Viaţa este o suită de minunate sincronicităţi indiferent dacă unele ne fac plăcere şi altele, aparent ne îngenunchează - zic aparent pentru că ce nu ne omoară ne întăreşte şi toate, absolut toate experienţele prin care trecem sunt numai şi numai în beneficiul nostru. Ne aduc mai aproape clipa minunată când o rază neştiută de soare ne traversează existenta şi ne aduce în interior Lumina. De regulă, Lumina irumpe după o suferinţă şi atunci suferinţa pur şi simplu se transformă într-o amintire şi ne aduce un zâmbet.
Întotdeauna când am păşit neglijent şi mi-am scrântit o gleznă, am mulţumit Existenţei că nu mi-am rupt piciorul. Cineva m-a ţinut de umeri, m-a ajutat să văd şi să înţeleg avertismentul. Nu era nevoie şi de o suferinţă mai mare. Când pur şi simplu refuzi să înţelegi, refuzi să te deschizi către Infinit, refuzi să laşi Lotusul cel cu o mie de petale să înflorească, refuzi să fii “vulnerabil” Iubirii Divine, avertismentul, experienţă neplăcută se repeta într-o formă sau alta.
Important este să mulţumim permanent Divinităţii pentru ceea ce avem deja şi să nu suferim pentru ceea ce nu avem şi poate nu vom avea niciodată. Am înţeles de foarte timpuriu că sunt întotdeauna în cea mai bună situaţie posibilă în fiecare clipă a existenţei mele. Şi am scris asta pe perete în camera mea că să-mi amintesc în fiecare dimineaţă.
Când se trage cu pistolul mitralieră în tine de la treizeci de centimetri şi te alegi doar cu o zgârietură superficială şi cu câteva găuri în mâneca hainei, conştiinţa ta devine acută şi înţelege brusc, simplu, profund că cineva mult peste înţelegerea ta a oprit o miime de secundă timpul, a deviat gloanţele şi ţi-a lipit mâna de corp. Ca efect colateral îţi pot spune că îţi dispare pentru totdeauna sentimentul fricii şi devii conştient, înţelegi că moartea pur şi simplu nu exista. Nu-ţi mai faci planuri de viitor şi liste de cumpărături, trăieşti pur şi simplu şi savurezi fiecare clipă, chiar şi când structura fizică îţi mai trimite câte un semnal acut sau cineva spune cuvinte fără rost sperând că vei suferi sau poate o face doar inconştient. Problema e la el/ea nu la tine.
De altfel, Dumnezeu râde cel mai tare când oamenii îşi fac planuri. În societatea actuală se trăieşte stresant, cu planificări stupide, cu excel-uri. Ce rost are să te gândeşti ce vei face peste o lună? Mai bine bucură-te din primul moment al zilei când deschizi ochii şi poţi vedea Soarele. Poţi pleca în concediu “la pleaznă” nu trebuie să-ţi programezi vacanţa, să scotoceşti pe net să vezi ce servicii oferă unii sau alţii. Du-te pur şi simplu unde te îndreaptă intuiţia şi vei trăi cea mai frumoasă vacanţă!
Fii fericit de Darurile pe care le-ai primit deja şi mulţumeşte Infinitului. Nu toţi oamenii pot trăi această bucurie, nu toţi dorm într-un pat (vreo două miliarde de oameni, NU), nu toţi mănâncă în fiecare zi, nu toţi au o locuinţă. De vacanțe nici nu poate fi vorba. Pentru ce să fii nemulţumit? Mai bine râzi din toată Inima. Dacă în prima clipă când te trezeşti vei râde, întreaga zi vei primi doar veşti minunate. Şi dacă o vei face în fiecare zi, Viaţa ta va fi doar Bucurie.
Toate sincronicităţile care compun Viaţa ta îţi sunt date ca să înţelegi şi să te iluminezi. Tu eşti cauza Vieţii Tale, nimeni altcineva. Toţi oameni pe care-i cunoşti într-o viaţa, toţi prietenii, toate rudele tale sunt Aici şi Acum pentru ca Tu să evoluezi. Am venit împreună, evoluam împreună, plecăm împreună pentru a veni iar împreună. Timpul la scara vieţii noastre nu are nicio semnificaţie şi chiar dacă cei mai mulţi nu văd şi nu înţeleg pentru ce se produc aceste sincronicităţi, asta nu înseamnă că ele nu există şi nu se produc. După mii de vieţi pe Gaya ne mutăm cu „gaşca evolutivă” pe altă planetă şi tot aşa. Suntem Nemuritori. Ăsta-i Adevărul Suprem.
Venim în grupuri care evoluează asemănător şi chiar dacă unii dintre noi sunt pentru moment la marginea uraganului acolo unde vântul sufla cu putere şi produce pagube şi suferinţa, toţi ne îndreptăm conştient sau nu către Centru, către Armonie. Miracolul se produce atunci când unul sau mai mulţi dintr-un astfel de grup ating Centrul, se trezesc, se iluminează, se înţelepţesc, devin conştienţi. Ei devin brusc faruri pentru cei aflaţi în furtună. Îi numim Maeştri. Cine a fost pe mare cunoaşte senzaţia pe care o trăieşti când prins fiind în furtună eşti una cu marea, cu vântul, cu stropii îngheţaţi, cu ambarcaţia şi, la un moment dat, zăreşti farul care îţi arată prin lumina lui unde este ţărmul şi te ajuta să ajungi Acasă.
Şi Acasă sunt întotdeauna cei dragi şi te aşteaptă cu răbdare, cu încredere, în Iubire.
Paul Buică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu