. Nu ne concentrăm atenţia asupra lor, le luăm că pe un dat şi nu ne interesează să le verificăm sau să căutăm altele pentru că nu vrem să fim tulburaţi.
Ştim că există şi lucruri mai puţin plăcute în lume dar ne ascundem în spatele “înţelepciunilor comode” de tipul: “ce pot să fac eu?”, “ este treaba guvernului”, “noi am învăţat şi am muncit din greu pentru tot ce avem”. La scuze suntem tari, la ascuns gunoiul sub preş suntem imbatabili. Ştim că există oameni care gândesc diferit dar de cele mai multe ori aceştia nu au o situaţie materială liniştitoare şi mai sunt şi “luaţi la ochi”, nu-şi prea găsesc servicii bune pentru că sunt “ciudaţi”. “Ce nevoie avem noi de complicaţii? Noi o ducem bine!”
În spatele acestei măşti de care suntem fiecare conştienţi dar în spatele căreia ne ascundem, exista o teamă, o teamă viscerală de a ajunge într-o clipă în situaţia celor care sunt daţi cu obstinaţie la ştiri: refugiaţi de război, răniţi, torturaţi, mutilaţi, şomeri, muritori de foame, oameni care nu mai au absolut nimic. Sigur că o ascundem, sigur că suntem conştienţi că dacă ne pierdem pur şi simplu serviciul, nu vom mai putea plăti ratele la bancă, nu vom mai putea duce copilul la şcoala de top ci la cea de cartier unde “atmosfera” este diferită, vom circula cu autobuzul, tramvaiul sau metroul şi când viscoleşte şi când este caniculă şi vom căra plasele de la o piaţă mai îndepărtată pentru că acolo preţurile sunt mai mici. Şi ştim că oricând lucrurile se pot înrăutăţi şi mai mult dacă ne mai şi îmbolnăvim.
Teama asta ascunsă și nu o poţi destăinui celor apropiaţi pentru că te vor considera slab. Tama te face să-ţi pui masca omului superior, puternic, învingător deşi ştii că o pană de curent de şapte zile într-un oraş mare înseamnă că nu mai ai apă potabilă şi că nu mai poţi trage apa la toaletă, că nu mai exista nimic de mâncare şi că securitatea personală tinde către zero. Şi nici măcar n-ai făcut un curs de supravieţuire sau o pregătire fizică mai serioasă pentru că nu a intrat în vederile tale. Mersul „la salaă” nu prea te-ajuta într-o situaţie reală de supravieţuire.
Poate părea catastrofic ce spun dar teama asta are la unii oameni o conotaţie benefică: îi împinge să caute soluţii, să-şi întoarcă privirea către ei înşişi să se autocunoască, să asculte mai cu „atenţie alertă” ce spun “văzduhiştii” pentru că se pare că ei ştiu ceva, că au ajuns undeva, că au înţeles ceva. Este cel mai bun moment al tău din ceasul în care te-ai născut, este clipa în care ridici ochii din pământ şi îi îndrepţi către stele şi către Inima, către Cauza Uni-Versului şi către indicativul prezent.
Începi să cauţi şi încet-încet intri într-o stare de confort superioară, cea a Conştiinţei care îţi spune că adevăratul confort este să cauţi, să ajuţi, să experimentezi, să cunoşti, să dăruieşti. Spun că este o stare de confort şi nu o corvoadă pentru că în momentul în care înţelegi, NU MAI POŢI FACE ALTFEL. Nu te mai poţi ascunde în spatele unei măşti pentru că ai depăşit acel nivel. Pentru tine masca nu mai există. Nu mai este niciun fel de teamă de ascuns. Religiile spun că trebuie să-ţi fie teamă de Divinitate. Păi cum să-mi fie teamă de Tatăl nostru din moment ce ne-a dăruit şi ne dăruieşte Totul din Iubire, permanent şi la intensitate maximă? Ceea ce simt, ce trăiesc, ce respir, nu este teama ci Devoţiune, Respect, Iubire.
Starea de confort dobândita prin Saltul în Conştiinţa se numeşte Beatitudine şi nu poate fi comparată cu nimic altceva pentru că este starea firească a fiecărei Fiinţe, este starea perfectă de Armonie cu Universul, starea de comuniune cu Tatăl Ceresc. Când se spune că trebuie să facem Voia Tatălui şi nu voia noastră, se spune de fapt exact acest lucru: intraţi în Armonie cu Uni-Versul şi atunci tot ceea ce veţi face, toate acţiunile voastre vor fi în mod natural în Armonie cu Uni-Versul. Nici dacă ai încerca să-ţi impui, nu ai mai putea face altfel.
Dăruirea Iubirii este confortul maxim pe care îl putem dobândi ca Fiinţe pe Planeta Pământ. Dobândirea ei este o opţiune personală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu