Aprinde Lumina!

Găsirea ieşirii din Tunel se face într-un singur mod, prin aprinderea Luminii. Întunericul nu exista ca atare, este doar absenţa Luminii. Şi nu putem spune că există om care să nu aibă în interior Lumina. Există doar oameni care prin sistemele de valori după care îşi construiesc Viaţa, prin măştile cu care operează în viaţa de zi cu zi, prin dogmele cu care au fost inoculaţi şi care le determina o atitudine sau alta, au aşternut şi aştern permanent un văl gros, peste Lampa Inimii împiedicând Lumina să le înnobileze Viaţa. 

Ei sunt cei ce au cea mai mare nevoie de o sincronicitate care să-i ajute să îndepărteze valul şi să „aprindă” Focul Sacru. Şi cu cât vălul este mai gros cu atât trezirea va fi mai violentă, mai şocantă pentru ei şi schimbarea mai profundă. Un om deschis va avea o trezire mai uşoară pentru că el este foarte aproape de Lumină, el o zăreşte dar nu distinge încă bine. Mai mult intuieşte detaliile. Un om prins în capcanele materiei va avea o trezire ce seamănă mai mult cu o evadare, cu o eliberare. Barierele se rup toate deodată şi omul se trezeşte gol şi complet dezorientat în plină Lumină

.

Este că şi cum ai fi în pielea goală pe scenă la operă crezând că te îmbraci în hainele rolului aflat fiind în cabina ta de actor şi brusc, se revărsa asupra ta lumina puternică a reflectoarelor. Nu cred că ţi-ai mai putea aduce aminte vreuna din replicile învăţate pe de rost sau că vei fi în stare de vreo argumentaţie logică. Logică a rămas în urmă şi ceea ce ţi se întâmplă este complet ilogic.

Iluminarea este total ilogică. Iluminarea este a întregii Fiinţe şi ca să se producă, mintea trebuie să tacă. Argumentaţiile trebuie să înceteze. „Săritul” brownian de la un gând la altul ca o minge cu excentric trebuie să înceteze. Urmăreşte-ţi fluxul mental şi vei vedea că un gând naşte alte câteva gânduri, acestea alte câteva zeci de gânduri, fiecare gând divaghează în alte posibile situaţii, apar conflicte care nu exista, discuţii, certuri mentale de tipul „eu cu mine” sau „eu cu restul lumii” şi de fapt, nici n-ai clipit. Totul a fost între două clipituri de ochi. Cei din jur nici nu ştiu din ce „război” tocmai ai scăpat. Eşti un pic crispat şi-ţi tremura bărbia de nervi dar totul a fost doar o secundă de „scăpare a cailor din frâu”.

Când te trezeşti din freamătul de gânduri îţi dai seama cât de ridicol ai fost. Îţi dai seama că nimic din ce ţi-a trecut prin cap nici măcar nu există. Dar mintea nu poate decela realitatea socială de realitate mentală. Pentru ea ambele au valoare de realitate obiectivă şi dă în corp comenzile respective: mai multă adrenalină care duce în final la creşterea vitezei sângelui. Dacă se întâmpla la o oră de vârf s-ar putea ca SMURD-ul să ajungă prea târziu. Ţine minte: propriile gânduri te pot ucide chiar stând în fotoliu şi aparent nefăcând nimic.

Viaţa în vortexul creat de propriile gânduri, de sistemele de valori false cu care ai fost inoculat, de dogmele de tot felul acţionează asupra ta ca un năvod pierdut în Ocean care se tot înfăşoară în jurul tău şi te împiedica să mai înoţi. Este în puterea fiecăruia să se elibereze şi să se îndrepte către apele cristaline care se lasă traversate de Lumină. Tu decizi când vrei să faci asta şi să te îndepărtezi de acel vortex întunecat. Tu decizi când vrei să priveşti în Interior şi să înlături vălul. 

Paul Buică